Jurnal de TIFF (1) – Un Kieslowski clasic şi două filme bune din 2022
https://www.ziarulmetropolis.ro/jurnal-de-tiff-1-un-kieslowski-clasic-si-doua-filme-bune-din-2022/

Doar trei filme în prima zi de TIFF, dar fără nici un rateu. Dimpotrivă.

Un articol de Ionuţ Mareş|18 iunie 2022

Aşadar, nu ştiam CICATRICEA (1976; foto), de Kieslowski (TIFF îi dedică anul ăsta o restrospectivă), de aia nu mi-l aminteam (mai erau doar alţi vreo patru oameni, cred că toţi cu badge, la proiecţia de la 12.00 de la Arta; în paralel, grosul publicul era la IREVERSIBIL-ul cronologic al lui Gaspar Noé). Nu are anvergura marilor filme ale polonezului din perioada comunistă, dar l-am văzut cu maxim interes.

Stă pe o idee grozavă: cum poţi să îţi păstrezi demnitatea şi conştiinţa cât de cât curată într-un sistem socialist din a cărui maşinărie inevitabil faci parte (protagonistul e un fel de inginer, membru de partid, trimis să supervizeze construcţia unei uzine chimice într-o comunitate mică deranjată de această schimbare).

Se folosesc concepte de neconceput în filmele româneşti ale perioadei, cum ar fi „opinie publică”. Kieslowski nu face nici psihologie, nu observă îndelung şi rece personajele, nu foloseşte dialoguri sentenţioase sau explicative, ci are grijă să multiplice permanent situaţiile dramaturgice, pentru a adăuga cât mai multe nuanţe şi straturi poveştii sale. De aici şi densitatea filmului.

Documentarul FIRE OF LOVE (2022) de Sara Dosa a fost pe măsura aşteptărilor – antrenant, pe alocuri fascinant. Era greu să fie altfel, din moment ce e făcut din diverse imagini de arhivă, majoritatea realizate de cei doi protagonişti, un cuplu excentric şi carismatic de specialişti în vulcani, Katia şi Maurice Krafft, în timpul călătoriilor lor periculoase în apropierea vulcanilor de peste tot din lume în anii `70-`80.

Nu mi-a displăcut nici UN ÉTÉ COMME ÇA (2022), noul film al canadianului Denis Côté, prezent anul ăsta în competiţia de la Berlin. Trei femei cu diverse traume şi probleme în viaţa sexuală se adună într-o casă la ţară, timp de aproape o lună, sub supravegherea unei terapeute şi a unui lucrător social. Însă nu este un film despre terapie, nici despre sex sau dependenţa de formele lui extreme. Şi în niciun caz nu este senzaţionalist. Este doar un frumos film despre melancolie şi despre convieţuirea cu proprii demoni.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

26
/01
/24

Survolând șansa și neșansa unei relații nemenite, de la aceeași distanță calculată care marchează și ruptura finală dintre cei doi protagoniști, debutul în lungmetraj a lui Celine Song, „Past Lives” dezbate în compoziții corecte, dar niciodată riscante, un „ce-ar fi fost dacă?” venit la 24 de ani de la ultima întâlnire.

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.

19
/01
/24

Warner TV dedică duminicile lunii februarie filmelor de basm, povești fantastice live action și animate, ecranizări și narațiuni originale lansate pe parcursul ultimelor nouă decenii.

19
/01
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.