LAUREAŢII GALEI TÂNĂRULUI ACTOR HOP 2019
https://www.ziarulmetropolis.ro/laurea%c5%a3ii-galei-t%c3%a2n%c4%83rului-actor-hop-2019/

Ediţia a XXII-a a Galei Tânărului Actor HOP, desfăşurată la Teatrul de Stat Constanţa, s-a încheiat în seara zilei de 5 septembrie. Premiul „ŞTEFAN IORDACHE” – Marele Premiu al Galei Tânărului Actor HOP a fost acordat actriţei ROXANA FÂNAŢĂ pentru „In Between” de Roxana Fânaţă.

Un articol de Petre Ivan|6 septembrie 2019

Juriul final a fost format din ADRIAN BATISTA – regizor și producător TV; IOANA BOGĂŢAN – actriţă; ADA LUPU HAUSVATER – regizor; LUDMILA PATLANJOGLU – critic de teatru; LIANA TUGEARU – critic de dans.

 PREMIILE GALEI TÂNĂRULUI ACTOR HOP 2019

Gigi Caciuleanu. Gala HOP 2019. Credit foto Maria Stefanescu

 Premiul „ŞTEFAN IORDACHE” – Marele Premiu al Galei Tânărului Actor HOP  a fost acordat actriţei ROXANA FÂNAŢĂ pentru „In Between” de Roxana Fânaţă.

Premiul se acordă în memoria marelui artist Ştefan Iordache, cel care a fost membru al juriului la mai multe ediţii ale Galei HOP, un apropiat al acestui eveniment şi al susţinerii tinerilor la început de carieră. Dacă iniţial, începând cu ediţia 2009, premiul a fost acordat celui mai bun actor la secţiunea individual, începând din anul 2013, organizatorii Galei au decis ca Premiul „Ştefan Iordache” să devină MARELE PREMIU AL GALEI.

Premiul a fost înmânat de GIGI CĂCIULEANU, directorul artistic al Galei şi de primarul sectorului 5 Bucureşti, domnul DANIEL FLOREA – în cadrul parteneriatului cu Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache” al Primăriei sector 5, București.

Premiul pentru cea mai bună actriţă, secţiunea individual a fost acordat actriţei ADELA MIHAI pentru „Ziţa”, după O noapte furtunoasă de I. L. Caragiale.

Premiul a fost înmânat de ADRIAN BATISTA.

 Premiul pentru cel mai bun actor, secţiunea individual a fost acordat actorului NORBERT BODA pentru „Caligula” de Norbert Boda.

Premiul a fost înmânat de ADA LUPU HAUSVATER.

Norbert Boda. Gala HOP 2019. Credit foto Maria Stefanescu

Premiul „CORNEL TODEA”  – Premiul pentru cea mai bună trupă de actori a fost acordat trupei spectacolului Wor(l)ds in progress, după texte de Matei Vişniec, cu actorii: ANDREI ATABAY, IULIANA DANCIU, ANDREEA JURJ, LIA MARIN, SÎNZIANA PINTEAN şi OCTAVIAN VOINA.

Premiul este susţinut, începând cu ediţia a 16-a, de familia Todea.

Premiul a fost înmânat de preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, MARIUS HORIA ŢUŢUIANU şi de ERWIN ŞIMŞENSOHN, directorul Teatrului de Stat din Constanţa.

 Premiul „SICĂ ALEXANDRESCU” – Premiul special al juriului a fost acordat actorului ALIN POTOP pentru „Propun să nu ajungem niște triști”, după Însemnările unui nebun de Nikolai Gogol.

Alin Potop. Gala HOP 2019. Credit foto Maria Stefanescu

Premiul a fost înmânat de LUDMILA PATLANJOGLU.

 PREMIUL PUBLICULUI

Cea mai bună actriţă: THEODORA SANDU

Cel mai bun actor: RAUL LĂZĂRESCU

Cea mai bună trupă de actori: In-cerc-uit, după texte de Matei Vişniec, cu ALINA DUMITRACHE, ANDREI IANUŞ, ALEXANDRA OIŞTE, CRISTINA SIMION, IOANA BEATRICE TĂNASĂ şi MIHAI VASILESCU.

PREMII GĂZDUITE ÎN CADRUL GALEI TÂNĂRULUI ACTOR HOP

Premiul „1/10 pentru FILM la TIFF”  a fost acordat actriţei THEODORA SANDU pentru „Ophelia”, după Hamlet de William Shakespeare.

