La capatul liniei. Suspecţi de serviciu
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-capatul-liniei-suspecti-de-serviciu/

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „La capătul liniei”, poate cel mai important lungmetraj al lui Dinu Tănase, director de imagine devenit regizor, este o mostră de cine-verite întârziat, însă alb-negrul imaginii, surprinderea unei realităţi necosmetizate şi jocul credibil al actorilor îl fac unul din cele mai bune filme româneşti ale anilor `80.

Un articol de Ionuţ Mareş|21 octombrie 2014

Acest text continuă seria de articole lunare, începută în aprilie, care încearcă să readucă în atenţie filme importante, dar mai puţin cunoscute sau pur şi simplu uitate, ale cinematografiei române de ieri sau de azi.

Dinu Tănase este unul din înzestraţii directori de imagine ai şcolii româneşti care au făcut pasul spre regie. Se întâmpla la mijlocul anilor `70, după ce lucrase ca operator la câteva filme care, în pofida contaminării mai mult sau mai puţin apăsătoare cu ideologia, s-au desprins de plutonul mediocrităţii.

Spectaculosul debut în lungmetraj al lui Radu Gabrea, „Prea mic pentru un război atât de mare” (1970), îşi datora prospeţimea în special imaginii alb-negru a lui Dinu Tănase. Cei doi vor colabora de mai multe ori în anii care au urmat, inclusiv la „Dincolo de nisipuri” (1974).

Dinu Tănase a mai făcut echipă, ca director de imagine, şi cu Andrei Blaier la două din filmele importante ale acestuia din urmă, „Ilustrate cu flori de câmp” (1975) şi „Prin cenuşa imperiului” (1976).

După această ucenicie (care mai cuprinde şi filmul colectiv „Apa ca un bivol negru”, un documentar vânos din 1970 despre care veţi mai citi în Ziarul Metropolis), trece la regizarea primelor filme. Realizează câteva lungmetraje de cinema, astăzi uitate, care nu au trecut neobservate de o parte a criticii vremii – „Trei zile şi trei nopţi” (1976), „Doctorul Poenaru” (1978), „Mijlocaş la deschidere” (1980) sau „Întoarce-te şi mai priveşte o dată” (1981).

Apogeul său ca regizor a fost atins însă cu „La capătul liniei” (1982/1983), pe un scenariu scris de debutantul Radu F. Alexandru, de altfel singura experienţă onorabilă a acestuia în calitate de scenarist.

la capatul liniei AFIS

Aşa cum se menţionează de fiecare dată când se comentează lungmetrajul, premisa narativă este, din păcate, puternic îndatorată unui film american celebru, lansat cu zece ani mai devreme, „Scarecrow”, de Jerry Schatzberg, premiat cu Palme d`Or. Doi bărbaţi, proaspăt ieşiţi din închisoare, hoinăresc împreună prin ţară în încercarea de a se reintegra, construindu-şi o prietenie solidă. Personajele se inspiră de asemenea din original – rolul lui Al Pacino i-ar reveni lui Dan Condurache, iar cel lui Gene Hackman – lui Mircea Albulescu.

Dan Condurache interpretează un tânăr nonconformist, un rebel, condamnat pentru că a condus fără permis. Tuns scurt, cu ochelari de soare pe care îi poartă tot timpul, cu geacă de piele (peste care trage un pulovăr pe gât) şi cu doi dinţi falşi, Cicea este probabil cel mai percutant personaj jucat de Dan Condurache în întreaga sa carieră cinematografică.

Unul din cele mai bune roluri ale sale face şi Mircea Albulescu. În ceea ce priveşte personajul Crişan, lui Mircea Albulescu i se poate reproşa că s-a inspirat prea mult dintr-un alt rol într-un film „de actualitate”, realizat cu câţiva ani înainte – „Cursa” (1975), de Mircea Daneliuc. Însă actorul îi imprimă personajului din „La capătul liniei” – un muncitor ajuns la închisoare pentru omor din imprudenţă pe şantier şi apoi eliberat – o dimensiune mai profundă.

În afara câtorva trăsături de balast (spre deosebire de Cicea, pentru Crişan libertatea nu înseamnă să poţi face orice, iar conştiinţa greşelii este mai intensă), personajul are o frământare interioară şi un tragism pe care Mircea Albulescu, ajutat şi de fizicul său masiv, le poartă cu demnitate, dar şi cu forţă de sugestie.

Sunt doi neîncadrabili în societate, doi singuratici care au nevoie unul de altul, iar întâlnirea cu o femeie la rândul său singură, interpretată cu naturaleţe de Ioana Crăciunescu (de asemenea într-un rol demn de reţinut), amplifică latura elegiacă a filmului (în această direcţie o importanţă au şi acordurile de jazz de pe coloana sonoră).

