INTERVIU Cristina Drăghici nu lipseşte din spectacolul „Am făcut ce s-a putut”. În Festivalul Caleido (27 noiembrie – 1 decembrie, la Timişoara), normal. Atenţie: acţiunea se petrece în Teleorman, pământ românesc (Cristina e din Teleorman, da).
Un articol de Andrei Crăciun|19 noiembrie 2023
Cristina, iată-te pe scena Caleido, cu un spectacol – Am făcut ce am putut – a cărui acțiune se desfășoară în Teleormanul dumitale natal. Vin și te întreb: au făcut în istorie teleormănenii tot ce au putut?
Vin și eu și întreb: da’ românii, au făcut tot ce-au putut? Da’ bulgarii? Da’… you name it. Cred că teleormănenii au făcut după putință. Ca persoană născută și crescută în Teleorman, am sentimente amestecate când mă gândesc la „pământul” natal: și tristețe, pentru sudul defavorizat, și mândrie pentru sudul care te călește. Autoironia, spiritul de observație, agresivitatea, reziliența, inteligența, cinismul în fața fatalității, toate sunt ale noastre. Cât despre momentul ‘89, îi așteptăm la spectacol pe timișoreni să vadă ce-au făcut teleormănenii.
Spectacolul vostru, inspirat de filmul „A fost sau n-a fost” de Corneliu Porumboiu, vorbește despre cum se uitau românii la Revoluția din 1989 zece ani mai târziu. Acum, la treizeci și patru de ani de la Revoluție, tu cum vezi evenimentele din 1989? Ce a fost, Cristina, la Revoluție? A fost sau n-a fost?
Cristina exista și pe-atunci, era mică de tot, într-un cojoc pe la bunici. Asta îmi amintesc, nu știu dacă e o amintire reală, dar eu acolo mă încadrez mental la momentul revoluției.
Că trebuia să se întâmple, aici cred că sunt în asentimentul general: da, cum ar fi fost să nu? Dar vărsarea de sânge, haosul generalizat, brutalitatea cu care s-au desfășurat evenimentele ar fi putut fi evitate, presupun. Dar recunosc că nu mă simt în măsură să vorbesc despre ce s-a întâmplat atunci, nu dețin suficiente informații și nici nu am trăit conștient momentul.
Sper doar că acum, la momentul prezent, românii să profite cât mai mult de libertatea de a protesta, de a denunța abuzurile, de a avea grijă de sine și de aproape. Bref, de a se implica civic; și de a nu uita de unul din cele mai puternice instrumente ale democrației: votul.
În acest an, festivalul Caleido readuce în atenție importanța idee de a fi împreună. Ce înseamnă împreună pentru Cristina Drăghici?
Înseamnă respect, căldură, empatie, sprijin în momentele grele, bucurie dezinteresată în momentele bune. Lucrul cu adolescenții m-a învățat mult în sensul ăsta. Încă mai lucrez la acest împreună, la modul în care mă raportez și acționez, dar sper să fiu pe calea cea bună.
Atunci când lucrezi cu persoane aflate la o vârstă vulnerabilă, încerci să găsești o măsură justă între fermitate și înțelegere, nu știu dacă îmi reușește de fiecare dată, dar încerc. Am învățat multe de la ei și pot doar să sper că și eu le ofer ceva în schimb.
Poate că noi românii ne temem de împreună, avem ceva probleme în a ne exprima sentimentele pozitive, e o jenă ancestrală, ca să zic așa, poate o frică de a nu fi răniți. Dar am încredere în generația celor foarte tineri, sunt explozivi, onești, gată să cucerească lumea și să învingă scepticismul nostru, al ăstora mai în vârstă. Dar mai multe despre asta în următorul răspuns.
Și încă o chestie, la Caleido voi fi și cu adolescenții din trupa noastră, Brightside Drama, cu spectacolul Dead Poets Society.
Am făcut ce am putut nu s-ar fi născut dacă nu ar fi fost intersecția dintre trupa lui Matei Lucaci Grunberg, Jamais Vu, și deja celebrul festival Ideo Ideis, de la Alexandria, dedicat chiar tinerilor. Cum te raportezi tu, tânără la rândul tău, la cei mult mai tineri, căci, de la an la an, par să fie tot mai mulți mult mai tineri decât noi. Ce o să facă acest tineret? Va schimba el lumea sau măcar România sau cum?
M-am bucurat când Matei m-a contact pentru a lucra împreună pentru un proiect Ideo. Ne-am întâlnit ca să punem pe masă câteva idei, ce ar merge pentru festival și pentru comunitatea din Alexandria. Când Matei a lansat ideea unui adaptări după filmul lui Porumboiu, cei din echipă ne-am entuziasmat, of course. Aveam ceva emoții legate de modul în care publicul de la Ideo, format în mare parte din adolescenți, va primi subiectul ăsta. Dar atmosfera a fost pur și simplu extraordinară.
Cristina Drăghici
Cred că avem tendința de a-i subestima pe adolescenți. Încercăm să le găsim nod în papură, par example că stau prea mult pe telefon. Dar h-e-l-l-o, și noi suntem cu ochii pe tiktoace, insta-uri, biziday etc.
Revenind, eu chiar cred că ei sunt o forță. Aș zice, cu tot respectul pentru noi înaintașii, că sunt o generație mai bună. Problema e că mulți pleacă din țară. Uneori încerc să-i șantajez emoțional, mai în glumă, dar mai ales în serios, că nouă cine ne mai plătește pensiile. Da’ adevărul e că îi susțin pe cei care vor să plece, poate că și eu aș pleca dacă aș mai fi la vârsta lor. Dar mă și bucur nespus și egoist când unii aleg să rămână în țară (deși poate că în multe cazuri e mai mult o condiționare, decât o alegere).
Una peste alta, cei care mă îngrijorează suntem noi, ăștia maturi, care nu facem suficiente eforturi, ca societate, pentru ca educația să devină o prioritate în țara asta. La final, marii loseri vom fi tot noi, the kids will be alright.
Ce a fost cel mai greu pentru tine la acest spectacol? Dar cel mai amuzant, cum ai fi întrebat și într-un oracol de odinioară.
Timpul. A fost greu cu timpul. Dar a fost un lucru intens, ceea ce mi-a plăcut. Practic am construit spectacolul într-o săptămână la Alexandria, a fost un adevărat laborator, cu toată gașca prezentă, am lucrat, am dezbătut, ne-am distrat, am dormit pe noi, ne-am resuscitat, am învins. Au fost prea multe chestii amuzante, nu pot să numesc doar una, le-aș nedreptăți pe celelalte.
Am optișpe ani, cum s-ar zice, convinge-mă să vin să vă văd, că e important, cu Revoluția și așa, gen.
Deci e amuzant, o să vezi reclame hipsterești din anii ‘90, o să afli și câteva lucruri ca să înțelegi poate un pic mai bine istoria noastră recentă, și nu e doar funny, e și pe sentiment. Nu e cringe, neironic și efectiv, e un spectacol bun. Text top (Sever Andrei Bârzan și Matei Grunberg), regie top (Matei din nou) actorie de mare clasă (Alexandru Papadopol, Vladimir Purdel, Bogdan Tulbure – care rupe pe beatbox) , scenografie for real – Cora Oprea.
Sper doar că acum, la momentul prezent, românii să profite cât mai mult de libertatea de a protesta, de a denunța abuzurile, de a avea grijă de sine și de aproape. Bref, de a se implica civic; și de a nu uita de unul din cele mai puternice instrumente ale democrației: votul.
