John C. Reilly şi Joaquin Phoenix, invitați de onoare la American Independent Film Festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/john-c-reilly-si-joaquin-phoenix-invitati-de-onoare-la-american-independent-film-festival/

Actorii Joaquin şi John C. Reilly  se află în România pentru filmările producţiei internaţionale „The Sisters Brothers”, în regia lui Jacques Audiard. Cu ocazia prezenţei lor la Bucureşti, American Independent Film Festival organizează sâmbătă, 16 septembrie, o serie de proiecţii speciale.

Un articol de Petre Ivan|13 septembrie 2017

De la ora 19.00, la Cinema PRO va fi proiectat filmul „The Little Hours”, regia Jeff Baena (2017) și de la 20:45, la Cinemateca Eforie,„Hard Eight” de Paul Thomas Anderson (1996), ambele în onoarea lui John C. Reilly, iar la ora 21:00, la CinemaPRO, este programat filmul lui Spike Jonze, „Her”, cu Joaquin Phoenix în rol principal.

În funcție de ora la care se vor încheia sâmbătă filmările de la The Sisters Brothers, Joaquin Phoenix şi John C. Reilly sunt aşteptaţi la începutul sau la finalul proiecțiilor, pentru a saluta publicul.

Regizorul Barry Jenkins, câștigătorul Oscarului pentru Cel mai bun film în 2017, va deschide festivalul printr-un Q & A în direct prin Skype la finalul proiecţiei filmului „Moonlight”, vineri, 15 septembrie, de la ora 18:15, la Cinemateca Eforie.

Festivalul prezintă şi o secţiune Focus Ethan Hawke în cadrul căreia, actorul prezent la Bucureștiva introduce filmele „Born to Be Blue” (19 septembrie, ora 21.00, Cinema PRO) şi „Boyhood” (20 septembrie, ora 19.15, Cinema PRO) şi va susţine un Q&A la finalul proiecţiei „Before the Devil Knows You’re Dead”(21 septembrie, ora 19.00, Cinema PRO), în inchiderea festivalului.

Originar din Puerto Rico, Joaquin Phoenix și-a început cariera de actor împreună cu fratele său, la fel de celebru, River Phoenix, și sora sa, Summer Phoenix.

A primit numeroase premii pentru interpretare și peste 100 de nominalizări dintre care trei la Premiile Oscar și nominalizări la Globurile de Aur și la Premiile BAFTA, pentru rolurile din „Gladiatorul” (2000), „Walk the Line” (2005) și „The Master” (2012). În 2017 a primit premiul pentru Cel mai bun actor la Festivalul de la Cannes pentru interpretarea din „You Were Never Really Here” regizat de Lynne Ramsay.

John C. Reilly a jucat în peste 90 de filme printre care „Hard Eight” (1996), „Boogie Nights”(1997), „Magnolia” (1999), „Gangs of New york” (2002), „Step Brothers” (2008), fiind nominalizat la Oscar și la Globurile de Aur pentru interpretarea rolului Amos Hart, din celebrul musical „Chicago” (2002), iar în 2007 a fost nominalizat la Premiile Grammy și pentru a doua oară la Globurile de Aur, pentru piesa Walk Hard din „Walk Hard: The Dewey Cox Story”.

Programul complet al American Independent Film Festival la București poate fi consultat online pe filmedefestival.ro, iar biletele pot fi cumpărate pe eventim.ro și în rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Carrefour, Orange Shop, Vodafone, librăriile Cărturești şi Humanitas, benzinăriile OMV), sediile Eventim (București: Bulevardul I.C.Brătianu 6, incinta Cinema Pro și Cluj: Alexandru Vaida-Voevod 53B – Iulius Mall).

Prețul unui bilet este 15 RON.

Foto: John C. Reilly şi Joaquin Phoenix – facebook

01
/12
/23

Cu ocazia apariţiei "Fallen Leaves" (2023), ales deja de critici cel mai bun film al anului şi lansat şi la noi cu titlul "Frunze căzătoare", platforma MUBI a pregătit o amplă retrospectivă dedicată marelului regizor finlandez Aki Kaurismäki.

21
/11
/23

Ce începe clandestin și se termină cel puțin amuzant? O petrecere organizată de barmanul Klaus (Adrian Nicolae) la clubul în care lucrează, unde fratele lui, bodyguard (Cosmin „Micutzu” Nedelcu) e nevoit să dea o mână de ajutor, cu zâmbetul pe buze, e povestea filmului Klaus & Barroso.

17
/11
/23

„Un film care ne-a impresionat prin mizanscena sa, o relatare istorică lipsită de manierism care ne-a surprins, un film care ne-a făcut să plonjăm în haosul evenimentelor din 1989, odată cu fuga lui Ceaușescu. Un film în care agitația Revoluției nu e surprinsă doar în varii locuri din Sibiu, dar și în reacțiile și limbajul personajelor.”

16
/11
/23

Lanțul de cinematografe HAPPY CINEMA, prezent în București, Focșani, Alexandria, Buzău, Vaslui, Botoșani, Bacău și Bistrița, se extinde cu 4 cinematografe noi în țară (București și Slobozia) și unul în Republica Moldova, Chișinău. HAPPY CINEMA, brand cu capital 100% românesc, își consolidează poziția de top ca acoperire în țară.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.