Kyra Kyralina. Dan Piţa, un recidivist în eşecuri
https://www.ziarulmetropolis.ro/kyra-kyralina-dan-pita-un-recidivist-in-esecuri/

CRONICĂ DE FILM Adaptare a celebrei nuvele a lui Panait Istrati, „Kyra Kyralina” este reconfirmarea epuizării ca regizor a lui Dan Piţa, în pofida insistenţei sale de a dovedi contrariul. Un film livresc, fără suflu şi departe de a reda pasiunile ucigătoare care domină povestea din sursa literară de inspiraţie.

Un articol de Ionuţ Mareş|5 septembrie 2014

Decăderea treptată, dar sigură, a lui Dan Pița ca regizor după prăbușirea comunismului și a cenzurii este un fapt care nu mai avea nevoie de o nouă confirmare.

Filmele sale de după 2000 („Femeia visurilor”, „Second hand”) păreau a fi pus capăt unei cariere prolifice și marcate de câteva reușite – în special înainte de 1989 – demne de a fi reținute de partea onorabilă a istoriei cinematografiei române (fragmentul „La o nuntă” din „Nunta de piatră”, „Concurs”, „Pas în doi”, „Faleze de nisip”).

Odată îndrăgitul cineast oferă însă prin noul său film, „Kyra Kyralina”, încă o dovadă (după insuportabilul „Ceva bun de la viață”, 2011) nu doar a unei desuetudini nici măcar asumate, ci și a unei lipse profunde de inspirație regizorală și simț autocritic.

Adaptare după scrierile lui Panait Istrati, în special după nuvela „Chira Chiralina”, pe un scenariu mai vechi scris de Ioan Grigorescu și reașezat de însuși Dan Pița, filmul se vrea o poveste de epocă, marcată de exotism multietnic, despre pasiuni ucigătoare și maturizare.

Aer livresc, ilustraţii pleonastice

Toate acestea sunt regăsibile în imperfecta, dar captivanta, nuvelă a lui Istrati. În schimb, „Kyra Kyralina” este un film anost, fără suflu și prețios la nivel de imagine. Și doar cu răzlețe răbufniri (mai exact, câteva încadraturi și lucrături de montaj) care amintesc de un vechi regizor talentat și care pot înșela pentru o clipă publicul că întreaga punere în scenă ar putea lua o turnură salvatoare.

Nu se întâmplă minunea. Și asta în primul rând din cauza neinspiratei distribuții sau, mai exact, a unei defectuase dirijări a interpreților (câțiva dintre ei, cu puțină experiență sau chiar la debut) și a deficitului regizoral de a simți și reda firescul (nu realismul sau naturalismul!). Filmul are un aer livresc, și nu pentru că povestea este relatată, uneori direct către cameră, de protagonistul ei, Dragomir, ajuns la maturitate (la fel ca în carte), ci pentru că dialogurile, multe dintre ele absente din scrierea lui Istrati, sună fals și afectat (uneori chiar vulgar).

La fel cum neinspirată este întreaga mizanscenă, departe de a transmite, ca în nuvelă, patimile, sexualitatea sugerată, homosexualitatea reprimată și viața intensă ce caracterizează petrecerile la care Kyra, fata Kyralina și băiatul Dragomir invită bărbați din oraș.

Citiţi şi: INTERVIU Dan Piţa, regizor: „Niciodată nu termini cu ambiţiile“

Pița preferă să ilustreze, uneori pleonastic, momentele pe care „eroul” le narează din copilăria sa, așa cum sunt bătăile (multe, dar deloc deranjante pentru spectator) pe care tatăl le aplică soției sale Kyra sau petrecerile presupus „desfrânate”, în fapt cuminți scene de muzică și dans. Nimic din senzualitatea pe care Dragomir din carte o percepe la mama și sora sa, adevărate bacante. În film, acest fapt este bifat didactic (o ocheadă la sânii goi, un scurt dans din buric al femeilor, flirtul cu musafirii).

Filmul ia apoi o turnură de presupus western (Pița este recidivist într-ale „genului”, după cum au arătat cele două filme ale sale din seria „Ardelenii” și mai inspiratul „Dreptate în lanțuri”). Însă și la acest capitol stângăciile ies la iveală, așa cum se întâmplă cel mai vizibil într-o scenă eșuată în care frații „hoți de cai” ai Kyrei vor să-l împuște pe cumnatul lor. Rezultă un pac-pac total necredibil, dacă nu chiar ridicol.

În partea finală, povestea ia accente de film românesc impregnat cu clișee de anii ’90 (ai secolului trecut) – copii pradă pedofililor și fete ajunse prostituate.

Film de studio și, inevitabil, cu buget insuficient pentru ce presupune o astfel de reconstituire, era firesc să predomine scenele de interior. Însă acțiunile de exterior sunt monotone, pentru că au loc pe un același drum sau lângă un râu dintr-o pădure (inclusiv o scenă cu un grup de oameni ieșiți la relaxare).