Premiul a fost înmânat de actorul LARI GIORGESCU.

Începând cu ediţia a 17-a, regizorul şi producătorul de film TUDOR GIURGIU acordă unuia dintre concurenţii Galei HOP şansa de a face parte din programul „10 pentru FILM la TIFF”

Big selfie. Gala HOP 2019. Credit foto Andrei Gindac

PREMIUL pentru prestanţă, rostire scenică şi expresie corporală  nu s-a acordat unui tânăr concurent.

În semn de preţuire, doamna DORINA LAZĂR a dedicat acest premiu marei artiste MIRIAM RĂDUCANU „fără de care profilul acestei ediții a Galei nu ar fi fost posibil”.

*

A prezentat actorul LARI GIORGESCU.

Directorul artistic al Galei HOP 2019: coregraful şi dansatorul GIGI CĂCIULEANU.

GALA TÂNĂRULUI ACTOR HOP, ediţia a 22-a

Organizatori: UNITER – Uniunea Teatrală din România, Teatrul de Stat Constanța

 

Foto: LAUREAŢII GALEI TÂNĂRULUI ACTOR HOP 2019 – Andrei Gîndac , Maria Ştefănescu  

14
/06
/22

Joi, 16 iunie și vineri, 17 iunie 2022, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de Christian Badea, prim-dirijor principal al instituției, prezintă publicului Preludiul actului 3 din opera Lohengrin de Richard Wagner, Concertul în la minor pentru pian şi orchestră, op. 54 de Robert Schumann, cu pianista americană de origine chineză Claire Huangci în ipostază solistică, și Simfonia nr. 8, în fa major, op. 93 de Ludwig van Beethoven.

14
/06
/22

Începând cu acest an, MiniCloud, ediția pentru copii și adolescenți a Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD, aflat la cea de a XV a ediție, capătă amploare și își deschide porțile zilnic pentru zeci de copii, în perioada 13 – 19 iunie 2022, în București, pe Calea Griviței.

13
/06
/22

În camera 203 a unui hotel din Beverly Hills, California, viața unor oameni, cu toate dezamăgirile și greșelile lor, devine subiectul unei comedii pe care Neil Simon a denumit-o „California suite”. Spectacolul, regizat de Andrei Huțuleac aduce camera de hotel cu poveștile-i din California, pe scena Teatrului unteatru din București. Aceeași cameră a călătorit și la Buzău, oferind aceleași povești și publicului buzoian.

13
/06
/22

Alin State, unul dintre cei mai îndrăgiți actori ai generației sale, alături de actrița Diana Cătănescu, deschid miercuri, 15 iunie 2022, stagiunea de vară la Grădina BIS Teatru, cu spectacolul „Anaz și Dragonul”, după o poveste de Bianca Babeș, coregrafia Alin State, scenariul și așezarea în scenă Bogdan Sărătean.

13
/06
/22

În 14, 19 și 26 iunie, de la ora 19:30, la Muzeul Național al Literaturii Române (str. Nicolae Crețulescu nr. 8) va avea loc spectacolul „NO RA – Femininul norilor”, o instalație performativă inspirată din romanul cu puternice accente biografice „Hipodrom” de Nora Iuga. Reprezentațiile din 14 și 19 iunie vor fi accesibilizate pentru publicul cu deficiențe de auz.

13
/06
/22

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu anunță punerea în vânzare a biletelor pentru ultimele reprezentații din vara anului 2022 ale spectacolului „Faust”, în regia lui Silviu Purcărete. Acestea sunt programate în 8, 9, 29 și 30 iulie, de la ora 19:00, la Fabrica de Cultura IACM Construcții UniCredit, Sala „Faust”.

12
/06
/22

În perioada 11-18 iunie, la Buzău tot orașul se adună la Teatru, fie în sala de spectacol, fie în parcuri sau locuri special amenajate. Festivalul BUZĂU / IUBEȘTE / TEATRU, ajuns la cea de-a XVII-a ediție, se bucură, după doi ani, de o nouă reuniune, respectiv de 8 spectacole – 8 producții a teatrelor din țară selecționate cu multă dragoste pentru publicul buzoian.

12
/06
/22

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu are loc între 24 iunie și 3 iulie și este cea mai mare sărbătoare a artelor spectacolului! Pentru zece zile, orașul și împrejurimile sale vor fi gazda a peste 3500 de participanți din 75 de țări, iar publicul este așteptat la aproape 800 de evenimente în 80 de spații de joc.