„Jurnal de România. 1989”. Istorie şi istorii
https://www.ziarulmetropolis.ro/jurnal-de-romania-1989-istorie-si-istorii/

CRONICĂ DE TEATRU „Jurnal de România. 1989”, recent montat de Carmen Lidia Vidu în aer liber, pe acoperişul Teatrului Naţional din Bucureşti, este un spectacol de teatru documentar care amestecă inspirat monologuri autobiografice rostite de patru actori – Florentina Țilea, Oana Pellea, Daniel Badale şi Ion Caramitru – cu elemente multimedia.

Un articol de Ionuţ Mareş|30 iulie 2020

Spectacolele din seria „Jurnal…” realizate în ultimii ani de Carmen Lidia Vidu în diverse teatre din țară sunt recunoscute pentru ambițiile lor documentare: poveștile de pe scenă sunt istorii reale, puternice, ale actorilor care le destăinuie.

Nici „Jurnal de România. 1989”, cel mai nou spectacol din proiect, nu face excepție. În prim-plan sunt acum patru actori – Florentina Țilea, Oana Pellea, Daniel Badale și Ion Caramitru -, iar subiectul  sunt trecutul lor de până în 1990, inclusiv al familiei, și momentul Revoluției.

Ceea ce atrage mai întâi atenția este căutarea echilibrului, simetriei și a unor povești cât mai diverse. „Personajele” sunt două actrițe și doi actori. Doi dintre protagoniști sunt extrem de cunoscuți: Ion Caramitru și Oana Pellea, în timp ce Florentina Țilea și Daniel Badale sunt mai puțin știuți de publicul larg.

Apoi, experiențele de viață sunt diferite, iar această diversitate de perspective e una din mizele spectacolului. Ion Caramitru era deja un actor celebru la Revoluție, eveniment unde a fost una din figurile-cheie. Fiică a unui mare actor și ea însăși actriță aspirantă în anii `80, Oana Pellea s-a numărat printre cei ieşiţi în stradă în acel decembrie istoric. Daniel Badale era militar în termen şi a asistat la Revoluţie din TAB-ul în care era detaşat. Iar Florentina Ţilea, pre-adolescentă care până atunci fusese aleasă de câteva ori să îi recite şi să îi ofere flori lui Nicolae Ceauşescu în vizite, a stat închisă în casă cu mama sa, în Iaşiul natal, în timp ce tatăl, militar, a fost plecat de acasă în toate acele zile.

Împreună cu actorii săi, care îşi spun pe rând monologurile, Carmen Lidia Vidu reuşeşte să elimine orice potenţial caracter eroic, dramatic sau patetic al întâmplărilor trăite de protagonişti la Revoluţie, inclusiv din povestea bine-cunoscută, prin repetarea ei de-a lungul anilor, a lui Ion Caramitru. Aşa cum îşi asumă spectacolul, avem de-a face cu o istorie cu i mic – destine individuale, unice.

Nu mai avem în faţă actori înconjuraţi de o aură, ci oameni (aproape) simpli, care încearcă să înţeleagă şi acum prin ce au trecut în urmă cu trei decenii şi cum a fost viaţa lor în comunism.

Însă asta nu înseamnă că monologurile sunt reci sau banale. Cei patru actori joacă totuşi nişte roluri – chiar dacă sunt propriile roluri. Şi rostesc texte care, deşi exprimă experienţe personale, se simt că au fost atent şlefuite pentru un cât mai puternic efect de persuasiune. Aşa se face că mărturiile devin captivante, iar atunci când declamaţia e mai redusă şi când se simte şi o anume fragilitate (pregnant la Florentina Ţilea şi Daniel Badale, mai dispuşi să se deschidă), apare şi emoţia. Asta compensează pentru cele câteva stridenţe din monologurile lui Ion Caramitru şi Oanei Pellea (ceva mai atenţi parcă să livreze un discurs anticomunist şi civic corect, uşor convenţional, decât să lase garda foarte jos).

Dincolo însă de forţa poveştilor şi de prezenţa actorilor care intră alternativ în scenă şi se adresează direct publicului, Carmen Lidia Vidu construieşte împreună cu colaboratorii săi (Cristina Baciu – multimedia; Gabriela Schinderman – bandă desenată; Ovidiu Zimcea – muzică; Florinela Popescu-Fărcănaşu – costume) un impresionat dispozitiv audio-vizual care îmbogăţeşte mărturiile celor patru actori. Astfel că unul din zidurile de pe acoperişul Teatrului Naţional devine un mare ecran pe care sunt proiectate fotografii personale sau oficiale, extrase din presă sau din diverse materiale de arhivă, cuvinte repetate de sute de ori, imagini colaj sau animate.

