„La Bohème” de Giacomo Puccini, în februarie pe scena Operei Naționale București
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-boheme-de-giacomo-puccini-in-februarie-pe-scena-operei-nationale-bucuresti/

Opera Naţională Bucureşti prezintă duminică, 10 februarie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul „La Bohème” de Giacomo Puccini, în regia lui Ionel Pantea. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

Un articol de Petre Ivan|7 februarie 2019

Spectacolul de pe scena Operei Naționale București este construit ca o frescă de epocă, dar fără a respecta perioada în care au plasat acțiunea libretiștii, adică prima jumătate a secolului XIX- lea.

Convins de faptul că, pentru această operă, Puccini s-a inspirat din propriile experiențe ale anilor săi de studenție, regizorul Ionel Pantea și echipa sa de creație au mutat acțiunea peste câteva decenii, către finalul secolului, în Parisul anilor 1880-1890.

Astfel, scenografii Ștefan Caragiu și Liliana Cenean au recreat cu fidelitate atmosfera Cartierului Latin din această perioadă, cu celebra cafeanea „Momus” și vânzătorii ambulanți de pe străzile orașului, imaginea unei mansarde întunecate, adăpost pentru artiștii vremii, zorii unei zile aproape de bariera Parisului etc. Practic, spectacolul este o producție tradițională de operă, cu accent pe adevărul istoric și pe interpretarea personajelor, așa cum le-au dorit autorii. Personajele din „La Bohème” retrăiesc astfel pe scena Operei Naționale București realitatea crudă dată de statutul tinerilor artiști în epoca lui Puccini, dar din care ei reușesc să evadeze uneori prin creație, iubire și vis.

Regizorul Ionel Pantea despre producția „La Bohème” de pe scena Operei Naționale București: „Cred că este opera cea mai iubită și mai des reprezentată din creația pucciniană. Am dorit o operă pe bune, convingătoare și vie, făcută cu noimă și armonie, cultivând spontaneitatea, naturalul ca valoarea, care să pună în fapt visele echipei. Doresc acestui spectacol să-i bucure pe bucureșteni și nu numai, astfel încât să savureze timp îndelungat această producție.”

Biletele se găsesc aici și la casa de bilete a Operei Naționale București (program luni – duminică între orele 10:00 – 13:00 și 14:00 – 19:00).

Foto: La Bohème – operanb.ro

 

 

14
/12
/17

După succesul înregistrat cu Orchestra Sinfonia Bucureşti la debutul din Parcul Colţea, urmat de periplul prin oraşe si localități importante ale României (București, Constanța, Iași, Rm. Vâlcea, Pitești, Baia Mare, Tg. Mureș, Bacău, Botoșani, Ilfov, Poiana Brașov, Giurgiu), maestrul Florin Totan revine cu al doilea concert din cadrul proiectului ”Bucuriile Muzicii”.

13
/12
/17

Trei generații de jazzmani se întâlnesc joi, 21 decembrie, la ARCUB pentru un concert de cool bop și avangardă a jazzului românesc. Paolo Profeti, Albert Tajti, Răzvan Cojanu, Iulian Nicolau și Garbis Dedeian sunt R.C. & The Melody Makers în ultimul concert din acest an al seriei de jazz Artist in Residence de la ARCUB.

11
/12
/17

Dirijorul Cristian Mandeal revine la Sala Radio, miercuri, 13 decembrie, de la ora 19.00, la pupitrul Orchestrei Naționale Radio. Programul serii va cuprinde, în prima parte, Concertul în la minor pentru pian și orchestră, op. 16, de E. Grieg, avându-l ca solist invitat pe pianistul Horia Mihail.

11
/12
/17

Cântăreţul portughez Salvador Sobral, câştigătorul concursului Eurovision, a fost supus la finalul săptămânii trecute unui transplant de inimă la spitalul Santa Cruz din Lisabona. Primele cuvinte ale artistului după ce s-a trezit din operaţie au fost de recunoştinţă către echipa de medici.

09
/12
/17

Opera Naţională Română din Cluj-Napoca prezintă luni, 11 decembrie 2017, ora 18:30, o reprezentație excepțională a spectacolului „Nabucco”, de Giuseppe Verdi. Evenimentul liric este dedicat sopranei Emilia Cătană și baritonului Vasile Cătană, iluștrii prim-soliști ai Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, distribuția serii fiind onorată de invitații de talie internațională baritonul Sebastian Cătană, soprana Dragana Radaković, basul Marius Boloș.

06
/12
/17

Cel mai important eveniment al scenelor lirice româneşti, Gala Premiilor Operelor Naţionale, este pentru al doilea an consecutiv, găzduit de Opera Naţională Bucureşti. Evenimentul ajuns la cea de-a V-a ediţie este considerat cel mai grandios eveniment care celebrează şi premiază performanțele lirice ale Operelor din ţară.

06
/12
/17

Johnny Hallyday, cel mai mare star rock cunoscut de Franța, a murit în noaptea de marți spre miercuri, la 74 de ani, ca urmare a unui cancer la plămâni, a anunțat soția sa, Laeticia.  Acest rocker impregnat de twist, blues, soul sau country, un romantic, un psihedelic, un adevărat ''Johnny-Imperator'', cum l-a supranumit ziarul ''Le Monde'' a devenit iubit de generații întregi de francezi cu care a împărțit pe lângă cântecele sale și coborârile sale în infern.

29
/11
/17

Deoarece pe 28 noiembrie 1918 Bucovina a devenit a doua provincie românească ce s-a unit cu România, data a fost declarată oficial drept Ziua Bucovinei print-o lege din 2015. În inima Țării Fagilor (în germană Buchenland), la Rădăuți, Ziua Bucovinei a coincis ieri și cu prima din cele 4 zile ale unui eveniment în premieră în România: Klavier Art Duo Festival, primul festival de duo pianistic (pian la patru mâini) din țară, cu intrare liberă.