Îl prefer, totuşi, pe Metternich… – Jurnalul unei dame de pică (2)
https://www.ziarulmetropolis.ro/il-prefer-totusi-pe-metternich-jurnalul-unei-dame-de-pica-2/

Am văzut aseară Austria – Ungaria… Era una dintre puţinele mele dorinţe nemărturisite, să fac cunoştinţă şi cu cealaltă Austrie, să văd, pe viu, “Das Team”. Am regăsit o naţiune psihedelică, vitregită de grandoarea, strălucirea şi gloria imperială care aureolau cândva Viena.

Un articol de Pantacruel|15 Iunie 2016

Un Österreich atât de diferit de cel care mă cucerise în urmă cu ani de zile şi căruia i-am rămas fidelă veri întregi, reîntorcându-mă în el.

Eu fiind profana care decretează ce e „frumos” sau nu după propriul ei set de vibraţii, spun că naţionala Austriei nu este “o operă” pe care aş revedea-o, aşa cum s-a-ntâmplat de nenumărate ori cu creaţiile unor Mozart, Sigmund Freud, Haydn, Liszt, Franz Schubert, Strauss (tatăl şi fiul), Klimt, Schiele, Fritz Lang, Klaus Maria Brandauer, Arnold Schwarzenegger, Christoph Waltz sau Michael Haneke, ca să dau câteva nume care îmi vin acum pe limbă… De gustibus!

Apropo de Haneke, am văzut – nu mai ştiu exact când şi nici titlul…– un film superb realizat de acest geniu al cinematografiei mondiale.

O poveste de dragoste spusă fără îndulcitori, o poveste despre demnitate şi loialitate. Aş spune că regizorul surprinde în acest film – păcat că nu-mi pot aminti nici măcar oraşul în care l-am văzut… Cannes?, tot ce e posibil! – momentul, întotdeauna tragic, al conştientizării, fără posibilitatea de autoamăgire, că viaţa nu ne mai aparţine (Bătrâneţea e vârsta când adevărul că vei muri nu mai poate fi escamotat). Momentul prăbuşirii definitive a corpului şi al ultimilor bătăi de aripi ale sufletului…

Revenind la partida cu ungurii, este firesc ca globalizarea și multiculturalismul să îşi spună cuvântul şi aici – succesul Conchitei Wurst sau Mariahilferstrasse, Kärntner Straße şi celelalte locuri vieneze numai bune de golit portofelul sunt altă discuţie.Jurnalul unei dame de pică

Este adevărat, de la abilul Metternich la… alibiul Alaba e cale lungă, însă eu tot nu pricep cum este posibil să pierzi cu 2-0 în faţa unei echipe care nu s-a mai calificat la un Mondial sau European de aproape 50 de ani?! Şi asta când ai o naţională neînvinsă în preliminarii şi ticsită de jucători experimentaţi care evoluează la cluburi precum Leicester, Dinamo Kiev, Bayern München, Werder Bremen, VfB Stuttgart sau Stoke City…

Păcat… Austria era unul dintre miturile existenţei mele. De ieri a început să decadă…

PS: Apple strudel-ul – strudelul cu mere vienez  – va rămâne mereu în inima mea! Cred că mă duc să-mi comand unul…

Foto: Jurnalul unei dame de pică, Europeanul Metropolis.ro

24
/03
/17

E ceva putred cu Danemarca, spun eu în momentul când văd umbra tricourilor acestei echipe naționale de fotbal . În 1601(1600 conform unor surse alternative) William Shakespeare, prin gura unui ofiţer, personaj episodic în „Hamlet”, spunea că “E ceva putred în Danemarca” (“Something is rotten in the state of Denmark! “), tot din cauza unei umbre.

10
/11
/16

Echipa națională seamănă tot mai mult cu mine! Cum eu aștept să câștig la loto, în cap am multe numere, dar nu am mai intrat într-o agenție a loteriei de mai bine de 20 de ani, așa și echipa pregătită de Iordănescu vrea să câștige fără să atace.

