La o şuetă nocturnă cu Sylvia Plath
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-o-sueta-nocturna-cu-sylvia-plath/

Iris Spiridon mai scoate o piesă de excepţie din cufărul cu păpuşi vechi. Spectatorii pătrund în sală ca printr-o oglindă fermecată, în toiul unei şedinţe de spiritism. Trei tinere în rochii negre invocă spiritul uneia dintre cele mai controversate figuri feminine ale secolului XX.

Un articol de Teodora Gheorghe|27 februarie 2014

Sau „Midnight chat with Sylvia Plath“. Iris Spiridon mai scoate o piesă de excepție din cufărul cu păpuși vechi. Spectatorii pătrund ȋn sală ca printr-o oglindă fermecată, ȋn toiul unei ședințe de spiritism. Trei tinere ȋn rochii negre invocă spiritul uneia dintre cele mai controversate figuri feminine ale secolului XX.

Ȋntr-o atmosferă de mister luciferic și lună plină, Ioana Marchidan, Letiția Vlădescu și Ioana Anastasia Anton reȋnvie geniul tulburat al Sylviei Plath, enigmatica scriitoare americană care și-a azvȃrlit de pe umeri povara vieții la doar 30 de ani.

Pe măsură ce vraja se ȋnfiripă, ele ne vorbesc cu glasul Sylviei, o voce răsunȃnd din poemele sale. Un jurnal ȋngălbenit dezvăluie tainele femeii care tȃnjea după „o iubire arzătoare, dar una cu care să pot trăi.”
Midnight chat with Sylvia Plath
 

 

Letiţia Vlădescu, Ioana Anastasia Anton şi Ioana Marchidan, în „Midnight chat with Sylvia Plath“

Din faldurile timpului, se distinge cȃte un bărbat. Niciunul nu e cu adevărat real, mai degrabă o umbră al unui sarcastic: „ce-ar fi fost dacă?“. Și totuși, unul dintre ei ȋși croiește drum spre existență. Numele lui e Richard. Să fie el cel pentru care s-a sinucis? Ȋn jurul mesei de spiritism gravitează o suită de ȋntrebări. Toate oftează după un răspuns, dar Sylvia Plath nu spune niciodată mai mult decȃt versurile ei.

Spectrul ei se arată ȋn cele din urmă și nu e cum ne-am fi așteptat. Melania Magré seamănă cu o femeie-copil ȋnchisă pentru eternitate ȋntr-o clepsidră unde nisipul mării curge de jos ȋn sus, dinspre neființă spre tăcere.

Melania Magre

Costumul de baie albastru și pălăria chic evocă o senzualitate resemnată, stinsă demult, dar care continuă să mocnească ȋntr-un buzunar obscur al trecutului. Pentru domnișoarele moarte, fericirea nu e decȃt o poză, un carnaval meschin, pare să spună.

Tristețea ȋi stă răstignită pe chip sub forma unui zȃmbet straniu. Dacă n-aș ști mai bine, aș crede că ȋși așteaptă tortul aniversar. Doar că Sylvia a suflat de mult ȋn lumȃnări. Ȋn cameră s-a făcut ȋntuneric, petrecerea s-a sfȃrșit. Din cȃnd ȋn cȃnd, ȋn beznă mai sclipește cȃte o amintire: figura blȃndă a tatălui, suferința morbidă lăsată ȋn urmă de moartea lui, unchiul Frank sau o pereche de pantofi roșii.

„Midnight chat with Sylvia Plath” este un spectacol răscolitor de lectură și magie, care ți se strecoară ȋn inimă ca o otravă dulce, ȋn acordurile unei muzici melancolice. Sugestii: timp de o oră, familiarul se uită și banalul se lasă la intrarea ȋn teatru, undeva pe Hristo Botev. Pentru că ȋnăuntru se fabrică un frumos coșmar cu iz literar.

Premiera spectacolului a avut loc la Teatrul Mignon, luna aceasta.

Foto din Midnight chat with Sylvia Plath – Dani Ioniţă

22
/11
/23

Iosif Paștina joacă în “Disco Regret”, piesă scrisă de Doru Vatavului și regizată de Irisz Kovacs. A terminat U.N.A.T.C-ul în 2020 la clasa profesorilor Marius Gîlea, Bogdana Darie, Ioana Barbu și spune că: "Am avut noroc că am terminat chiar la începerea pandemiei și am avut privilegiul de a apuca să joc de câteva ori licența până la lockdown. Alți colegi n-au fost așa norocoși”.

21
/11
/23

Ce începe clandestin și se termină cel puțin amuzant? O petrecere organizată de barmanul Klaus (Adrian Nicolae) la clubul în care lucrează, unde fratele lui, bodyguard (Cosmin „Micutzu” Nedelcu) e nevoit să dea o mână de ajutor, cu zâmbetul pe buze, e povestea filmului Klaus & Barroso.

20
/11
/23

Vineri, 24 noiembrie 2023 (de la 19.00) veți asculta la Sala Radio una dintre creațiile muzicale religioase care s-au bucurat de un mare succes în sec. XIX: Stabat mater, lucrare semnată de ROSSINI, marele compozitor italian cunoscut mai ales pentru operele sale, printre care celebrele Il barbiere di Siviglia (Bărbierul din Sevilla) sau La Cenerentola (Cenușăreasa).

20
/11
/23

Vineri, 1 decembrie, de la ora 18:30, vă propunem Concertul Extraordinar de Ziua României, o punte între generații, eveniment în cadrul căruia soliști ai Operei Naționale București vor interpreta arii, lied-uri și duete din creația românească alături de tinerii membri ai Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess”, acompaniați la pian de către Luminița Berariu și Bogdana Grecova.