Recunosc, am plâns la golul lui Basti împreună cu superba sa logodnică, jucătoarea de tenis Ana Ivanovici. Şi, odată cu noi, întreaga emisferă nordică. Mă uitam în jurul meu şi toţi, tineri sau bătrâni, doamne elegante sau bărbaţi demni, îşi ştergeau lacrimile, fiecare într-un gest personal, încercând sa camufleze momentul.
Un articol de Pantacruel|12 iulie 2016
Am fost duminică seară cu câțiva prieteni, la Lille, pe arena Stade Pierre Mauroy, la Germania – Ucraina, al doilea meci din Grupa C de la Euro 2016.
A fost, aş spune, unul dintre cele mai frumoase meciuri pe care le-am văzut live, în viaţa mea, pe cele mai superbe şi scumpe stadioane ale lumii. Şi, credeţi-mă, nu au fost puţine. Stadioanele. Santiago Bernabeu – stadionul lui Real Madrid, echipa mea preferată, apoi Wembley din Londra, Allianz Arena din Munchen, stadion care îşi poate schimba culoarea precum cameleonii şi, bineînţeles, Maracana, din Rio de Janeiro, templul pe care Pele a înscris golul său cu numărul 1000.
Cei care mă cunosc îndeaproape pot confirma că vibrez deopotrivă la voleurile senzuale ale croatului Lucian Modrici sau la finalizările cu repetiţie executate cu precizie chirurgicală de Bobby Lewandowski, că rezonez cu romantismul dramatic al fotbalului latino, dar nimic nu mă impresionează așa cum o fac autenticii jucători ai „Manschaftului” de astăzi, deţinători ai titlului mondial cucerit în urmă cu 2 ani, în Brazilia.
Aceasta poate şi pentru că în copilărie mă furișam la mai toate filmele cu nemţi care rulau la cinematograful din cartier şi rămâneam “prizonieră” în sala întunecată trei, patru spectacole la rând, afundată într-un fel de transă magică (şi cine îndrăznea să dea afară un biet copil?!), dar mai ales pentru că din ziua în care am deschis primele cărţi de Kant, Heidegger, Goethe sau Thomas Mann m-am adăpat cu atâta înțelepciune şi sensibilitate!
Prezentat cu clasă şi profesionalism de televiziunea din Pache Protopopescu – soarele audiovizualului românesc -, spectacolul de aseară a avut emoție, a avut dinamism, a avut contraatacuri sublime, a avut ritm şi ne-a relevat o echipă a Ucrainei pătimaşă, care a pus destule probleme apărării conduse cu inteligenţă şi mână forte de cel mai bun portar al lumii la ora actuală, a avut rating, cornere şi faulturi, pe scurt, a fost un meritat omagiu adus acestui eveniment de clasă care este Europeanul de fotbal.
Primul gol al meciului a venit după prima fază periculoasă a germanilor, Shkodran Mustafi, un fundaş cu origini albaneze, reuşind o frumuseţe de gol, după o pasă absolut senzaţioanlă venită din gheata lui Toni Kroos.
Al doilea, opera bravului veteran Bastian Schweinsteiger, a căzut ca o cortină de fier peste impunătorul oraş cu strazi medievale şi clădiri flamande, aflat la numai o oră de Paris.
Am plâns la golul lui Basti
Recunosc, am plâns la golul lui Basti împreună cu superba sa logodnică, jucătoarea de tenis Ana Ivanovici. Şi, odată cu noi, întreaga emisferă nordică. Mă uitam în jurul meu şi toți, tineri sau bătrâni, doamne elegante sau bărbaţi demni, îşi ștergeau lacrimile, fiecare într-un gest personal, încercând sa camufleze momentul.
Au fost, ce-i drept, şi câteva momente nefericite, în opinia mea! De pildă cei doi arbitri asistenţi Michael Mullarkey şi Stephen Child, ambii din Anglia, care n-au avut deloc prestația pe care o cerea nivelul unui astfel de eveniment şi de care eu, una, n-am auzit vreodată. Sau deposedările tacticoase ale lui Shevchuk – nici de el nu prea auzisem ever, care … mi-au zgâriat pur şi simplu retina.
Ca să nu mai amintesc de dezgustătorul gest făcut de Joachim Low (îmbrăcat într-o ţinută vulgară şi kitschoasă, că veni vorba!), care şi-a băgat mâna în pantaloni, s-a scărpinat la ce se scarpină bărbaţii de obicei, şi apoi şi-a mirosit degetele. Însă, e adevărat, nu asta este esențial la un astfel de meci, pentru că şi cultura mea fotbalistică o avea şi ea limitele ei!
În schimb, au strălucit şi au extaziat publicul, pur şi simplu, Konoplyanka – preferatul bunicii mele -, Yarmolenko şi Kovalenko de la ucrainieni, iar de la nemţi: Mustafi, Hector, Kroos, Howedes, Khedira, Gotze, Ozil, Draxler, Schurrle, T. Muller, Schweinsteiger şi Boateng, absolut fa-bu-los!!!
Cât despre Neuer, vorba lui Ion Ţiriac, a jucat atât de frumos încât nu se poate spune în cuvinte! Blond, înalt, cu ochii albaştri şi îmbrăcat cu un elegant echipament de culoarea smolii topite – detaliu de brand personal – inconfundabilul Manuel Neuer părea o icoană. O icoană vie coborâtă în mijlocul muritorilor pentru a le aduce bucurie. Publicul recunoscător îi savura cu pietate paradele halucinante, așa cum adevăraţii cinefili urmăreau, odinioară, filmele lui Andrei Tarkovski.
Foto: Jurnalul unei dame de pică , Europeanul Metropolis – euro 2016, facebook
