Jurnal de TIFF (2) – Starea lumii în câteva filme percutante
https://www.ziarulmetropolis.ro/jurnal-de-tiff-2-starea-lumii-in-cateva-filme-percutante/

Poate cel mai bun film nou văzut în primele trei zile de TIFF e „Rimini” (2022), realizat de austriacul Ulrich Seidl – portretul sarcastic al Europei prin povestea unui cântăreţ austriac eşuat care performează pentru pensionari în hoteluri semi-pustii din celebra staţiune italiană care dă titlul.

Un articol de Ionuţ Mareş|20 iunie 2022

A doua zi de TIFF, sâmbătă, 18 iunie, a însemnat doar două filme.

În LET IT BE MORNING (2021), regizorul israelian Eran Kolirin se întreabă care e starea de spirit a arabilor israelieni. Un bărbat, soţia sa şi băiatul lor rămân prinşi din cauza unei blocade într-un sat arab din Israel, unde s-au dus pentru o nuntă în familia lor arabă şi de unde nu se mai pot întoarce la Ierusalim, unde e viaţa lor.

Ca orice film din Orientul Mijlociu, şi ăsta e un film inevitabil politic. Dar, mai mult decât atât, este un film profund existenţialist, iar Eran Kolirin redă asta printr-un amestec de comic absurd, melancolie şi rupturi dese de ritm şi de stil (prin diverse tertipuri de mizanscenă) care blochează orice încercare a noastră de a anticipa ce se va întâmpla şi produc o stare de disconfort stimulantă.

FLUX GOURMET (2022), noua excentricitate a lui Peter Strickland, nu mi s-a părut pe măsura entuziasmului cu care l-am aşteptat.
Ideea e grozavă: cum să transformi în performance, în act artistic (anticonsumerist), universul sonor al mâncării şi al intestinelor noastre capricioase. Un colectiv artistic primeşte o rezidenţă într-un institut dedicat performance-ului culinar şi alimentar pentru a face fix asta.

Sunt multe momente bune în film (în special toate scenele cu pregătirea şi prezentarea actelor artistice), însă scenariul se pierde deseori în aceeaşi banală încrengătură de intrigi, apropieri şi respingeri care apar în relaţiile între oameni puşi să convieţuiască pentru un timp în acelaşi spaţiu.

Duminică, 19 iunie, am reuşit să văd trei filme. Două de anul ăsta şi unul puţin mai vechi.

A fost foarte aproape ca tot programul personal să fie compromis, din cauză că ENTER THE VOID (2009) de Gaspar Noé a fost trecut cu 143 de minute (iar programul de la Cinema Florin Piersic a fost făcut în funcţie de asta), numai că în realitate are 161 de minute.

Aşa că o mare parte din sală, unde mă aflam şi eu, se aştepta ca filmul, început la 17.30, să se termine pe la 19.55 (mai ales că următorul film acolo era programat la 20.15). Numai că nu se mai termina. Coşmarul psihedelic în care ne băgase Noé (droguri, moarte şi sex, toate pe repeat şi într-un vertij ameţitor) părea că va dura la infinit şi că noi, cei din sală, nu ne mai putem trezi şi ieşi de acolo.

Doar că de la ora 20.00 încolo, pe orgiile luminoase şi colorate din finalul de neoprit al filmului, spectatorii începeau să se trezească treptat din coşmar (un coşmar fascinant, de altfel) şi să părăsească sala. Până şi voluntarii au deschis uşile din faţă, aşa că finalul orgiac a fost compromis de lumina de afară. Dar bine că s-a terminat.

La ieşire, am văzut că în faţă la Florin Piersic se formase deja o coadă măricică.

 

Aşa că RIMINI (2022), noul film al austriacului Ulrich Seidl, a început cu o întârziere de vreo 15 minute. Dar a meritat din plin.

Nu mă aşteptam să dau peste un Seidl sentimental (atât cât poate fi de sentimental un cineast ca el). La un prim nivel, RIMINI este portretul unui cântăreţ austriac expirat, Richie Bravo, care a ajuns să cânte pe mărunţiş prin hoteluri semi-pustii din staţiunea italiană Rimini, în faţa unor grupuri de turişti pensionari, vorbitori de limbă germană ca şi el. Între „concerte”, mai stoarce bani de la fane de o vârstă cu el culcându-se cu ele şi e asaltat, tot pentru bani, de o femeie, fiica sa pe care nu a mai văzut-o de vreo două decenii (şi care e într-o relaţie cu un imigrant arab).

