-->

Jonathan Coe, Maja Lunde și Matt Haig vin la NOD Festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/jonathan-coe-maja-lunde-si-matt-haig-vin-la-nod-festival/

Organizat de Reading is Cool şi revista MATCA, NOD Festival este punctul de întâlnire dinamic al profesioniştilor din domeniul literar şi al artiştilor din domenii influenţate de literatură, fie că este vorba despre teatru, film sau muzică, cu publicul consumator de cultură. Festivalul îşi propune să depăşească formatul tradiţional al unui eveniment literar şi să creeze conexiuni între industrii, idei şi comunităţi.

Un articol de Liliana Matei|9 iulie 2026

După un debut care a adus la Brașov peste 80 de invitați din 12 țări și mai bine de 5.000 de participanți în cele patru zile de evenimente, NOD Festival (Brașov, 24-27 septembrie 2026) revine în ultimul weekend al lunii septembrie cu o nouă ediție dedicată întâlnirii dintre literatură, teatru și film sub umbrela drepturilor de autor.

Printre primii invitați confirmați se numără trei dintre cele mai apreciate voci ale literaturii contemporane internaționale: Jonathan Coe, Maja Lunde și Matt Haig, autori care au cucerit milioane de cititori din întreaga lume și ale căror opere au influențat atât literatura, cât și industriile creative conexe.

„Succesul primei ediții s-a transformat rapid într-o carte de vizită care a atras atenția și a câștigat încrederea unor nume grele din lumea literară europeană. Jonathan Coe revine în România după aproape un deceniu în care și-a consolidat poziția de referință în rândul celor mai mari scriitori contemporani. Prezența Majei Lunde va fi o premieră nu doar pentru țara noastră, ci pentru întreaga regiune și suntem fericiți să fim primii care să o găzduim în această parte de lume. Cât despre Matt Haig, prezența lui la NOD Festival la scurt timp după lansarea celui mai recent titlu de succes al său este o bucurie nu doar pentru noi, ci pentru toți cititorii care-i iubesc atât de mult cărțile“, declară Liviana Tane, fondator NOD Festival.

„După ce prima ediție NOD a întrecut cele mai frumoase reverii ale noastre și feedbackul din partea invitaților, a partenerilor, a publicului venit din Brașov, din alte zone ale țării sau chiar de peste hotare a fost covârșitor de entuziast, ne-am reapucat de lucru cu și mai mult elan. Deși cea de-a doua ediție va aduce mai mulți invitați internaționali, o componentă de industrie mai bogată și o mai mare diversitate tematică, și presiunea acestei responsabilități există, suntem convinși că va fi un nou succes. Un festival se reduce la oameni, iar noi știm ce comunitate s-a format deja în jurul NOD. Abia așteptăm ultimul weekend din septembrie!“, declară George Cornilă, redactor șef a revistei Matca, co-organizator NOD Festival.

Organizat de Reading is Cool și revista MATCA, NOD Festival este punctul de întâlnire dinamic al profesioniștilor din domeniul literar și al artiștilor din domenii influențate de literatură, fie că este vorba despre teatru, film sau muzică, cu publicul consumator de cultură. Festivalul își propune să depășească formatul tradițional al unui eveniment literar și să creeze conexiuni între industrii, idei și comunități.

Considerat unul dintre cei mai importanți romancieri britanici contemporani, Jonathan Coe a transformat realitatea politică și socială a ultimelor decenii în literatură inteligentă, profund actuală și accesibilă unui public larg. Autor al unor romane devenite repere ale literaturii europene contemporane, precum Ce hăcuială! și Casa somnului, Coe este recunoscut pentru amestecul său inconfundabil de umor, ironie și sensibilitate. La NOD 2026, publicul va avea ocazia să participe la o conversație specială între Jonathan Coe și Radu Paraschivescu, scriitorul și traducătorul care îi dă voce în limba română de mai bine de două decenii.

Scriitoarea Maja Lunde, una dintre cele mai importante voci ale literaturii contemporane europene, vine pentru prima data în România. Cu peste patru milioane de exemplare vândute și traduceri în peste cincizeci de țări, autoarea bestsellerului internațional Istoria albinelor a devenit o referință globală prin romanele sale dedicate relației dintre om și natură. Universul său literar a depășit granițele cărții, iar romanul Sora de zăpadă a fost adaptat de Netflix în 2024.

Line-up-ul internațional este completat de Matt Haig, unul dintre cei mai iubiți și mai influenți autori contemporani. Romanul său Biblioteca de la Miezul Nopții a devenit un fenomen global, cu peste 15 milioane de exemplare vândute și traduceri în 56 de limbi și este în curs de adaptare cinematografică, cu Florence Pugh în rolul principal. Romanul Trenul de la Miezul Nopții, lansat pe 21 mai, domină deja topurile de vânzări din întreaga lume.

De asemenea, NOD 2026 a anunțat deja prezența unor autori apreciați din România și din străinătate, printre care Miguel Gane, scriitorul de origine română considerat cel mai bine vândut poet contemporan de limbă spaniolă. Versurile sale au devenit simboluri ale mișcărilor feministe din Spania și America Latină, iar poezia sa „Arde“ a fost inclusă de Isabel Allende într-una dintre cărțile sale. Publicul îi va putea întâlni, de asemenea, pe Pilar Adón, una dintre cele mai importante voci ale literaturii spaniole contemporane, pe Rene Karabaș, autoarea care s-a numărat anul acesta printre finaliștii International Booker Prize cu romanul She Who Remains, aflat în prezent în curs de adaptare cinematografică, pe Iulian Ciocan sau Iris Wolff.

