INTERVIU „Cu fiecare film am impresia că învăţ ceva nou despre meseria de actor”, afirmă într-un interviu cunoscutul actor franco-algerian Kad Merad, progatonist în comedia „Succes de public” („Un triomphe”, 2020), regizată de Emmanuel Courcol şi disponibilă în prezent în cinematografele din România.
Un articol de Ionuţ Mareş|26 noiembrie 2021
Filmul francez „Succes de public” („Un triomphe”, 2020), regizat de Emmanuel Courcol, a fost ales cea mai bună comedie a anului trecut la Premiile Academiei Europene de Film. Lungmetrajul a intrat la 26 noiembrie şi în cinematografele din România, fiind distribuit de Bad Unicorn.
Cu această ocazie, Ziarul Metropolis publică în exclusivitate în România un interviu acordat online de protagonistul filmului, celebrul actor franco-algerian Kad Merad, la începutul anului unui grup restrâns de jurnalişti din câteva ţări.
Kad Merad îl joacă pe Etienne, un actor deseori fără loc de muncă, dar şarmant, ales să conducă un workshop de teatru într-o închisoare, unde adună o trupă improbabilă de deţinuţi pentru a pune în scenă celebra piesă „Aşteptându-l pe Godot” a lui Samuel Backett. Când i se permite să ducă această trupă pitorescă de condamnaţi într-un turneu în afara închisorii, Etienne are în sfârşit şansa să se împlinească. Fiecare reprezentaţie e un nou succes, iar între acest grup de actori ad-hoc şi regizorul lor se dezvoltă o relaţie unică. Dar se apropie ultimul spectacol, la Paris. Oare ultima lor noapte împreună va fi cea mai mare reuşită dintre toate?
Născut la 27 martie 1964 în Algeria, dintr-un tată algerian şi o mamă franceză, Kad Merad a debutat ca actor în Franţa la începutul anilor `90, iar de atunci a avut aproximativ 90 de roluri în filme şi seriale. În 2007 a câştigat Premiul Cesar pentru cel mai bun actor în rol secundar, pentru filmul „Je vais bien, ne t’en fais pas”, de Philippe Lioret. A scris la rândul său scenariile la câteva filme şi, de asemenea, a regizat sau co-regizat patru lungmetraje.
Ce v-a atras la scenariu şi în special la personaj?
Au fost multe lucruri care mi-au plăcut la scenariu. În primul rând, latura sa comică. Cred că este un film la care se râde mult. Apoi este o doză mare de emoţie. Are anvergură, suflu. Este un film pentru marele public, în ciuda lui Beckett, pe care nu toată lumea îl cunoaşte.
În privinţa rolului – de exemplu, îmi place finalul filmului, acel moment de bravadă, care e neaşteptat şi care m-a emoţionat foarte mult. Finalul este atât frumos şi pozitiv, cât şi dramatic. Sunt rare filmele în care există ambele lucruri în acelaşi timp.
Consideraţi că filmul are o relevanţă mai mare în contextul pandemiei de coronavirus, când oamenii se simt izolaţi, ca în închisoare, şi îşi doresc libertatea?
Cred că filmul este mai important astăzi, pentru că vorbeşte despre cultură. Adică exact lucrul de care am fost privaţi. Filmul arată cât de importantă este cultura pentru toată lumea, inclusiv pentru aceşti oameni care nu au acces la ea. Poate fi legat cu ceea ce se întâmplă în prezent. Filmul relevă forţa culturii, a textului scris, a emoţiei.
Evident, situaţia actuală este dramatică. Eu sunt şi actor de teatru şi am fost implicat într-o spectacol care nu s-a putut juca. Aşa că sunt vizat direct de această problemă. Un film ca acesta nu poate decât să reflecte situaţia din prezent.
Cei aţi învăţat făcând acest film?
Cu fiecare film am impresia că învăţ ceva nou despre meseria de actor. Nu sunt un actor care lucrează mult înainte de filmări. Sunt mai degrabă un actor instinctiv. Mă las purtat de poveste, de scenariu, de personaj şi de regizor. Iar Emmanuel Courcol este un mare scenarist şi regizor.
Nu cunosc niciun actor care să nu să se teamă că s-ar putea găsi într-o situaţie ca a personajului meu. Poate eşti mai puţin solicitat, primeşti mai puţine telefoane. Există temeri. Situaţia din prezent seamănă puţin cu situaţia personajului, în sensul că lucrezi mai puţin decât ţi-ai dori şi trebuie să te adaptezi.
În ce măsură această perioadă prin care trecem v-a făcut să vă gândiţi la trecut, la momentul când aţi început să iubiţi actoria, la cariera de până acum?
Am 57 de ani. Cred că am acumulat o carieră (râde – n.r.). Am avut experienţe diverse. Sper că voi continua aşa, să pot să vorbesc despre meseria mea cu jurnalişti din toată lumea. Este foarte interesant pentru noi să ne adresăm întregii lumi, prin cinema, prin cultură. Şi este important să mergem mai departe.