„La Belle Époque”. În căutarea timpului pierdut ★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-belle-epoque-in-cautarea-timpului-pierdut-%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Scris şi regizat de Nicolas Bedos, „La Belle Époque” (2019), prezentat anul trecut la Cannes în afara competiţiei şi programat să deschidă ediţia amânată din acest a TIFF-ului clujean, este o comedie tipic franceză cu vedete. Eternul subiect al cuplurilor în criză este ambalat puţin diferit, însă fără nimic memorabil.

Un articol de Ionuţ Mareş|5 iulie 2020

Începutul filmului este decupat atât de alert, se amestecă atât de brutal diverse epoci și sunt introduse atât de mult personaje care, pe deasupra, mai par să aibă și legături între ele, încât spectatorul abia mai ține pasul.

Evident, ritmul încetineşte şi lucrurile se clarifică treptat, iar filmul se așază pe un traseu previzibil, cu o singură noutate, la nivel de scenariu: Nicolas Bedos imaginează o afacere prin care, contra unor sume de câteva mii sau zeci de mii de euro, poți cere să ți se recreeze special o perioadă din trecutul mai apropiat sau mai îndepărtat.

Nu e vorba de o reconstituire de tipul unei lumi virtuale, atât de la modă astăzi, ci de tip cinematografic old-school: cerințele clienților de a plonja în istorie sunt puse în practică în niște studiouri și platouri ca de film, cu actori care învaţă replici prestabilite şi cu atenție la cele mai mici detalii legate de obiecte, îmbrăcăminte şi atmosferă.

Pentru că relația cu soția sa Marianne (Fanny Ardant) este în dificultate, după o căsnicie de zeci de ani, și pentru că el este mai degrabă un paseist inadaptat la noutăţi, fostul autor cunoscut de benzi desenate Victor Drumond (Daniel Auteuil), retras de ceva timp din activitate, vrea să retrăiască acea zi de la începutul anilor `70 când a cunoscut-o pe femeia cu care avea să se căsătorească şi cu care avea să facă un băiat.

Aşa că apelează la serviciile de reconstituire a trecutului. Bineînţeles, lucrurile se complică, pentru că el chiar se îndrăgosteşte de femeia, Margot (Doria Tillier), care joacă versiunea tânără a soţiei sale şi care e fosta iubită a proprietarului afacerii, Antoine (Guillaume Canet), acesta fiind la rândul său prieten cu fiul lui Marianne şi a lui Drumond, Maxime (Michaël Cohen), dornic să îşi vadă părinţii din nou fericiţi.

În fine, e mai puţin interesantă această încrengătură telenovelistică de relaţii, deşi filmul este în primul rând despre eternele crize din cupluri, indiferent de vârstă, şi despre potenţiale împăcări.

Dacă e ceva totuşi stimulant în „La Belle Époque”, atunci e modul, până la un punct inventiv, în care e pus în scenă jocul dintre un stil de viaţă pragmatic şi un stil de viaţă boem, dintre ancorarea în prezent şi alunecarea în nostalgie, dintre deziluzii şi speranţe, dintre prezent şi trecut, până la găsirea echilibrului aşteptat.

Sigur, astfel de contraste simple sunt la îndemâna oricărui scenarist, iar Nicolas Bedos are meritul că găseşte o perspectivă ceva mai proaspătă de a vorbi despre lucruri atât de des întâlnite, mai ales în cinema-ul mainstream.

„La Belle Époque” este un feel-good movie à la française. O comedie romatică realizată ca la carte, aparent fără alte ambiţii decât de a emoţiona şi de a distra un public dornic să petreacă o seară agreabilă la cinema sau pe canapeaua de acasă.

„La Belle Époque” va fi proiectet în deschiderea TIFF, la 31 iulie, şi va fi distribuit în România de Independenţa Film.

02
/06
/23

O oportunitate excelentă pentru actorii de teatru din România, programul 10 pentru FILM își continuă misiunea la TIFF.22. Astfel, alți 10 actori aflați la debut sau care au interpretat până acum roluri secundare în cinema vor veni la festival, unde vor intra într-un program de prezentare și formare, care include workshop-uri, dar și întâlniri esențiale cu profesioniști din industrie.

30
/05
/23

Mini-vacanța de la începutul lunii iunie vine cu mai multe motive de sărbătoare: vreme călduroasă, timp liber de petrecut în familie și cinci zile de filme pentru copii la prețul unic de 10 lei biletul în rețeaua Cineplexx – Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș. Astfel, în perioada 1 - 5 iunie 2023, continuă tradiția de a sărbători Ziua Copilului la cinema cu promoţii de preţ imbatabile.

29
/05
/23

Insula 42, Centrul Cultural Clujean și Cinema Victoria, în parteneriat cu Festivalul Ceau Cinema!, vă invită în data de 4 iunie, începând cu ora 18.00, la Cinema Victoria din Timişoara la un masterclass susținut de Richard Peña, renumit curator, programator și educator de cinema american, dedicat avangardei cinematografice americane a anilor ’40-’60.

26
/05
/23

Programul TIFF.22 (9 – 18 iunie, Cluj-Napoca) va cuprinde o selecție de cinema nordic grație unui parteneriat în premieră între TIFF, institutele de film și ambasadele celor cinci țări din regiune: Danemarca, Suedia, Finlanda, Islanda și Norvegia.

25
/05
/23

„Încă două lozuri" (2023), noua comedie a regizorului Paul Negoescu, „Între revoluţii" (2023), filmul hibrid al lui Vlad Petri, premiat la Berlinale, şi producţia germană „Putem la fel de bine să fim morţi" (2022), care o are în rolul principal pe cunoscuta actriţă timişoreană Ioana Iacob, vor putea fi văzute în cadrul unor proiecții speciale la a zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara, ce va avea loc în perioada 12-16 iulie.