10
/11
/16

Asediată de nevoi, schimbări, autosuficienţă, lipsă de cultură sportivă, echipa naţională a ajuns în punctul în care orice adunare, ca să nu zicem adunătură, de unsprezece bărbați, care se pot deplasa, este considerată o formație redutabilă.

06
/10
/16

Dopată cu optimism importat din Germania, echipa naţională are parte de o dublă deplasare teribilă în următoarele zile. Să joci în doar patru zile și cu Armenia și cu Kazahstan nu este puțin lucru pentru niște băieți cu „naturelul simțitor” cum sunt ai noștri, capabili să intre în depresie și dacă le atingi epiderma cu o floare.

12
/07
/16

Polonia s-a calificat în sferturile Euro 2016, dar peste 25 de ani, dacă cineva își va aduce aminte de acest meci o va face datorită golului superb marcat de Shaquiri. Genul de bijuterie, care pe vremea când transmisiile în direct erau mai puține și reluările erau mai rare decât florile de colț, putea fi povestită ore în șir de un iubitor de fotbal unui înrobit de acest sport.

12
/07
/16

O idee greu de suportat pentru englezi: dincolo de un anume punct, precis delimitat în timp (1966, anul în care au devenit campioni mondiali, pe teren propriu, graţie unui arbitru sovietic lovit brusc de miopie), istoria fotbalului lor nu a mai fost reală.

12
/07
/16

Brazilia nu e la Euro. Ar fi meritat, la cât de prost a jucat zilele astea la Copa América (tocmai ce a pierdut la Peru, shuperu peru peru peru, fiind eliminată încă din grupe). Ar fi fost şi-n ton, şi-n semiton cu ce se întâmplă zilele acestea în Franţa, unde 24 de formaţii (enooooooooorm de multe!) expun pragmatism rudimentar, malaxează frustrări şi din când în când oferă şi ceva fotbal.

12
/07
/16

Trăim una dintre acele zile magice când după o cafea mare și amară nu putem spune nici că a fost bine, dar nici nu ne lasă inima să zicem că a fost rău. „Atunci, cum a fost?”, ar putea întreba un neutru. „Ca la noi”, ar fi primul răspuns valid, și orice am pune după ar strica totul.

12
/07
/16

În iunie 1984, eram prea mic și prea izolat ca să fi citit cartea lui George Orwell („1984”), dar suficient de mare ca să știu cum stă treaba cu „Big Broter”, care ne urmărea din toate pozițiile. Cu toate acestea, în luna aceea am fost cel mai liber om de pe pământ, grație fotbalului.

12
/07
/16

„Dacă privim cu atenţie un animal, avem sentimentul că înlăuntrul lui se ascunde un om care-şi bate joc de noi”, zice undeva Canetti. Scriitor. Unul dintre cei mari. Şi subevaluaţi. Dar e mai bine aşa. Decât să fie snobat aiurea mai bine să fie citit de cei care (îl) merită. În ciuda rezonanţei latine a numelui, Canneti s-a născut în Bulgaria, a scris magistral în germană şi a devenit cetăţean britanic mai spre final. Un cosmopolit. Nu ştiu câte lire ar fi dat pe Brexit, însă mi-am amintit de vorbele lui privind tabloul optimilor de finală.

12
/07
/16

Motto : „Prin asta eşti celebră-n Orient, O, ţară tristă, plină de humor...” (Cu voi - George Bacovia) Chiar dacă părea greu de crezut, soarele a răsărit și după ce echipa națională a fost învinsă și trimisă acasă de către Albania. Sunt ceva nori pe cer, dar garantez că vor trece și aceștia.

12
/07
/16

„Într-o vale îndepărtată din Iugoslavia, se pare că locuitorii au abolit hazardul, graţie unei aruncări speciale de zaruri”. Am citit asta undeva, nu mai ştiu unde, după cum nu sunt sigur nici dacă asta e forma exactă a citatului sau doar o aproximare personală. Oricum, capturează esenţialul. Ce ştiu însă cu precizie e că respectiva vale nu era pe teritoriul Croaţiei de azi. Dacă era, meciul cu Portugalia ar fi fost o formalitate.

Page 1 of 3123