Lansare dedicată familiei regale la Gaudeamus
https://www.ziarulmetropolis.ro/lansare-dedicata-familiei-regale-la-gaudeamus/

În cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, la editura Curtea Veche Publishing va avea loc o triplă lansare de carte dedicată Casei Regale a României, în prezenţa Alteţei Sale Regale Principele Radu al României.

Un articol de Liliana Matei|15 noiembrie 2016

Miercuri, 16 noiembrie, în prima zi a Târgului Gaudeamus, la ora 18.00, va avea loc prezentarea volumelor „Ana Regina. Acasă pentru totdeauna” de Alexandru Muraru, „Mihai I al României”, un volum pentru tineri semnat de Adrian Cioroianu și Mihaela Simina, și Calendarul Regal 2017, o colecție de fotografii ce îl surprinde pe Majestatea Sa Mihai I al României în diverse perioade ale vieții.

În cadrul evenimentului, vor participa Alexandru Muraru (autor) și Nicolae Drăgușin (lector universitar în cadrul Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”). Oficiile de gazdă vor fi făcute de doamna Iren Arsene Máté, directorul general Curtea Veche Publishing.

„Ana Regina. Acasă pentru totdeauna” de Alexandru Muraru aduce un omagiu Reginei Ana, a cărei trecere la cele veșnice a întristat deopotrivă familii regale și admiratori ai monarhiei. Volumul reprezintă o culegere de texte ale celor care și-au exprimat regretul față de dispariția Reginei. Printre aceștia se numără Ana Blandiana, Grigore Leșe, Cornel Nistorescu, Doina Uricariu, Stelian Tănase, Nora Iuga, Cristian Teodorescu, Sanda Budiș, Diana Mandache etc.

„Strănepoată de regi, nepoată din soră de împărăteasă, Regina Ana ne-a cuprins în cercurile ocrotitoare de lumi monarhice. Prin ea, am simțit înțelepciunea lui Dumnezeu, am trăit într-o comuniune prin iubire. Regina Ana ne-a învățat să iubim libertatea”, scrie Grigore Leșe.

Iar Ana Blandiana vorbește despre destinul acestei mari personalități: „Regina neîncoronată a României – cea al cărei destin a fost acela de a fi, pentru lungi decenii, punctul de sprijin  în univers al Regelui Mihai – deconspirată de moarte, intră sub lumina lacomă a reflectoarelor în inima poporului român care, în sfârșit, o cunoaște și nu o va uita.”

Volumul „Mihai I al României – un rege cu onoare, loialitate și credință” depășește convențiile unei biografii, fie și una a unui suveran precum Mihai I. Adrian Cioroianu și Mihaela Simina prezintă tumultuoasa istorie a României, de dinainte și de după cel de-al Doilea Război Mondial, schițează portretele celor care, aflându-se în jurul regelui, i-au influențat deciziile luate în timpul domniei, până la abdicarea sa, în anul 1947. Apoi frământările regelui, aflat în exil, departe de țară, viața alături de membrii familiei, pasiunile, prietenii, precum și interesul pe care regele l-a arătat față de poporul său ori de câte ori țara trecea prin momente grele. Majestatea Sa a spus cândva: „Nu putem avea un viitor fără a respecta trecutul nostru.“ Dacă fiecare român ar parcurge paginile acestei cărți, un numai că dorința regelui ar fi respectată, ci am deveni conștienți de istoria poporului nostru.

Calendarul Regal 2017 cuprinde fotografii ce îl surprind pe Regele Mihai I al României în diverse ipostaze împreună cu familia sa, alături de Regina Ana sau imagini din timpul vizitelor Majestății Sale.

29
/11
/20

Iată un bun motiv pentru cei care vor să se întoarcă la plăcerile lecturii. Cărțile au fost și vor rămâne cel mai bun însoțitor, cu atât mai mult când în care stăm departe de ceilalți, iar călătoriile sunt dificile.

18
/11
/20

Miercuri, 18 noiembrie, ora 19.30 vă invităm să vizionați lansarea romanului Trenul de Erlingen sau Metamorfoza lui Dumnezeu de Boualem Sansal, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“, traducere din franceză semnată de Mădălina Ghiu. O distopie virulentă, luxuriantă, lumea ei semănând din ce în ce mai mult cu a noastră, noul roman al lui Boualem Sansal avertizează asupra proliferării extremismului religios în zonele fragile ale societății actuale.

13
/11
/20

Nadia Terranova este un nume nou din librăriile din România. Publicată pentru prima dată în limba română, scriitoarea se alătură autoarelor din Italia publicate la noi, dintre care cea mai citită rămâne Elena Ferrante, fenomenul ultimilor ani.

13
/11
/20

Luni, 16 noiembrie, începând cu ora 18.00, va avea loc live, pe pagina de Facebook a Institutului Francez, o masă rotundă, cu ocazia lansării celor două numere ale revistei Secolul 21, consacrate lui George Banu.

11
/11
/20

Autobiografia actriței Maia Morgenstern, „Nu sunt eu”, a apărut la Editura Litera și le oferă cititorilor o incursiune fascinantă în viața uneia dintre cele mai iubite artiste din România.

10
/11
/20

„O scurtă eternitate”, cel mai recent volum semnat de Pascal Bruckner, este o filosofie a longevității bazată nu pe resemnare, ci pe curaj. O reinventare spectaculoasă a modului nostru de viață.