La al doilea nivel, RIMINI funcţionează şi ca o metaforă sarcastică a ceea ce ar putea însemna Europa astăzi: o generaţie foarte în vârstă ajunsă în aziluri şi cu schelete în dulap (reprezentată de tatăl protagonistului, un bătrân senil dar cu reflexe din tinereţea sa aparent nazistă); o altă generaţie – reprezentată de însuşi Richie Bravo – ajunsă deja aproape la vârsta a treia, pe care vrea să şi-o trăiască la fel ca în tinereţea hedonistă, când a beneficiat de boom-ul economic postbelic; şi o generaţie tânără – reprezentată de fiica lui Richie Bravo – care nu mai are parte de beneficiile părinţilor şi care se amestecă (şi face copii) cu imigranţi arabi şi africani (bineînţeles, nu lipseşte de tot cinismul lui Seidl, cel mai vizibil prin faptul că aceşti imigranţi sunt lăsaţi mereu în plan secund şi nu primesc o voce şi o identitate, ba chiar se sugerează că invadează Europa asta îmbătrânită).

În ciuda decalajului, am reuşit totuşi să ajung la fix, la Cinema Victoria, şi la filmul ucrainean din competiţie, PAMFIR (2022, r. Dmytro Sukholytkyy-Sobchuk). O surpriză foarte plăcută.

Un film proaspăt, cu nişte personaje atipice (dintr-o comunitate rurală ucraineană de la graniţa cu România, unde traficul cu ţigări e la ordinea zilei) şi cu o mizanscenă impresionantă – o cameră mereu fluidă, planuri secvenţă lungi şi o frumoasă coregrafie în cadru.

18
/01
/23

Din 20 ianuarie spectatorii din București, Bacău, Bistrița, Botoșani, Buzău, Cluj, Oradea, Pitești, Satu Mare, Sibiu, Sinaia și Târgu Mureș vor putea vedea pe marile ecrane controversata poveste a trupei Phoenix, spusă chiar de membrii ei în documentarul „Phoenix. Har/Jar”.

13
/01
/23

Două filme din competiţia Festivalului de la Cannes, foarte diferite, pot fi găsite în ianuarie în cinematografe: "Frate şi soră", de Arnaud Desplechin, şi "Păianjenul sfânt", de Ali Abbasi.

05
/01
/23

Anul 2023 se anunţă bun pentru cinematografia română de festival. Vor avea premiera mondială filme provocatoare ale unor cineaşti consacraţi, precum şi o serie de debuturi promiţătoare în ficţiune sau documentar. Ziarul Metropolis a adunat într-o anchetă cele mai aşteptate titluri, cu declaraţii în exclusivitate de la regizorii lor.

04
/01
/23

„Taximetriști”, comedia regizată de Bogdan Theodor Olteanu, care invită spectatorii în viața de noapte a Bucureștiului prin intermediul a doi prieteni taximetriști și a clienților lor, îi aduce împreună pe același generic pe Monica Bîrlădeanu și Andi Vasluianu. Filmul are premiera în cinematografe pe 20 ianuarie, iar informațiile despre biletele puse deja în vânzare sunt disponibile pe site-ul taximetristi.film.

30
/12
/22

Am tot scris în ultimii ani, încă de dinainte de pandemie, despre diversificarea tot mai mare a cinematografiei române. Însă cred că 2022 a depăşit orice previziuni, cu un număr record de filme.

22
/12
/22

Pentru topul cu cele zece filme favorite din 2022, am ales doar titluri care au avut premiera mondială în acest an. La ele am adăugat alte zece menţiuni - cinci tot din 2022, plus alte cinci din 2021, dar recuperate abia în anul care tocmai se încheie.

21
/12
/22

În Ajun de Crăciun, de la ora 10:00, Daniela Zeca Buzura ne propune o întâlnire de colecție. Invitaţii, Cătălin Ştefănescu („Garantat 100%"), Marina Constantinescu („Nocturne") şi Irina Păcurariu („Reţeaua de idoli") ne invită să fim martorii unei profunde discuții jurnalistice, născută din 30 de ani experiență în media din România.

21
/12
/22

TVR Cultural întâmpină Sărbătoarea Crăciunului cu programe speciale, gândite să satisfacă exigențele telespectatorilor săi. Colinde, documentare de excepție, spectacole de balet, interviuri cu artiști de marcă, dar și piese de teatru care au intrat în istorie se regăsesc în grila de sărbătoare. Nu lipsesc filmele de sezon și nici edițiile speciale ale emisiunilor consacrate.