La întâlnirea cu Aglaja. În solidar cu toți artiștii ambulanți
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-intalnirea-cu-aglaja-in-solidar-cu-toti-artistii-ambulanti/

Am citit abia acum, bărbat la 30 de ani, “De ce fierbe copilul în mămăligă” (Polirom, 2013). Am simţit, abandonându-mă unui entuziasm când insolent, când resemnat, inima îmbătrânindu-mi. Trăiesc de atunci ca şi cum aş şti răspunsul la o întrebare care nu i-a fost pusă, de fapt, niciodată nimănui. M-am întâlnit cu Aglaja Veteranyi, autoarea, aşa cum un drum îmbrăţişează un alt drum la o răscruce.

Un articol de Andrei Crăciun|26 aprilie 2014

Aglaja Veteranyi s-a născut la București, ca fiică a clovnului Țăndărică și a „femeii cu părul de oțel“. A crescut fără să învețe carte. Târziu, aproape adolescentă deja, era încă analfabetă. Cartea „De ce fierbe copilul în mămăligă“ a fost scrisă în germană.

A fost tradusă de Nora Iuga. L-a entuziasmat pe Mircea Cărtărescu, care regăsea la Aglaja Veteranyi acea poezie trecută dincolo odată cu Cristian Popescu.

A înființat o trupă de teatru botezată „Mașina de fabricat îngeri”. Cronic depresivă, Aglaja s-a sinucis la patruzeci de ani, în Zürich. Cum rezultă din viața ei (ecranizată așa), din moartea ei și mai ales din opera ei, a înțeles ceea ce îi e dat omului să înțeleagă pe pământ. Apărut postum, cel de-al doilea roman al Aglajei poartă neverosimilul titlu “Raftul cu ultimele suflări”.

Nu știu, formal, ce e “De ce fierbe copilul în mămăligă”. Poate că e poem în proză, poate că e roman, poate că e ceva pentru care nu e bine să existe un cuvânt anume.

Știu însă: cartea aceasta cunoaște acele explozii de lumină la care doar cei mai înzestrați artiști, dar și aceia destul de rar, au avut acces.

Aglaja își ia viața – viață adevărată – de copil de circ, vedetă încă dinainte de naștere, viața unui copil a cărui familie fuge din România, magnetic atrasă de strălucirea Occidentului, unde însă s-a spart “cum se sparge sticla”, își ia viața și face din ea o indispensabilă suferință.

Viața ei, în care dorul de un acasă imaginat, deci ideal, persistă, viața ei, în care toți par cumva demenți, dacă nu și sunt. Viața ei adevărată de actriță de varieteu așteptând zadarnic să fie “descoperită”.

Alături de cei care s-au făcut – biblic – tuturor totul

E o deznădejde atât de lirică în cartea aceasta încât m-am trezit revoltându-mă în contra tuturor zeilor care îngăduie atâta nedreptate între oameni.

Aș vrea să precizez și că dintre toți artiștii, cu aceștia, cu artiștii ambulanți, cu oamenii circului, supuși mereu drumului și nebuniei și iubirii celor cu sufletul încă nemurdărit, îndeosebi copiii și bufonii, cu aceștia mă simt solidar.

Aglaja Veteranyi Polirom

Cu ei, care mor săraci și uitați după ce se vor fi făcut -biblic – tuturor totul. Cartea aceasta m-a dus în cea mai îndepărtată mare și m-a lăsat singur acolo, cu paiața din mine. Peste paiața aceasta a așternut doar tăcere.

Iar în cartea Aglajei, spusă desigur de o mătușă, apare și această frază care poate să țină oricui de epitaf: „Fiecare om are un motiv personal ca să moară”.

M-a sedus, m-a uluit, m-a înlănțuit, m-a înnebunit viața Aglajei – o viață ascuțită ca lama cuțitului. Citind-o, nu mai călătoream printre cuvinte, cum se întâmplă de obicei când înaintezi într-o carte, nu.

Citind-o, treceam dintr-o emoție într-o altă emoție, urcând tot mai sus, în cel mai înalt punct al literaturii, de acolo de unde doar prăbușirea, și nici aceea întotdeauna, te mai poate salva.

Nu șofer de camion, nu laborant, nu nuvelist

Am fost întrebat mai demult: dacă nu aș fi fost Andrei Crăciun ce om viu sau dimpotrivă mort mi-ar fi plăcut să fiu? Am răspuns, atunci, fără să ezit, căci dintotdeauna am visat să fi fost nu șofer de camion, nu laborant, nici neapărat nuvelist, ci cel mai mare șahist din toate istoriile.

Am răspuns „Bobby Fischer”. Am mai fost întrebat tot așa: dar ce personaj literar? Am răspuns, tot fără ezitări, că mă văd aievea în șahistul căruia Nabokov îi ia mințile în “Apărarea Lujin”.

Acum, confruntat cu această autobiografie peste care Aglaja a lăsat să cadă, doar puțin, draperia neagră a ficțiunii, rectific: dacă mi s-ar îngădui să trăiesc din nou, în trecut, nu în viitor, aș vrea să fi avut, fascinante și îngrozitoare, viața, moartea și opera Aglajei Veteranyi.



07
/05
/13

CRONICĂ DE CARTE Apărut la Editura All, în colecţia Strada Ficţiunii, romanul „Factorul groazei“, de Robert Harris, are la bază o întâmplare reală – prăbuşirea Bursei din New York în 6 mai 2010, în contextul crizei datoriilor suverane din Grecia

26
/04
/13

Miercuri, 24 aprilie, a avut loc o nouă seară japoneză la Librăria Humanitas de la Cişmigiu. Evenimentul a fost dedicat scriitorului Yasushi Inoue şi lansării nuvelei „Puşca de vânătoare“ în colecţia „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu la Editura Humanitas Fiction.

26
/04
/13

Gala Bun de Tipar şi-a desemnat câştigătorii în cadrul celei de-a doua ediţii, joi, 25 aprilie, în Aula Bibliotecii Naţionale din Bucureşti. Filip Florian, Ion Ianoşi şi Lucian Boia s-au numărat printre cei premiaţi

24
/04
/13

CRONICĂ DE CARTE „Puşca de vânătoare“, de Yasushi Inoue, este o nuvelă diafană, de o sensibilitate translucidă, prin care discernem cele mai diverse nuanţe ale iubirii. Stilul suav, îngreunat cu o tristeţe aproape ireală, aminteşte de profunzimea psihologică a nuvelelor lui Stefan Zweig.