Jane Fonda, simbolul unei epoci
https://www.ziarulmetropolis.ro/jane-fonda-o-biografie/

CRONICĂ DE FILM După ce în 2017 a realizat un film despre legendarul Steven Spielberg, regizoarea americană Susan Lucy a revenit în 2018 cu un nou documentar de televiziune biografic reuşit, despre celebra actriţă Jane Fonda, intitulat „Jane Fonda in Five Acts”, disponibil pe HBO şi pe platforma HBO GO.

Un articol de Ionuţ Mareş|27 ianuarie 2019

Viețile starurilor au fost întotdeauna o sursă ofertantă de biografii cinematografice, deopotrivă în ficțiune și documentar. Ne interesează să aflăm mai multe despre destinele presupus excepționale ale oamenilor deveniți celebri în întreaga lume. Ne face plăcere să aruncăm un ochi în astfel de biografii ieșit din comun, aproape mereu spectaculoase, în contrast cu viețile noastre aparent banale.

„Jane Fonda in Five Acts” (2018) este un documentar de televiziune, de puțin peste două ore, care se vrea un portret cât mai complex al lui Jane Fonda, pe măsura personalității acestei vedete incontestabile a cinematografiei internaționale, în special a celei americane, încă de la debutul său din anii `60, dar și a diferitelor mișcări activiste – politice sau feministe.

După cum sugerează chiar titlul, Susan Lucy împarte biografia protagonistei sale în cinci etape, cinci acte, care dau claritate și coerență unei vieți care a fost, altfel, destul de zbuciumată, reflectând indirect diferitele epoci pe care le-a traversat, fiecare cu ideile sale dominante.

Iar ghid în această incursiune care se întinde pe mai multe decenii, de la copilăria ca fiică a unui tată dificil, cunoscutul actor Henry Fonda, și a unei mame tot mai bolnave psihic și până în prezent, trecând prin câteva căsnicii eșuate și o perioadă de activism, este însăși actrița, printr-o serie de interviuri pe care Susan Lucy i le-a luat. Interviuri în care Jane Fonda vorbește deschis despre momentele esențiale ale parcursului său.

La asta se adaugă, bineînțeles, un carusel de imagini de arhivă, din cele mai cunoscute filme ale sale (care i-au adus faimă mondială și mai multe nominalizări și premii Oscar) și din apariții publice vechi, precum și câteva fragmente din interviuri cu oamenii importanți din viața sa – foști soți, copii, prieteni sau cunoscuți.

Modul aproape terapeutic în care Jane Fonda își rememorează trecutul este scheletul acestui documentar al cărui montaj ingenios reflectă felul în care s-au influențat reciproc viața personală, de la legătura cu părinții, în special cu tatăl, și până la relațiile cu diferiții soți (regizorul francez Roger Vadim, activistul politic și scriitorul Tom Hayden și magnatul Ted Turner), și cariera, atât cea din cinematografie, cât și cea din zona de implicare politică și socială.

Rezultă un portret emoționant și extrem de uman, și asta pentru că slăbiciunile și erorile recunoscute se completează cu deciziile curajoase, reflexe ale unei inteligențe mereu atente la lumea din jur, din dorința – mărturisită – de a un sens existenței.

Puternic simbolic – iar regizoarea Susan Lucy marchează subtil asta – este traseul pe care Jane Fonda l-a urmat de la o tânără care încearcă să iasă de sub influența tatălui, care interpretează la început aproape numai roluri de naivă frumoasă și care se îndrăgostește de un regizor-star din Franța atras de vedete în devenire și până la o femeie cât mai puțin dependentă de bărbații din viața ei, cu o consțiință civică tot mai puternică.

O activistă împotriva războiului din Vietnam, într-atât de vehementă încât a intrat în conflict cu autoritățile, și o actriță care alege să joace în filme cu o mai mare miză artistică și politică, filme care discută realitățile americane dure.

Iar faptul că în partea a doua a vieții, după o tinerețe de implicare în favoarea diferitelor cauze, alege să trăiască o perioadă de câțiva ani alături de un magnat excentric, cu o existență complet diferită de a ei, este doar unul din paradoxurile unei astfel de personalități. O personalitate care pare a-și trăi bătrânețea, pe care aspectul fizic nu o reflectă, cu seninătate și mai ales cu împăcare, inclusiv cu părinții dispăruți de mult, pe care a ajuns în sfârșit să îi înțeleagă.

Oricât de excepțional, traseul biografic al lui Jane Fonda, o vedetă pentru care activismul nu a fost doar de fațadă, oglindesc, în fond, schimbările istorice, politice și de mentalități ale ultimelor decenii. Și de aceea este cu atât mai relevant și captivant.

 

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Începând de vineri spectatorii sunt așteptați undeva în (v)estul sălbatic, în România anului 1944 când cel De-al Doilea Război Mondial se apropie de final. WARBOY spune povestea plină de emoție a unui adolescent care, încercând să salveze cei doi cai ai familiei, pornește într-o călătorie inițiatică, traversând peisajul sălbatic al Munților Apuseni.

14
/11
/23

Documentarul-portret „𝑫𝒆 𝒄𝒆 𝒎𝒂̆ 𝒄𝒉𝒆𝒂𝒎𝒂̆ 𝑵𝒐𝒓𝒂, 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒄𝒆𝒓𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒖 𝒆 𝒔𝒆𝒏𝒊𝒏” (regie: Carla-Maria Teaha), care o aduce în prim-plan pe una dintre cele mai iubite scriitoare din România, se vede, începând de astăzi, în cinematografele din România, distribuit de Bad Unicorn.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

13
/11
/23

Bucharest Best Comedy Film Festival și-a ales filmul câștigător dintre cele 10 participante în competiție. Marele câștigător este o comedie venită direct din Peru pe marile ecrane din România. Surori vitrege a fost ales în unanimitate de către juriul festivalului, cucerind imediat și publicul participant la Gala de închidere, când a fost anunțat drept marele câștigător.

01
/11
/23

În noiembrie, HBO Max vine cu filme și seriale proaspete, noi episoade și sezoane ale unor producții de succes, dar și cu documentare care promit să nu dezamăgească.