„Le livre d’image”. Imaginea distrusă
https://www.ziarulmetropolis.ro/le-livre-dimage-imaginea-distrusa/

CRONICĂ DE FILM În noul său film-eseu, „Le livre d’image” (2018), pentru care juriul de la Cannes a inventat un Palme d’Or special, legendarul cineast franco-elveţian Jean-Luc Godard aruncă în aer logica narativă a imaginilor cinematografice, pentru o mai bună reconfigurare a lor ca reflecţie asupra violenţei lumii moderne.

Un articol de Ionuţ Mareş|1 noiembrie 2018

Film despre puterea uriașă a imaginilor, cele care definesc de peste un secol imaginarul colectiv al lumii, „Le livre d’image” este un asalt incomod asupra privitorului.

Structurat în cinci capitole, ale căror frontiere se întrepătrund și se amestecă, noul film-eseu al lui Jean-Luc Godard este o colecție formată în cea mai mare parte din imagini cinematografice – ficționale (inclusiv din „Adieu au langage”, precedentul său titlu) și documentare.

Imagini aranjate nu după o logică narativă sau emoțională, ci ca o explozie permanentă de flash-uri.

Puternic fragmentată este și coloana sonoră – sunete stridente, rapide, aproape indistincte, unele violente (cum sunt, de pildă, cele produse de focuri de armă sau de explozii), se combină cu citate sau foarte scurte comentarii-panseu, nu lipsite de o ușoară ironie, rostite de vocea îmbătrânită a lui Gogard însuși.

„Le livre d’image” este ca un caleidoscop care ia forma unui coșmar. Godard elimină o trăsătură-cheie a imaginii cinematografice – desfășurarea ei în timp – pentru a o reduce la esența ce pare să fie cultivată astăzi: suntem copleșiți de imagini scurte, brutale, venite din toate direcțiile.

Pare că nu le mai percepem sensurile ascunse și nici gravitatea. Trăim pe fast-forward.

Este ceea ce pare a ne spune direct, fără menajamente, regizorul franco-elvețian, cel care a contribuit decisiv la modernizarea limbajului cinematografic.

Godard distruge imaginile, care sunt toate prefabricate în filmul său, și nu lasă timp de contemplare – suntem absorbiți într-un vertij video-sonor, fără altă opțiune de împotrivire decât părăsirea sălii de cinema (lucru pe care l-au și făcut mai mulți spectatori la cele două proiecții din cadrul „Les Films de Cannes à Bucarest”).

Și care sunt imaginile care produc astăzi cea mai mare oroare, atunci când sunt transmise de mass-media? Cele cu atentate teroriste sau alte grozăvii (jihadiștii și-au făcut faima și prin înregistrările cu decapitări). Imagini care au devenit, de altfel, o obișnuință.

Tocmai la aceste idei se oprește Godard: el insistă o bună parte din film asupra violențelor din lumea arabă, care s-au extins, răzleț, și în Occident. O lume de unde vin cele mai multe dintre imaginile dure care bântuie conștiința colectivă și alimentează fricile la nivel mondial.

Dincolo de impactul ei imediat care poate destabiliza privitorul, această „carte a imaginii” propusă de Godard lansează unele întrebări esențiale, care se acumulează după vizionare.  Ne definim prin ceea ce vedem? Este violența intrinsecă imaginii? Cât de mult ne este educată sensibilitatea de imagine?

Godard reușește ca tocmai prin această acumulare accelerată și aparent incontrolabilă de imagini să propună o reflecție deopotrivă asupra limbajului cinematografic, pe care îl destructurează din nou, și asupra violenței lumii în care trăim.

09
/02
/22

Regizorul și scenaristul polonez Krzysztof Kieślowski va fi celebrat la cea de-a 21-a ediție a TIFF printr-o amplă retrospectivă prilejuită de comemorarea, în 2021, a 80 de ani de la nașterea cineastului. În perioada 17-26 iunie, zece dintre cele mai apreciate opere ale sale vor putea fi revizitate în cadrul secțiunii Close-up Krzysztof Kieślowski, ca parte dintr-un program special dedicat cinematografiei din Polonia, una dintre cele două țări invitate la această ediție de festival.

08
/02
/22

OPINIE Primul lucru care mi-a atras atenţia când m-am uitat pe nominalizările din acest an la Premiile Oscar, anunţate marţi de Academia Americană de Film, a fost numărul mare de filme cu subiecte plasate în trecut.

03
/02
/22

CRONICĂ DE FILM O frumoasă animaţie japoneză, „Belle” (2021, r. Mamoru Hosoda), care a avut anul trecut premiera mondială la Cannes, ajunge acum şi în cinematografele de la noi, atât în versiunea originală şi cu subtitări, cât şi dublată în română.

01
/02
/22

CRONICĂ DE FILM Pe măsură ce treceau minutele din „The Worst Person in the World” (2021) la proiecţia de la Cinema Elvire Popesco, mă tot gândeam: juriul de la Cannes a avut la îndemână acest „mare film existenţialist contemporan” (o descriere justă pe care aveam să o citesc apoi în revista Positif) pentru a-i acorda Palme d`Or, dar a preferat în schimb, din dorinţa de a scrie istorie, să aleagă un pariu riscant ca „Titane”?

31
/01
/22

CRONICĂ DE FILM "Lucruri pentru care merită să plângi" (2021), debutul în lungmetraj al regizoarei româno-maghiare Cristina Groşan, este portretul generaţiei de 30 de ani, cu fricile şi nesiguranţele ei. Cu premiera mondială în competiţia Festivalului de la Sarajevo, filmul poate fi găsit în unele cinematografe din ţară.

28
/01
/22

„Miracol”, thrillerul psihologic regizat de Bogdan George Apetri, își începe circuitul pe marile ecrane din România chiar înainte de data premierei și va avea parte de avanpremiere și de proiecții speciale, urmate de Q&A cu echipa filmului, în Cluj, Timișoara, București, Sibiu și Piatra Neamț.

26
/01
/22

CRONICĂ DE FILM La fel ca „Neidentificat” (2020), prima parte a unei preconizate trilogii filmate la Piatra Neamţ şi în împrejurimi, „Miracol (2021) este prins între dorinţa de a spune lucruri tari din sfera dramelor morale şi încărcate psihologic şi înclinaţia de a testa convenţiile unui amestec de thriller şi policier.

20
/01
/22

CRONICĂ DE FILM Regizorul mexican Michel Franco atinge o nouă culme a teribilismului cu „Nuevo orden”/"Noua ordine" (distribuit acum în cinematografele de la noi de Transilvania Film), câştigător în 2020 al unui de neînţeles Mare Premiu al Juriului la Festivalul de la Veneţia.

13
/01
/22

Dacă pentru mulți dintre noi sfârșitul anului trecut a stat, din punct de vedere cinematografic, sub semnul lungmetrajului lui Sorrentino, „È stata la mano di Dio”, începutul lui 2022 ne-a pus în fața unui alt film italian – „Trei etaje” / „Tre piani”, semnat de Nanni Moretti.