Laura Georgescu: CNA are datoria morală de a veni cu soluţii când constată derapaje
https://www.ziarulmetropolis.ro/laura-georgescu-cna-are-datoria-morala-de-a-veni-cu-solutii-cand-constata-derapaje/

Preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), Laura Georgescu, declarat vineri că instituţia pe care o conduce are, dincolo de îndatoririle cunoscute, o datorie morală de a veni cu soluţii când constată derapaje. Preşedintele CNA a susţinut că în România există destule reglementări ale profesiei de jurnalist, dar în Legea audiovizualului se regăsesc o serie de […]

Un articol de Andrada Văsii|8 februarie 2013

Preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), Laura Georgescu, declarat vineri că instituţia pe care o conduce are, dincolo de îndatoririle cunoscute, o datorie morală de a veni cu soluţii când constată derapaje.

Preşedintele CNA a susţinut că în România există destule reglementări ale profesiei de jurnalist, dar în Legea audiovizualului se regăsesc o serie de articole depăşite, care trebuie schimbate.

Georgescu a declarat presei că îşi doreşte un real parteneriat cu mediul audiovizual, un prim-pas constituindu-l invitarea, pe rând, la şedinţele Consiliului a unei televiziuni, care se reflecte activitatea publică a instituţiei, şi nu doar aceea de a administra amenzi şi a anunţat că intenţionează să realizeze acest parteneriat în două săptămâni.

„Sunt jurnalist. Am venit ca să apăr jurnalismul de calitate”, a afirmat preşedintele CNA, care a refuzat să comenteze o serie de declaraţii privind relaxarea atribuţiilor sancţionatorii ale CNA.

CNA a organizat vineri, la Sala Drepturile Omului a Palatului Parlamentului, maratonul de dezbateri „Libertatea de exprimare – drept fundamental, dar nu absolut”, la care participă reprezentanţi din mediul academic şi ai ONG-urilor din media.

Participanţii la eveniment dezbat teme precum: Observaţiile Comisiei Europene semnalate în Raportul MCV privind „campaniile mediatice împotriva unor instituţii şi personaje-cheie ale Justiţiei”; Libertatea de exprimare. O garanţie esenţială a tuturor celorlalte drepturi şi libertăţi protejate de CEDO; Interesul public. Rolul important al presei în informarea opiniei publice; Limitele criticii acceptabile la adresa oamenilor politici sau a organismelor guvernamentale. Jurisprudenţa CEDO; Derapajul media. Cauze şi soluţii.

Sursa: Agerpres

08
/10
/23

„Atunci când scriu, am acest sentiment foarte puternic și foarte clar, că ceea ce scriu este scris deja. Că există undeva acolo... Și că eu trebuie doar să-l pun pe hârtie, înainte să dispară”.

07
/10
/23

Romanul „Numele celălalt. Septologie I-II” de Jon Fosse, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură din acest an, antologia de proză scurtă „Kiwi, 2023. Trecuturi”, coordonată de Marius Chivu, și cartea pentru copii ,,Mai isteț decât regele” de George Shannon sunt propunerile noastre de lectură pentru mijlocul toamnei.

06
/10
/23

Peste 1.000.000 de participanți, locuitori ai Capitalei și turiști au participat la a treia ediție a proiectului outdoor „Străzi deschise – București, Promenadă urbană”, organizat de Primăria Capitalei, prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism, alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București.