Astfel că nimic din ceea ce ar fi fost Brăila începutului de secol 20 nu răzbate în film, necum din visarea și dorința de călătorie a personajelor lui Istrati.

Distribuit și produs de Castel Film, „Kyra Kyralina” poate fi văzut în cinematografe începând cu 5 septembrie.

INFO

Kyra Kyralina (România, 2014)

Regia: Dan Piţa

Cu: Iulia Dumitru, Ştefan Iancu, Corneliu Ulici, Iulia Cirstea

Rating: ●○○○○

 



23
/09
/16

Filmul laureatului premiului Oscar, Ron Howard, Inferno, va deschide cea de-a patra ediție a Dracula Film Festival, care va avea loc anul acesta în perioada 12 – 16 octombrie, la Brașov. Inferno( SUA, 2016), thrillerul bazat pe romanul cu același nume al lui Dan Brown, îi are ca protagoniști pe Tom Hanks, Felicity Jones, iar într-un rol secundar apare celebra actriță româncă Ana Ularu.

23
/09
/16

“Ţin minte şi acum prima cronică a filmului „Reconstituirea", semnată de Ecaterina Oproiu. Se numea «George Mihăiţă, un tânăr cu adolescenţa întârziată». N-am rămas tânăr, dar am rămas cu adolescenţa întârziată. Ca dovadă că, iată, am reuşit să studiez, într-un fel, fenomenul adolescentin prin ceea ce am făcut, să mă apropii şi să respir, de multe ori, ca un adolescent.” - George Mihăiţă. Îndrăgitul actor împlineşte astăzi 68 de ani.

23
/09
/16

Astăzi intra în cinematografele româneşti mult aşteptatul thriler al lui Bogdan Mirică, “Câini”, laureat la Cannes cu trofeul FIPRESCI al secţiunii Un Certain Regard, noul film al lui Antoine Fuqua, “The Magnificent Seven / Cei Şapte Magnifici” , animaţia “Storks/Berzele şi producţie istorică “Birkebeinerne/Ultimul Rege”, propunerea Norvegiei la Premiile Oscar 2017.

23
/09
/16

Se protestează în contra imunității înțeleasă ca privilegiu absolut. E o seară importantă în fața Senatului României. Las protestul și fug, cu inima strânsă, către cinematograf. La cinema e filmul “Câini”. Am citit niștre cronici de specialitate și m-am îngrozit: acesta e un thriller și o să mă sperie rău. N-a fost cazul.

21
/09
/16

Actorul american Brad Pitt (52 de ani) a reacționat cu tristețe la cererea de divorț depusă de soția sa, Angelina Jolie (41), și a asigurat că cel mai important în aceste momente este binele copiiilor. Invocând "diferențe ireconciliabile", Jolie a cerut luni divorţul de Brad Pitt si custodia celor 6 copiii ai cuplului, trei biologici și trei adoptați.

20
/09
/16

Documentarul de scurtmetraj „Sfârșitul verii”/„End of Summer”, în regia Alinei Manolache va deschide premiera oficială a filmului „Bondoc”, în această seară, de la ora 20:30 la Cinema Elvira Popescu. „Bondoc”, documentarul semnat Mihai Mincan, Cristian Delcea și Mihai Voinea va rula în cinematografe din 23 septembrie.

20
/09
/16

Festivalul Internațional de Film Transilvania, inițiat la Cluj-Napoca în 2002, se extinde, pentru prima dată, în Republica Moldova. Prima ediție TIFF Chișinău va avea loc între 6 și 9 octombrie 2016, la Cinema Odeon, și va aduce o selecție de filme românești recente, alături de câteva dintre cele mai apreciate producții proiectate la Cluj, în această primăvară.

19
/09
/16

Denzel Washington, Chris Pratt, Ethan Hawke, Vincent D’Onofrio, Byung-Hun Lee, Manuel Garcia-Rulfo, Martin Sensmeier, Haley Bennett, Matt Bomer și Peter Sarsgaard… „Cei șapte magnifici”, în regia lui Antoine Fuqua, este o readaptare modernă a unei povești clasice într-un western de acțiune ce redă povestea a șapte pistolari justițiari care eliberează o comunitate de sub teroarea unor bandiți.

19
/09
/16

Actorul Andy Garcia urmează să îl interpreteze pe sculptorul român Constantin Brâncuşi, în filmul „The Sculptor“. Informaţia a fost confirmată de regizorul Mick Davis, autorul filmului „Modigliani“, filmat în România. Anul trecut, Mick Davis a pus în scenă spectacolul “Paganini” la Teatrul Metropolis din Bucureşti .

18
/09
/16

A fost realizată selecția oficială a festivalului de film documentar românesc, București Docuart Fest 2016, care va avea loc în această toamnă. În cele 3 secțiuni competiționale (principală, studențească și de documentar TV) au fost selectate 25 de titluri. Acestea vor fi aduse bucureștenilor în perioada 27 septembrie - 2 octombrie la Cinemateca Eforie și Cinema Muzeul Țăranului - Studioul Horia Bernea, în cadrul celei de-a 5-a ediții a festivalului documentarului românesc.