La Sylphide şi Rigoletto – noile premiere de la Opera Națională
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-sylphide-si-rigoletto-noile-premiere-de-la-opera-nationala/

Noua stagiune a Operei Naţionale Bucureşti se anunţă mai mult decât generoasă pentru public, cu spectacole precum La Sylphide şi Rigoletto.

Un articol de Andrada Văsii|7 octombrie 2013

Noua stagiune a Operei Naţionale Bucureşti se anunţă mai mult decât generoasă pentru public, cu spectacole precum La Sylphide și Rigoletto.

Astfel, pe lângă titlurile deja intrate în repertoriu, iubitorii de operă şi balet vor avea parte de premiere, invitaţi de marcă, evenimente speciale, concerte şi recitaluri, aniversări ale unor mari cântăreţi şi ale unor compozitori celebri, lansări de carte, întâlniri şi dezbateri, proiecte educaţionale etc.

Răzvan Ioan Dincă, directorul General al Operei Naţionale Bucureşti,  a spus că deschiderea stagiunii este un nou început, dar, în acelaşi timp, o dovadă a perenităţii teatrului liric. „Pregătim noua haină a Operei pe dinăuntru şi pe dinafară. Deşi pentru o  perioadă de timp clădirea teatrului se va afla în reconstrucţie, pe scenă calitatea artistică a multor spectacole va putea fi comparată cu cea din marile teatre din lume.”

Printre artiştii celebri care vor păşi pe scenă în această nouă stagiune se numără regizorul britanic Stephen Barlow, coregraful Johan Kobborg, tenorul Marcello Giordani.

La Sylphide – un spectacol de marcă

În luna decembrie, coregraful Johan Kobborg, prim-solist al Companiei Regale de Balet de la Covent Garden (Londra), partenerul celebrei balerine de origine română Alina Cojocaru, va pune în scenă baletul „La Sylphide”, pe muzica lui Herman Severin Løvenskiold.

Tot în luna cadourilor, alături de La Sylphide, Opera Naţională Bucureşti va marca semicentenarul Paul Constantinescu şi va readuce pe scenă după mai mulţi ani de pauză opera „Faust” de Charles Gounod, în regia regretatului maestru Alexandru Tocilescu.

La Sylphide

Johan Kobborg va pune în scenă baletul La Sylphide

Marea surpriză a anului 2014 o reprezintă premiera operei „Rigoletto”, în regia lui Stephen Barlow, unul dintre cei mai mari regizori de operă din lume, şi scenografia lui Yannis Thavoris.

Urmează revenirea în repertoriu a baletului „Femei” în coregrafia lui Gheorghe Iancu, sărbătorirea inaugurării clădirii Operei prin organizarea celei ditâi ediţii a Balului Operei (fragmente din opera „Dama de pică” de Piotr Ilici Ceaikovski, primul spectacol prezentat în actuala clădire), premiera operei „Tosca” de Giacomo Puccini, cu participarea tenorului Marcello Giordani (unul dintre soliştii invitaţi frecvent pe scena Metropolitan Opera din New York), şi, în luna iunie, cea de-a doua ediţie a Concursului Internaţional de Canto „Le Grand Prix de l’Opéra”.

Nu sunt uitaţi nici micii spectatori. O altă surpriză alături de La Sylphide este revenirea baletului „Cenuşăreasa” de Serghei Prokofiev, în coregrafia lui Mihai Babuşka, şi a operei pentru copii „Motanul încălţat” de Cornel Trăilescu, precum şi de numeroase ateliere tematice, cursuri şi alte activităţi interactive special concepute pentru aceştia.

Info:

Biletele vor putea fi achiziţionate direct de la Casa de bilete a Operei Naţionale Bucureşti, de luni până duminică, între orele 9.00-13.00 şi 15.00-19.00, precum şi online.

Foto credit: Opera Națională București, Oana Radu Turcu, stagiune cu spectacolul La Sylphide

24
/05
/23

Șapte trupe și trei DJ alcătuiesc valul 3 de artiști anunțați la Rocanotherworld 2023: Subcarpați, The Mono Jacks, byron, Grimus, Hvnds, Ottis Coeur, Coven Clash, Ufe, Bully și K-lu se alătură pe scenele Rocanotherworld 2023, ce va avea loc la Iași în perioada 22-25 iunie 2023.

16
/05
/23

J'ai Bistrot București își aniversează al 10-lea an de existență prin intermediul a două evenimente marcante pe 19 și pe 20 mai: ”Silent Party” și ”Silent Concert Alternosfera” ce vor fi organizate chiar în grădina din Calea Griviței 55.

15
/05
/23

În lunile mai și iunie 2023 are loc primul turneu național intitulat Trei Tenori ieșeni, care aduce în fața publicului din întreaga țară trei dintre cei mai importanți tenori ai scenelor românești, care au ca numitor comun, în afara unor voci cu totul excepționale, faptul că își leagă numele în această perioadă de frumoasa evoluție a scenei muzicale ieșene actuale.