Iar pentru a completa cele patru perspective centrale, Carmen Lidia Vidu introduce, ca interludii menite a oferi şi o privire istorică din partea unor specialişti, fragmente din trei interviuri video: cu Germina Nagăţ, cercetătoare a CNSAS care vorbeşte despre Securitate; cu istoricul Dennis Deletant, care analizează Revoluţia; şi cu procurorul militar Dan Voinea, care oferă viziunea sa asupra procesului soţilor Ceauşescu, unde a avut un rol hotărâtor. În timp ce primele două au un caracter uşor didactic, introducerea intervenţiei lui Dan Voinea e inspirată, pentru că mărturia sa relevă un anume burlesc şi absurd al respectivului proces controversat.

„Jurnal de România. 1989” e un spectacol inedit, sincer şi necesar, iar faptul că se joacă exact deasupra unuia din locurile emblematice ale Revoluţiei (şi mai apoi ale altor evenimente) are o simbolistică specială, perfect asumată.

02
/04
/21

Ambasada Spaniei la Bucureşti organizează, în colaborare cu Muzeul Naţional Prado din Madrid şi cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca şi al Consulatului onorific al Spaniei la Cluj-Napoca, expoziţia fotografică „Muzeul Prado iese în stradă”.

29
/03
/21

După expoziții care-au atras atenția în 2020, precum „Woman Unchained“, by Irina Greciuhina, „Un veac de singurătate“, aparţinând celei mai mari pictoriţe din Republica Moldova, Valentina Rusu Ciobanu, ajunsă la vârsta centenarului, și „The Severed Garden“, by Vadim Creţu, spațiul expozițional Arbor.art.room propune, începând de săptămâna aceasta, o nouă expoziție, de această dată deschizându-se spre domeniul „artei conceptuale“.

28
/03
/21

Primăvara aduce, săptămânal, la TVR 3, peste 40 de ore de programe culturale. Sezoane noi ale emisiunilor consacrate, dar şi producţii realizate în premieră vă aşteaptă din 29 martie, la TVR 3.

07
/03
/21

Muzeul Municipiului București organizează de opt ani evenimente dedicate celei de-a noua arte: banda desenată. Seria expozițiilor „Maeștri ai benzii desenate românești” revine cu expoziția „Haplea – bandă desenată interbelică”, partea a II-a, deschisă la Casa Filipescu Cesianu. Din 3 martie, ea se poate vizita până pe 30 aprilie 2021.

04
/03
/21

Ziarul Metropolis vă recomandă: un film cu Catherine Deneuve și Juliette Binoche, două tablouri despre lumea de azi dintr-o galerie bucureșteană, un festival de muzică clasică la Iași, un roman plin de mister al unei tinere scriitoare britanice și cartea unui istoric optimist care-și propune să redea speranța.

24
/02
/21

Începând cu data de 1 Martie 2021, spațiul expozițional din Foaierul Media al TNB (aripa dinspre Intercontinental) se va anima din nou, găzduind o amplă expoziție cu lucrările artistului ION OLARU, scenograful-pictor, autorul a zeci de scenografii de televiziune, de teatru, dar și de scenografie pentru filme de animație, totodată pictor, făuritor de icoane sau de surprinzătoare ”micro-monumente ale armoniei universale”(cf. Corneliu Antim, critic de artă), elaborate dintr-un material inedit… tărtăcuța!

23
/02
/21

Pășiți într-o lume de peisaje vibrante, fotografii asociate cu elemente chimice, refractografii și obiecte vopsite cu Vantablack, cel mai negru negru, odată cu prima expoziție personală a lui Mihai Plătică la Gaep. Desfășurată pe ambele etaje ale galeriei, Alpher-Bethe-Gamow va putea fi vizitată între 6 martie și 8 mai 2021.

23
/02
/21

Muzeul Național de Istorie a Moldovei, în parteneriat cu Arbor Institute for Culture, vă invită să descoperiți sau să redescoperiți expoziția „GIUVAIERGERIE ANTICĂ. Comorile Muzeului Național de Istorie a Moldovei“, noua expoziție virtuală găzduită pe Theopen-art.com, prima platformă de expoziții de artă în realitate virtuală din Republica Moldova și România.

23
/02
/21

Galeria Sector 1 inaugurează programul curatorial al anului 2021 alături de Kunsthalle Bega, cu expoziția Sensul Sculpturii, artiști: Apor - Nimbert Ambrus, Dona Arnakis, Rudolf Bone, Teodor Graur, Oláh Gyárfás, Roxana Ionescu, Adi Matei, Alex Mirutziu, Vlad Nancă, Mihai Olos, Andrei Pituț, Bogdan Rața, Patricia Teodorescu, Ion Toderașcu, Napoleon Tiron, Casandra Vidrighin, curator Liviana Dan.