Din fericire, „La capătul liniei” îşi consolidează în cele din urmă propria identitate. Filmul este o mostră de cine-verite întârziat (alte cinematografii îl patentaseră şi exersaseră cu decenii în urmă), însă imaginea alb-negru (Doru Mitran), alternarea perspectivei subiective (flashback-uri) cu cea obiectivă şi plimbarea camerei de filmat pe străzi, prin gări, trenuri, uzine, restaurante, curţi şi case de ţară mizere, dezvăluind o realitate fără farduri, fac ca această estetică să funcţioneze, să fie credibilă.

Filmul stă în picioare pentru că aspectul ideologic este periferic (o fotografie cu Ceauşescu pe biroul unui inginer binevoitor; autocritica lui Crişan; insistenţa protagoniştilor de a se reintegra), iar atenţia este centrată pe surprinderea umanului, solidarităţii, uneori chiar a comicului dintr-o realitate dură.

INFO

La capătul liniei, 1982/1983

Regia: Dinu Tănase

Scenariu: Radu F. Alexandru

Imagine: Doru Mitran

Distribuţia: Mircea Albulescu, Dan Condurache, Ioana Crăciunescu, Paul Lavric



19
/02
/24

Peste 100 de producții românești sunt înscrise pentru nominalizările la Premiile Gopo. În total, 107 de filme românești - lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje, lansate în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming în 2023, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, care va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

18
/02
/24

CRONICĂ DE FILM Cu premiera mondială în secţiunea Forum, necompetiţională, a Festivalului de la Berlin, "Săptămâna Mare", scris şi regizat de Andrei Cohn şi inspirat din nuvela "O făclie de Paşte" a lui I. L. Caragiale, este un film care gravitează în jurul unei întrebări fundamentale: Cum se ajunge ca un om să-i ia viaţa celui de lângă el?

16
/02
/24

După 5 nominalizări la Oscar (Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun film internațional, Cel mai bun scenariu adaptat și Cel mai bun sunet), Grand Prix și Premiul FIPRESCI la Cannes, după sute de articole în presa internațională care îl identifică drept cel mai răvășitor film al anului, The Zone of Interest / Zona de interes se vede acum în România, în 40 de cinematografe din 20 de orașe.

16
/02
/24

Happy Cinema a pregătit filme de top pentru luna februarie, potrivite pentru toate gusturile și vârstele. Cinematografele din lanțul Happy Cinema îți oferă o experiență de calitate la cele mai prietenoase prețuri. Blockbustere de la Hollywood, filme animate, filme dedicate melomanilor sau filme pentru copii – toate te așteaptă în cele 10 cinematografe din țară.

15
/02
/24

Cu ocazia Zilei Naționale Constantin Brâncuși, reprezentanțele Institutului Cultural Român de la Lisabona, Beijing, Istanbul, Londra, Stockholm, Bruxelles, Veneția, Madrid, Tel Aviv și Varșovia vor organiza o serie de evenimente pentru a celebra și a aduce în prim-plan contribuția inestimabilă a celui mai mare sculptor român la patrimoniul cultural mondial.

15
/02
/24

Warner TV transformă weekend-ul de dinaintea galei de decernare a premiilor Academiei americane de film într-un maraton de filme de Oscar®, cu șapte producții reprezentative, nominalizate sau recompensate cu mult-râvnita statuetă. În serile de 8, 9 și 10 martie vor putea fi urmărite drame și filme de acțiune lansate pe parcursul a șapte decenii.

12
/02
/24

Acolo unde nu mai e trafic, doar o plajă pustie și posibilitatea unui nou început, iubirea poate completa peisajul unei eternități liniștite. „Băieții buni ajung în Rai”, al treilea lungmetraj al regizorului Radu Potcoavă, propune publicului la cinema, din 22 martie, o întâlnire cu o poveste inedită și o scurtă pauză pentru a uita de grijile vieții cotidiene.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.

09
/02
/24

Cu încasări de 952 de milioane de dolari la box-office-ul mondial, onorat cu cele mai mari premii ale industriei din acest an, dominând cu câte 13 nominalizări la Oscar® și la Premiile Academiei Britanice de Film și Televiziune (BAFTA), blockbusterul Oppenheimer în care joacă Cillian Murphy, nominalizat la Oscar pentru rolul lui J. Robert Oppenheimer și Emily Blunt în rolul soției sale, biologul și botanistul Katherine „Kitty” Oppenheimer, va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 21 martie.

09
/02
/24

Seria CultClassics aduce în atenția publicului filme semnificative sau realizatori de film importanți din istoria cinematografiei. “Am vrut să creăm un program independent, care să ne conducă într-o călătorie prin lumea filmului, să explorăm împreună diferite curente cinematografice, stiluri regizorale, culturi și spații geografice” Anca Caramelea, curator ARTA.