Lacrimi de bucurie la lansarea cărții „Să rîdem cu Nea Mărin”
https://www.ziarulmetropolis.ro/lacrimi-de-bucurie-la-lansarea-cartii-sa-ridem-cu-nea-marin/

Sâmbătă, 13 decembrie, la ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu a avut loc lansarea cărţii „Să rîdem cu Nea Mărin“ de Amza Pellea, best-seller la Târgul Gaudeamus, ediţia 2014. La eveniment au luat cuvântul Oana Pellea, Irina Margareta Nistor şi Lidia Bodea.

Un articol de Judy Florescu|14 decembrie 2014

Librăria a devenit neîncăpătoare pentru iubitorii de cultură de toate vârstele, trecătorii oprindu-se din drum să se uite pe geamul librăriei la ceea ce se întâmpla înăuntru. Preț de un ceas, am fost invitați să cunoaștem câte un pic din universul personajului Nea Mărin și să-l descoperim pe Amza Pellea într-o altă postură, cea de scriitor.

Lidia Bodea, manager general Humanitas: „Ceea ce-mi propun astă seară este să vorbim despre Amza Pellea, scriitorul. Ceea ce avem în față nu sunt niște ciorne, niște schițe de care s-a folosit autorul Amza Pellea să dea naștere personajului de film, Nea Mărin. Avem de-a face cu un autor care stăpânește tehnica scrisului în zona comicului, a râsului, la perfecție.

Dacă luăm un manual de teoria literaturii și dacă citim acolo care sunt mijloacele pe care un scriitor le are la îndemnână ca să obțină comicul, veți vedea că Amza Pellea reușește să le bifeze pe toate: de la comic de situație, la comic de limbaj, la comic de nume proprii, totul este aici. Nea Mărin e un personaj deplin, întreg, nu o schiță, nu un contur nesigur. Să râdem cu Nea Mărin e o carte de literatură. Titlul îndeamnă la râs și râsul cu adevărat se declanșează.

Irina Margareta Nistor, critic de film: „Îmi amintesc că a existat un documentar în care l-am văzut pe Amza la biroul lui și atâta vreme cât am citit cartea mi l-am imaginat pe Amza stând acolo și scriind. Din fericire, cineva a filmat și am putut vedea cum se întâmplă laboratorul acesta. Fiecare scheci în parte era extrem de bine gândit și elaborat. Nu erau bancuri. Erau foarte bine dozate în așa fel încât să fie spuse, iar pe de altă parte să treacă de o cenzură severă. Amza a reușit să ne facă fericiți, să fim alături de el, de Nea Mărin, și să facem un corp comun împotriva celor care ne necăjeau atât de tare în perioada respectivă.

Oana Pellea: „Amza și-a dorit foarte tare să rămână în memoria tuturor: sănătos, bucuros, vesel, așa cum a fost toată viața. Prin cartea asta am senzația că din nou îi răsare spiritul. La Băilești există deja muzeul Amza Pellea“.

Volumul Să rîdem  cu Nea Mărin de Amza Pellea, apărut la Editura Humanitas, poate fi achiziționat din librării, cât și online pe www.humanitas.ro

12
/07
/21

Ziarul Metropolis vă invită să citiți un fragment din volumul „Malvinița. Așa se scrie dragostea. Epistolar erotic. parCurs de comunicare creativă” de Eugen Istodor, recent publicat la Editura Polirom.

08
/07
/21

Un portret al excepționalei gânditoare de secol XX, Hannah Arendt, schițat de autoarea americană Hannah Jewell în volumul „100 de femei afurisite. O istorie” (Editura Nemira, 2021, colecția „Orion”).

07
/07
/21

Cum evităm problemele financiare în cuplu? Cum ar trebui economisiți și investiți banii familiei pentru a ajunge la echilibru și prosperitate? Curtea Veche Publishing lansează ghidul de bază pentru orice cuplu aflat la început de drum.

07
/07
/21

Joi, 8 iulie, la ora 18.00, pe paginile de Facebook Cărturești (facebook.com/Carturesti) și Polirom (facebook.com/polirom.editura), va avea loc o discuție pornind de la „Eu, Tituba, vrăjitoarea neagră din Salem” de Maryse Condé, romanul laureat al Premiului Noii Academii Suedeze pentru Literatură 2018 & Grand Prix Littéraire de la Femme 1986.

06
/07
/21

Miercuri, 7 iulie, la ora 19.00, pe paginile de Facebook Cărturești (facebook.com/Carturesti) și Polirom (facebook.com/polirom.editura), scriitoarea Simona Antonescu va intra în dialog cu criticul Bogdan Crețu pornind de la romanul „În umbra ei”, apărut recent în colecția „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom.

04
/07
/21

Pentru a marca 200 de ani de la nașterea lui Vasile Alecsandri (1821-1890), deținătorul primului premiu internațional pentru literatura română, Muzeul Național al Literaturii Române Iași organizează în 2021 o serie de expoziții, concursuri, ateliere, întâlniri și apariții editoriale speciale.

01
/07
/21

Zilele acestea, a plecat către librăriile din întreaga țară o nouă ediție, revăzută, a Jurnalului lui Franz Kafka, editată în colecția ANANSI World Fiction într-un format grafic deosebit.

28
/06
/21

„Forma lucrurilor. Alfabetul geometriei”, cartea lui Marco Andreatta publicată recent în colecția Știință, spune povestea geometriei, pe care autorul o descrie drept unul dintre cele mai studiate şi sofisticate sisteme ale gândirii filozofice, capabil să furnizeze interpretări ale lumii în care trăim şi tehnicile de care avem nevoie ca să ne putem împlini aşteptările şi dorinţele. Orientarea în spațiu, perceperea unui obiect prin forma sa, minimizarea distanțelor de deplasare – toate acestea sunt înzestrări geometrice de care ne folosim în viața de zi cu zi.

17
/06
/21

Ziarul Metropolis vă prezintă un fragment din romanul „un nor în formă de cămilă” de Alina Nelega, recent apărut la Editura Polirom, în colecția „Fiction Ltd.” (disponibil și în ediție digitală).

14
/06
/21

Storis este prima aplicație de audiobookuri, ebookuri și podcasturi în limba română, un produs original și unic pe piața de carte din România, care își propune să ofere cititorilor o experiență nouă a lecturii și să așeze țara noastră pe harta revoluției digitale care se manifestă astăzi în toată lumea.

13
/06
/21

Unele cărți te pot însoți oriunde și oricând. Ele conturează un orizont mai generos. Ziarul Metropolis vă invită să descoperiți trei romane noi, recent apărute în România, care vă pot bucura oriunde și oricând.