-->

„Juste la fin du monde”. Rateu elegant, cu stil
https://www.ziarulmetropolis.ro/juste-la-fin-du-monde-rateu-elegant-cu-stil/

CRONICĂ DE FILM Adevărul e că numai un regizor excesiv ca Xavier Dolan, puştiul minune şi răsfăţat al cinematografiei mondiale, putea oferi un rateu aşa frumos ca „Juste la fin du monde”, câştigător al Grand Prix la Cannes în 2016.

Un articol de Ionuţ Mareş|7 ianuarie 2017

Un rateu cu stil, cu panaș, cu superstaruri franțuzești – Gaspard Ulliel, Nathalie Baye, Léa Seydoux, Vincent Cassel, Marion Cotillard  –  filmate insistent în prim-planuri, într-un montaj alert plan-contraplan, probabil pentru a contrabalansa faptul că sursa de inspirație este o piesă de teatru (de Jean-Luc Lagarce) și a sugera sufocarea existențială a personajelor (un dramaturg vine să își revadă după 12 ani familia – mama, sora, fratele și cumnata – pentru a le spune că nu mai are mult de trăit).

„Juste la fin du monde” este cel mai puțin liber sau, de fapt, cel mai închistat film al explozivului canadian. Un eșec elegant, spectaculos, cum numai unui teribilist ca Xavier Dolan i se poate permite și trece cu vederea.

Dacă până acum personajele tânărului regizor erau mereu imprevizilbile și surprinzătoare, de această dată par rigide, fără relief, fără nuanțe, deși nu lipsite de un oarecare farmec – simțul spectacularului și al comicului nu s-a pierdut. Ciocnirile sau apropierile între membrii acestei familii exuberante aduc a pedalare în gol. Sau poate că așa arată sfârșitul lumii – momentul când oamenii devin încapabili să își exprime emoțiile sincere, să se înțeleagă, să se regăsească.

Dar, atunci, de ce atâta zbatere, încheiată apoteotic cu o secvență din final pretins tensionată, în care se țipă și se varsă lacrimi, dar care își ratează ținta?

Surprinzător, prim-planul, această minunată unealtă cinematografică, revelatoare a celor mai profunde trăiri, nu reușește aici să treacă de suprafața sentimentelor, de bogatul joc facial al unor actori indiscutabil mari și, pe deasupra, fermecători.

Iar dacă în filmele precedente muzica dădea măreție, ca o tușă finală, și inducea emoție în fiecare secvență unde irumpea, de această dată devine, de cel mai multe ori, apăsătoare, prețioasă, redundantă. Una din frumoasele excepții – mișcările tandemului mamă-fiică (Nathalie Baye-Lea Seydoux) pe refrenul melodiei „Dragostea din tei”, care acaparează un scurt moment coloana sonoră.

Poate că explicația e că Dolan a ieșit din Canada, din acea limbă bizară, dar al naibii de frumoasă, din acel univers extrem de personal. Însă cine îl poate blama cu adevărat?

Poate că ușoara manierizare (o manierizare glamour) este urmarea unei autosuficiențe – de altfel, Dolan nu a ezitat să se dueleze, în timpul Cannes-ului și după, cu criticii care s-au arătat nemulțumiți de film.

„Juste la fin du monde” este un film ratat pe care îl vezi cu plăcere. Și s-ar putea să îți dorești să mai intri o dată.

„Juste la fin du monde”, tradus „Doar sfârșitul lumii”, a intrat la 6 ianuarie în cinematografe, fiind distribuit de Independența Film.

26
/01
/26

După un parcurs spectaculos la festivaluri internaționale, Sorella di Clausura ajunge în cinematografele din România pe 6 martie. Actrița Katia Pascariu a primit premiul Boccalino d’Oro pentru cea mai bună interpretare la Locarno, în timp ce regizoarea Ivana Mladenović a câștigat Trofeul Heart of Sarajevo pentru cea mai bună regie la Festivalul de Film de la Sarajevo.

16
/01
/26

Programul primelor săptămâni va include filme de ficțiune și documentare în premieră, cu un palmares important de premii la festivalurile de profil, dar și o seară dedicată filmelor regretatului regizor Cristian Nemescu și o retrospectivă a primelor filme regizate de Corneliu Porumboiu.

17
/12
/25

„Still Nia”, regizat de Paula Oneț, este un film-portret profund personal, un film-călătorie în teritoriul fragil al memoriei corporale. Între documentar și poezie vizuală, filmul își găsește forța în povestea Ștefaniei – Nia, numele de alint pe care părinții i l-au dat în copilărie –, care începe să-și deschidă trecutul ca pe o rană veche, dar încă vie.

25
/11
/25

Institutul Cultural Român de la Londra se alătură Festivalului de Film Românesc din Regatul Unit, un demers care reafirmă vizibilitatea cinematografiei românești în spațiul cultural britanic. Ediția de anul acesta se va desfășura între 27 noiembrie și 1 decembrie 2025, la Londra și Colchester, într-un cadru simbolic, apropiat Zilei Naționale a României. Ediția de la Londra și Colchester onorează moștenirea culturală lăsată de inițiatoarea festivalului, Ramona Mitrică.

25
/11
/25

Transilvania Film anunță lansarea în cinematografe a filmului Sirāt, regizat de Oliver Laxe și distins cu Premiul Juriului la Cannes 2025. Primit cu entuziasm de criticii și spectatorii din toată lumea, filmul este și propunerea Spaniei la Oscarurile din 2026 pentru categoria „Cel mai bun film internațional”.

31
/10
/25

O Românie săracă, gri, needucată, cu oameni triști, chinuiți, lipsiți de perspective, o Românie întunecată, cu case dărăpănate și camere urâte și reci, o Românie pe care, deși e absolut reală, ne place mai degrabă s-o ignorăm, să ne prefacem că nu există...

23
/10
/25

De 16 ani, Les Films de Cannes à Bucarest aduce filmele care au impresionat pe Croazetă — acelea care te fac să gândești, să simți și, uneori, să-ți schimbi felul în care privești lumea.

21
/10
/25

Ambasada Peru în România și Institutul Cervantes din București organizează o serie de patru proiecții de filme peruane – o proiecție pe săptămână, joia, începând cu 23 octombrie. Evenimentul se înscrie în demersul de promovare a culturii și artei peruane, care a debutat cu expoziția Migrantes/Migranți de Issa Watanabe, una dintre cele mai renumite ilustratoare peruane, expoziție deschisă până pe 13 decembrie, la Institutul Cervantes din București.