„La La Land”. Dulcegării și academism
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-la-land-dulcegarii-si-academism/

CRONICĂ DE FILM Noul film al lui Damien Chazelle, „La La Land”, este în primul rând o surprinzătoare explozie de muzică şi culori. Un film fermecător la suprafaţă, însă dulceag şi convenţional sub poleiala de musical care vrea să omagieze Epoca de Aur a Hollywood-ului.

Un articol de Ionuţ Mareş|26 decembrie 2016

Deşi debutase în 2009, la doar 24 de ani, cu „Guy and Madeline on a Park Bench”, regizorul american Damien Chazelle devenea cunoscut în întreaga lume în 2014 cu „Whiplash”, un film lansat la Sundance, dar cu un spectaculos traseu festivalier ulterior, încununat la începutul lui 2015 cu trei premii Oscar (şi alte două nominalizări).

„Whiplash” era un film mult prea încrâncenat, chiar demonstrativ, bazat pe ideea de act artistic ca simplă mecanicitate, folosind ca pretext narativ o relaţie maladivă între un toboşar de jazz ambiţios şi un profesor despotic.

Cel mai nou film al lui Damien Chazelle, „La La Land”, a avut premiera în acest an în Competiţia Festivalului de la Veneţia, unde Emma Stone (care joacă alături de Ryan Gosling) a primit premiul Coppa Volpi pentru cea mai bună actriţă. Includerea filmului în cursa pentru Leul de Aur pare surprizătoare, şi asta pentru că „La La Land” este un musical colorat și ușurel care nu ascunde mari revelații sub suprafața sa poleită.

Un musical care se vrea un omagiu adus Epocii de Aur a unui gen hollywoodian care, de câteva decenii, şi-a pierdut din strălucire – iar asta poate explica atenția pe care „La La Land” o stârnește (asemănătoare cu simpatia pentru „The Artist”). Întoarcerea la tradiţie şi numeroasele referinţe la musicaluri clasice (de la Fred Astaire, Ginger Rogers, Gene Kelly și Jacques Demy la folosirea formatului CinemaScope), trecute prin stilul lui Damien Chazelle, i-au asigurat deja filmului o bună receptare la critica americană şi par să îi garanteze succesul în acest nou sezon de gale de premii din SUA, care se va încheia cu Oscarurile.

În ciuda aceste primiri entuziaste (și parțial justificate), „La La Land” este doar o explozie de culori al cărei principal merit rămâne că surprinde prin reevaluarea unui gen aproape abandonat, prin luarea în serios a unui stil extrem de ofertant cinematografic.

Damien Chazelle își începe filmul foarte promițător – o secvență de muzică și de dans colectiv în timpul unui ambuteiaj pe autostradă, la intrarea în Los Angeles. O secvență de câteva minute frumos coregrafiată, dar a cărei complexitate este doar rareori egalată pe parcurs, și asta pentru că tânărul regizor american e mai interesat de povestea dulceagă de dragoste, în „cetatea filmului”, dintre pianistul jucat de Gosling și actrița aspirantă interpretată de Stone și de obsesiile sale tematice (ambiție, contrastul dintre anonimat și celebritate), decât de valențele reale ale musicalului.

De altfel, pe măsură ce firul narativ se devoalează într-un mod destul de previzibil, este abandonată grija pentru inventivitate coregrafică din debut (unde mai există un spectaculos moment în care protagonista și colegele ei de apartament se pregătesc de o petrecere), în favoarea unor secvențe de romance-musical în doi, care mizează în bună măsură pe farmecul Emmei Stone și al lui Ryan Gosling, două simboluri ale noii generații de actori, puși să imite cuplul Fred Astaire – Ginger Rogers, și pe o bogată cromatică asumat artificială.

Însă, la fel ca „Whiplash”, devine destul de repede evident că „La La Land”, în ciuda aparentei sale lejerități, este un film mai curând academic și care face concesii gustului marelui public. O demonstrație a lui Damien Chazelle că este un regizor talentat și că poate stăpâni un gen dificil. Prea puțin pentru o revoluție în cinema.

„La La Land” a intrat în cinematografe la 23 decembrie, fiind distribuit de Freeman Entertainment.

Rating: ●●●○○

09
/05
/14

Ioana Flora a primit Premiul pentru interpretare feminină din partea Uniunii Cineaștilor din România, pentru rolul Tania din Déjà Vu (2013), producție independentă în regia lui Dan Chișu.

08
/05
/14

CRONICĂ DE FILM „#Selfie”, debutul în lungmetraj al Cristinei Iacob, este ca o postare stridentă pe Facebook care se vrea spiritual-amuzantă şi ţipă din toţi rărunchii după like-uri, deşi e superficială şi nepăsătoare că ar putea fi considerată pueril-banală.

07
/05
/14

Sâmbătă, 10 mai și duminică, 11 mai, la Noul Cinematograf Al Regizorului Român, sunteţi invitaţi la un eveniment de marcă: proiecția trilogiei "Paradise" - semnată de austriacul Ulrich Seidl -, deliciul criticii internaționale

06
/05
/14

Filmele europene și independente se bucură de un public mai numeros în 2014, datorita ediției a IV-a a proiectului cultural Cinema-Edu, dedicat liceeniilor din București și din alte 10 localități din România.

06
/05
/14

Filmul "Poziţia copilului", în regia lui Călin Peter Netzer, a câştigat marele premiu şi trofeul Uniunii Cineaştilor din România (UCIN) pe anul 2013. Gala premiilor UCIN reprezintă aprecierea juriului desemnat de UCIN pentru cele mai importante realizări cinematografice şi de televiziune ale anului precedent.

06
/05
/14

Sophia Loren, una dintre cele mai cunoscute actriţe italiene, a fost desemnată invitatul de onoare de la Cannes Classic 2014, care va celebra totodată naşterea westernului italian şi împlinirea a 30 de ani de când filmul "Paris Texas", de Wim Wenders, a primit trofeul Palme d'Or.

05
/05
/14

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „Când primăvara e fierbinte“ (1961) şi „Ţărmul n-are sfârşit“ (1963), filme aproape necunoscute, impuneau un cineast unic şi, din păcate, ignorat, atât la vremea lui, dar mai ales în prezent - Mircea Săucan.

01
/05
/14

CRONICĂ DE FILM Cel mai recent film al lui John Turturro în calitate de regizor și de actor în rol principal, „Fading Gigolo“/„Gigolo de ocazie“, este asemeni stilului de interpretare al realizatorului său: combinație în doze mici de umor, gravitate și o stranie buimăceală.