Ediția din acest an aduce și o extindere a programului dedicat celor mai tineri cititori. Copiii și familiile vor avea ocazia să participe la întâlniri, lecturi și activități speciale alături de autori îndrăgiți precum Usch Luhn, Alec Blenche, Lavinia Braniște sau Ioana Pârvulescu. De asemenea, iubitorii genului YA vor avea ocazia să-i întâlnească pe Marian Coman, la finalul seriei Haiganu, sau pe norvegianul Aslak Nore, proaspăt intrat cu succes pe piața literară din România.

În lunile următoare, organizatorii vor continua să anunțe noi invitați, precum și evenimente speciale dedicate industriei editoriale, teatrului și filmului. Toate informațiile pot fi găsite pe canalele de social media NOD Festival (Facebook, Instagram, LinkedIn), dar și pe site-ul oficial nodfestival.ro.

08
/05
/26

Sub motto-ul „Frica este o reacție. Curajul este o decizie”, cea de-a 9-a ediție a Hoinar Festival își deschide mâine porțile pentru 10 zile de maraton cultural. Între 9 și 19 mai, Bucureștiul devine scena unei explorări interdisciplinare fără precedent, unde muzica clasică, teatrul, dansul și literatura se întâlnesc pentru a celebra capacitatea spiritului uman de a rămâne neînfrânt în fața provocărilor timpului.

06
/05
/26

Joi, 7 mai, ora 19.00, Institutul Cervantes, împreună cu Casa de Editură Max Blecher, organizează un eveniment dedicat unuia dintre cei mai apreciați poeți spanioli contemporani, Fernando Valverde. În cadrul întâlnirii, se va prezenta o plachetă din versurile acestuia, în traducerea Monicăi Manolachi, reprezentând cel de-al treilea titlu al colecției de poezie contemporană de limbă spaniolă intitulată „Hoja de ruta / Foaie de drum”.

06
/05
/26

Prima ediție a festivalului Cucu Bau, va avea loc între 14 și 17 mai, fiind curatoriat de criticul de film Andrei Rus, programul reunind titluri din întreaga istorie de peste 130 de ani a cinematografiei, construind o experiență care traversează stiluri, epoci și sensibilități diferite.

05
/05
/26

Scriitoarea Ana Blandiana este laureata din acest an a Premiului Literar Internațional „Zbigniew Herbert”, acordat de Fundația Herbert unui autor în viață pentru întreaga sa operă. Ceremonia de decernare a premiului va avea loc la Biblioteca Națională din Varșovia în data de 27 mai 2026. Aceasta este a doua distincție cu care opera poetică a Anei Blandiana este recunoscută în Polonia, după Premiul „Poetul European al Libertății”, acordat de Orașul Gdańsk în 2016 pentru volumul Patria mea A4.

05
/05
/26

Sala Radio a găzduit, luni, 4 mai 2026, cea de-a XXV-a ediție a Galei Premiilor Radio România Cultural, un eveniment de referință dedicat excelenței în cultura română contemporană. Într-o atmosferă festivă, au fost acordate premii la opt categorii, precum și patru distincții speciale, în prezența unor importante personalități ale vieții culturale.

04
/05
/26

Vineri, 8 mai 2026, continuarea unei tradiții stabilite de mulți ani de Radio România, Orchestra Națională Radiooferă la Sala Radio la un eveniment de înaltă ținută: CONCERTUL REGAL, ce marchează sărbătoarea regalității în România.

27
/04
/26

În perioada 10 – 22 mai, tangoul iese din tavernele din Buenos Aires și Montevideo și ajunge, pentru câteva seri, pe scenele din Târgu Mureș, Bistrița, Deva, Sibiu, Caracal, Port Cultural Cetate, București și Bacău. Biletele pentru concertul de la București sunt deja puse în vînzare: Turneul Național Flautul Fermecat – Ediția a XV-a Ediția a 15-a a Turneului Național Flautul Fermecat propune publicului […]

24
/04
/26

Pe 23 aprilie, ziua lui Shakespeare și Ziua Internațională a Cărții se lega de fiecare dată de prezența lui George Banu, una dintre marile personalități care au marcat destinul teatrului în ultima parte a secolului 20 și începutul secolului 21.

23
/04
/26

„25 Years Later (După 25 de ani)”, unul dintre programele speciale ale ediției aniversare TIFF.25 (12-21 iunie 2026, Cluj-Napoca), propune o întoarcere în anul 2001, reunind titluri care au definit începutul de mileniu în cinema.

23
/04
/26

Miercuri, 29 aprilie 2026, de la 19.00, celebrul violonist Alexandru Tomescu va cânta pe scena Sălii Radio. Alături de Orchestra de Cameră Radio și sub bagheta dirijorului-invitat Fayçal Karoui, violonistul român va interpreta Bach: Concertul în mi major pentru vioară și orchestră.