SCRISORI CĂTRE CEI DIN CĂRȚI Pe urmele jurnalistei şi spioanei americane Marguerite Harrison, pe când bolşevismul începea.
Un articol de Alina Vîlcan|17 noiembrie 2017
Dragă Marguerite Harrison,
Lumea a mers mai departe, și iată că sunt o sută de ani de la revoluția bolșevică din Rusia, acolo unde ai ținut să ajungi la începutul anilor ’20, ca spioană acoperită de statutul de jurnalist al Associated Press și al altor publicații americane. Azi se spune că ai fost mai mult spioană decât jurnalistă, dar eu nu te-am privit așa, căci te-am descoperit abia acum, citindu-ți cartea „Dispărută în Moscova” (ed. Corint, 2017), unde spionajul mai că nu este amintit, te prezinți ca o jurnalistă care își trimite aproape zilnic știrile dintr-o Rusie pe care încearcă să o înțeleagă și adesea o apără, ceea ce avea să dea de bănuit instituțiilor americane care s-au întrebat dacă nu ai trecut de partea rușilor.
Marguerite Harrison
Adevărul este că activitatea ta de spioană m-a interesat prea puțin. Nu ești o Mata Hari, Marguerite Harrison! Mi-a plăcut să te privesc mai degrabă altfel, ca pe femeia care la 36 de ani, după moartea soțului care o lasă îngropată în datorii, continuă să se ocupe de magazinul familiei de decorațiuni interioare și începe să lucreze în presă, mai întâi scriind mondenități, apoi abordând teme din ce în ce mai serioase până ce pleacă să relateze din Germania sfârșitul Primului Război Mondial.
Când ajungi la Berlin, deja se semnase armistițiul, ești și acolo mai degrabă spion și începi să-ți dorești să mergi în Rusia lui Lenin și-a lui Troțki. Nu obții viza, nu ești primită pe ușa din față ca alți reporteri străini, dar hotărăști totuși să mergi, intri prin Polonia, sunt anii în care albii se războiesc cu roșiii, din Polonia iei cu tine o femeie-translator cu rădăcini rusești și împreună treceți granița cu un curaj nebun, călătorind cu trenurile armatei, dormind în garnizoane. Și apoi, ești la Moscova.
Mai mult decât însemnările politice, mi-a plăcut Rusia ta: Rusia de zi cu zi, Moscova străinilor la începutul terorii, Moscova burgheziei decadente, pitorescul țăranilor din sate, Moscova piețelor cu mărfuri ilicite, raidurile tale în Suharevka, piața-gigant în care obișnuiai să mergi ca să faci provizii pentru pachetele pe care obișnuiai să li le pregătești deținuților americani din închisorile bolșevice, cu riscul de a ajunge tu însăți după gratii, ceea ce s-a și întâmplat…
Dragă Marguerite, din Moscova ta nu o să uit niciodată monstrul CEKA, acea primată a securității care avea să bântuie mai apoi prin țările comuniste cu efecte dintre cele mai nocive, și nu o să uit nici tăria de care cineva cu construcția ta poate da dovadă atunci când agenții acele instituții a groazei îi bat la ușă în toiul nopții, căci atunci se fac arestările, e unul dintre primele lucruri pe care cineva le află în Rusia acelor ani, și tu știi, bineînțeles că știi, dar răspunzi calmă, cu o atitudine aproape studiată: Intrați.
Ai rămas în Moscova mai puțin de doi ani, timp în care ai învățat să stăpânești rusa și ai fost de două ori arestată, prima dată pentru o scurtă perioadă, a doua oară pentru opt luni – luni în care ți-ai făcut nenumărate prietene printre deținutele cu care ai împărțit celulele și saloanele de spital ale închisorilor, și pachetele cu hrană, și porțiile de țigări, și rațiile meschine de zahăr, până ce Rusia s-a văzut nevoită să primească un ajutor de hrană de la Statele Unite, un ajutor uriaș în schimbul căruia avea să elibereze toți prizonierii americani.
Nici în libertate, nici închisă, în cele mai inumane condiții, nu pari să trădezi disperare. Ai o forță interioară în care am văzut principala lecție a cărții tale, chiar peste lecția de istorie pe care o recompui din memorie, și ce memorie!, căci nu ești lăsată să scoți din Rusia nici cea mai mică hârtie cu însemnări.
Nu știu cât ai mai urmărit apoi din ce a devenit comunismul dirijat de la Moscova până la finalul vieții tale, în 1967, dar află că a mai durat. Predicțiile tale nu s-au îndeplinit. A fost, poate, așa cum zicea și un celebru filozof în paginile cărții tale, un experiment interesant, pe care o țară tot trebuia să-l facă. Tu ți-ai văzut de-ale tale, după toamna anului 1921 în care ai scris această carte, ai luat drumul Asiei, să scrii despre naționalismul crescând de acolo, ai stat o vreme și în Japonia, ai fost în insula Sahalin, în China și Mongolia… Însă în aventurile tale fără de sfârșit, tot aveai să mai ajungi o dată într-o închisoare rusească, în temuta Lubianka. Te-ai fi gândit?
Iar în primăvara anului 1924, alături de fostul aviator Merian C. Cooper, pe care obișnuiai să-l ajuți trimițându-i pachete pe când era prizonier în Rusia, iar tu trăiai la Moscova, chiar înainte să fii închisă, ei bine, alături de el ajungi în Persia, te îmbolnăvești de malarie, te tratezi cu chinină în doze mari și îți revii, doar sunteți acolo să faceți un film, nu poți muri! În 1925, la New York, are loc premiera filmului vostru, „Grass”, primul documentar din istoria cinematografiei. Ai fost un fenomen, Marguerite Harrison, istoria te-a reținut prea puțin, dar nici nu te-a uitat.
Dragă Marguerite Elton Baker Harrison, închei aici și mă grăbesc să-ți caut autobiografia „There’s always tomorrow: The story of a checkered life”. Recunosc, îmi place mai ales titlul.
Mai mult decât însemnările politice, mi-a plăcut Rusia ta: Rusia de zi cu zi, Moscova străinilor la începutul terorii, Moscova burgheziei decadente, pitorescul țăranilor din sate, Moscova piețelor cu mărfuri ilicite…
Foto sus: Marguerite Harrison: from Spy to Explorer, din seria TV Women Adventurers
