Lecţia de energie a lui Marius Manole
https://www.ziarulmetropolis.ro/lectia-de-energie-a-lui-marius-manole/

Marius Manole, care a jucat în mai multe spectacole, care au însumat nouă reprezentaţii, sâmbăta şi duminica trecută. În acelaşi timp, maestrul Radu Beligan a jucat de patru ori, în doar două zile. Iar astăzi, cei doi reprezentaţi ai culturii româneşti vor mai avea o reprezentaţie a spectacolului-emblemă naţională, „Lecţia de violoncel“, de la ora 19.00, la Teatrul Metropolis din Bucureşti.

Un articol de Judy Florescu|11 martie 2014

Energia este unul dintre cele mai preţioase bunuri ale omului, în zilele noastre: când o avem, o abuzăm și o risipim, iar când nu o avem nu știm de unde s-o luăm. Unii oameni își valorifică energia prin muncă. Unul dintre acești oameni este Marius Manole, care a jucat în mai multe spectacole, care au însumat nouă reprezentaţii, sâmbăta și duminica trecută. În acelaşi timp, maestrul Radu Beligan a jucat de patru ori, în doar două zile. Iar astăzi, cei doi reprezentați ai culturii românești vor mai avea o reprezentaţie a spectacolului-emblemă națională, „Lecţia de violoncel“, de la ora 19.00, la Teatrul Metropolis din Bucureşti.

Trebuie specificat de la început că nu actorii se ocupă de programarea spectacolelor, ci teatrele. Dacă un actor poate susţine nouă reprezentaţii consecutive, oare un spectator este în stare să meargă la fiecare în parte? Pentru a răspunde la această întrebare, m-am supus la un test de „fidelitate teatrală“.

Mi-am făcut harta teatrelor, mi-am calculat drumul dintre ele, în timp și în kilometri, pe jos sau cu metroul, şi l-am urmat pe Marius Manole la toate spectacolele lui.

Ziua 1: Primul spectacol. „Lecția de violoncel“ începe de la ora 11.00 la Teatrul Metropolis. De la ora 14.00, Marius Manole fuge la Godot Cafe Teatru, pentru „Două liniuțe“, apoi de la ora 16.00, se întoarce la Metropolis. După aplauze, pleacă spre Grădina Icoanei, unde, de la ora 18.30, are un rol în „Crimă și pedeapsă“, la Teatrul Bulandra. Ultima oprire este la Green Hours pentru „O piesă deșănțată“ de la ora 22.00.

În interviul pe care mi-l acorda anul trecut, Marius Manole îmi povestea că el ar juca și la matineu, pentru că există spectatori cărora le este mai comod să vină la ora dimineții la teatru. Într-adevăr, sala a fost plină la „Lecţia de violoncel“, iar oamenii care au primit flyere cu următoarele spectacole ale actorului, la ieşirea din teatru, exclamau zâmbind: „Alt spectacol cu Marius Manole? Doamne, cât joacă băiatul ăsta! Sper să putem noi ține pasul cu el.”

marius manole

Marius Manole, fotografiat de Elena Simion

Dar Marius Manole apare în fugă și mă obligă să ţin pasul cu el, strigându-mi: „Hai, următorul!”. Cum poți fugi, după ce ai jucat teatru timp de şase ore? Chiar că sunt lucruri care nu se învață la facultate…

Ploaia măruntă pune beţe în roate şi se pare că nu avem timp să ajungem de la Bulandra la Green Hours. „Crimă și pedeapsă“ se termină exact în momentul în care ar trebui să înceapă „O piesă deșănțată“. Când te grăbești, parcă atunci întârzii și mai mult.

A doua zi se termină tot cu „O piesă deșănțată“, la Green, înaintea căreia este solicitantul spectacol „Crimă și pedeapsă“ de la Bulandra, înainte de care e tot „Lecția de violoncel“ de la ora 16.00, precedată de „7 dintr-o lovitură“, la Godot. Iar de la 11.00, Manole jucase în „Lecția de violoncel“. Mereu, după aplauze, Marius Manole iese repede şi se pierde prin mulțime, pe care o traversează ca un fulger.

Domnul de pază abia apucă să-l vadă şi îmi spune: „L-ai văzut? Așa făcut și ieri. Fuge de la un teatru la altul. O să aibă «Lecția de violoncel» și la Timișoara. În ziua aia va avea doar un spectacol.”

Citiţi şi: Marius Manole: „Joc din frica de a nu avea ce juca mâine“

Marius Manole este un om care își găsește energia muncind. În 2008, şi Radu Beligan spunea într-o conferință de la TNB: „Mă odihnesc de muncă printr-o altă muncă”. Era o afirmație care pare periculoasă în vremurile noastre, în care stresul este boala cronică de care nu ne săturăm să suferim, iar jobul acea activitate despre care nu avem de spus prea multe lucruri bune. Dar marii oameni de cultură ne demonstrează că munca este cât se poate de benefică, atât pentru ei, cât şi pentru societate.

Foto cu Marius Manole – teatrele Metropolis, Bulandra, Godot Cafe, Green Hours

20
/03
/24

Denisa Nicolae are multe nesiguranțe și incertitudini. Râde zgomotos și plânge cu sughițuri. Iubește. Lumea ei e mare și jucăușă, din când în când o prinde cu tandrețe, să nu fugă, și o face vizibilă, puțin câte puțin.

20
/03
/24

Sue Giles, președintele ASSITEJ, transmite mesajul de Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret. Scopul acestei campanii este de a facilita accesul la teatru și la spectacole pentru copii și tineri.

19
/03
/24

Nominalizat în acest an la Women's Prize for Fiction, romanul „Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul” de Mirinae Lee, o coreeancă mutată în SUA, spune povestea teribilă a unei femei evadate din Coreea de Nord.

18
/03
/24

Proiectul „Întâlnirile Teatrul azi la Masca” iniţiat de revista Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, continuă seria de discuții profesionale cu a doua masă rotundă dedicată, de această dată, dramaturgiei românești.

18
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie.

15
/03
/24

Cea de-a cincea ediție a Festivalului Filmului Palestinian, organizată de Centrul Cultural Mahmoud Darwish, sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, se va desfășura între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie la Cluj-Napoca, cu o nouă direcție artistică și o prezentare a cinematografiei palestiniene ca un Cinema of Existence.

14
/03
/24

Unul dintre cei mai importanți regizori europeni, cunoscut pentru abordarea sa contemporană a pieselor clasice și montările provocatoare din punct de vedere politic și social, Thomas Ostermeier montează pentru prima dată un spectacol în România.