Îl prefer, totuşi, pe Metternich… – Jurnalul unei dame de pică (2)
https://www.ziarulmetropolis.ro/il-prefer-totusi-pe-metternich-jurnalul-unei-dame-de-pica-2/

Jucăm cu Armenia şi aceasta este o veste cu adevărat bună, având în vedere că singura victorie oficială la cârma echipei României a germanului Daum este în faţa acestei echipe.

Bărbaţii, mai ales cei însurați, caută diverse refugii pentru a interacţiona cât mai puţin cu femeile. Cred că așa au apărut războaiele și campaniile lungi de cucerire. Nu-i înţeleg, dar asta e altă discuţie.

Echipa națională seamănă tot mai mult cu mine! Cum eu aștept să câștig la loto, în cap am multe numere, dar nu am mai intrat într-o agenție a loteriei de mai bine de 20 de ani, așa și echipa pregătită de Iordănescu vrea să câștige fără să atace.

Dopată cu optimism importat din Germania, echipa naţională are parte de o dublă deplasare teribilă în următoarele zile. Să joci în doar patru zile și cu Armenia și cu Kazahstan nu este puțin lucru pentru niște băieți cu „naturelul simțitor” cum sunt ai noștri, capabili să intre în depresie și dacă le atingi epiderma cu o floare.

Polonia s-a calificat în sferturile Euro 2016, dar peste 25 de ani, dacă cineva își va aduce aminte de acest meci o va face datorită golului superb marcat de Shaquiri. Genul de bijuterie, care pe vremea când transmisiile în direct erau mai puține și reluările erau mai rare decât florile de colț, putea fi povestită ore în șir de un iubitor de fotbal unui înrobit de acest sport.

O idee greu de suportat pentru englezi: dincolo de un anume punct, precis delimitat în timp (1966, anul în care au devenit campioni mondiali, pe teren propriu, graţie unui arbitru sovietic lovit brusc de miopie), istoria fotbalului lor nu a mai fost reală.

Este oficial! Noul selecţioner al echipei naţionale, Tata Lucian Pintilie - Mircea Daneliuc a refuzat, din lehamite, postul - , a alcătuit Dream team-ul care se vor bate pentru calificarea la Mondialul din Rusia de peste doi ani.

Brazilia nu e la Euro. Ar fi meritat, la cât de prost a jucat zilele astea la Copa América (tocmai ce a pierdut la Peru, shuperu peru peru peru, fiind eliminată încă din grupe). Ar fi fost şi-n ton, şi-n semiton cu ce se întâmplă zilele acestea în Franţa, unde 24 de formaţii (enooooooooorm de multe!) expun pragmatism rudimentar, malaxează frustrări şi din când în când oferă şi ceva fotbal.

Trăim una dintre acele zile magice când după o cafea mare și amară nu putem spune nici că a fost bine, dar nici nu ne lasă inima să zicem că a fost rău. „Atunci, cum a fost?”, ar putea întreba un neutru. „Ca la noi”, ar fi primul răspuns valid, și orice am pune după ar strica totul.

Recunosc, am plâns la golul lui Basti împreună cu superba sa logodnică, jucătoarea de tenis Ana Ivanovici. Şi, odată cu noi, întreaga emisferă nordică. Mă uitam în jurul meu şi toți, tineri sau bătrâni, doamne elegante sau bărbaţi demni, îşi ștergeau lacrimile, fiecare într-un gest personal, încercând sa camufleze momentul.

În iunie 1984, eram prea mic și prea izolat ca să fi citit cartea lui George Orwell („1984”), dar suficient de mare ca să știu cum stă treaba cu „Big Broter”, care ne urmărea din toate pozițiile. Cu toate acestea, în luna aceea am fost cel mai liber om de pe pământ, grație fotbalului.

„Dacă privim cu atenţie un animal, avem sentimentul că înlăuntrul lui se ascunde un om care-şi bate joc de noi”, zice undeva Canetti. Scriitor. Unul dintre cei mari. Şi subevaluaţi. Dar e mai bine aşa. Decât să fie snobat aiurea mai bine să fie citit de cei care (îl) merită. În ciuda rezonanţei latine a numelui, Canneti s-a născut în Bulgaria, a scris magistral în germană şi a devenit cetăţean britanic mai spre final. Un cosmopolit. Nu ştiu câte lire ar fi dat pe Brexit, însă mi-am amintit de vorbele lui privind tabloul optimilor de finală.

E târziu şi începe a doua semifinală, Răsar nerostitele aplauze islandeze, Mă tem că Portugal e deja în final, Mă tem că galezii lui Bale şi-au epuizat stocul de bere, Mă tem că je t'aime Euro 2016.

Motto : „Prin asta eşti celebră-n Orient, O, ţară tristă, plină de humor...” (Cu voi - George Bacovia) Chiar dacă părea greu de crezut, soarele a răsărit și după ce echipa națională a fost învinsă și trimisă acasă de către Albania. Sunt ceva nori pe cer, dar garantez că vor trece și aceștia.

„Într-o vale îndepărtată din Iugoslavia, se pare că locuitorii au abolit hazardul, graţie unei aruncări speciale de zaruri”. Am citit asta undeva, nu mai ştiu unde, după cum nu sunt sigur nici dacă asta e forma exactă a citatului sau doar o aproximare personală. Oricum, capturează esenţialul. Ce ştiu însă cu precizie e că respectiva vale nu era pe teritoriul Croaţiei de azi. Dacă era, meciul cu Portugalia ar fi fost o formalitate.

Campionatul European de Fotbal s-a sfârșit cu victoria Portugaliei – e un amănunt care nu v-a scăpat, nu avea cum, în nebunia cu care totul se anunță acum, fără prea multe explicații. Încerc, totuși, o explicație culturală - și fotbalul creează cultură, nu știați? De ce Portugalia?

Şi-am putea continua urmuzian, de vară: pelicanul sau babiţa? Bruce Lee sau Van Damme? Messi sau Cristiano Ronaldo? La ultima interogaţie răspunsul tocmai s-a simplificat.

Portugalia este regina Europei din punct de vedere fotbalistic, dar trebuie să recunoaştem că regina balului de la finalul turneului a fost molia, multiplicată în câteva sute de mii de exemplare. Ca orice oaspete nepoftit, a fost prezentă în toate momentele cheie ale finalei, de la fluierul de start până la accidentarea lui Ronaldo, golul lui Eder şi decernarea trofeului.