Marius Manole şi Lecţia de violoncel, recorduri de reprezentaţii în stagiunea 2013-2014
https://www.ziarulmetropolis.ro/lectia-de-violoncel-este-cel-mai-activ-spectacol-al-stagiunii-2013-2013/

Am ajuns la finalul stagiunii teatrale 2013-2014, un sezon cu mai puţine premiere ca anul trecut, dar cu foarte multe reprezentaţii în aceeaşi săptămână. Care sunt actorii care au cele mai multe reprezentaţii în stagiunea 2013-2014?

Un articol de Judy Florescu|4 iunie 2014

Conform unei estimări realizate de Ziarul Metropolis, Marius Manole a avut aproximativ 540 de reprezentaţii, în doar nouă luni. De asemenea, numele lui Marius Manole este cel mai des pronunţat de bucureșteni, spectatori la Arcub, Palatul Copiilor, Metropolis, Comedie, TNB, Bulandra (Sala Liviu Ciulei și Toma Caragiu), Teatrul Elisabeta, Godot Cafe, Green Hours, MȚR, B52.

Când nu a jucat în București, Marius Manole a avut spectacole în teatrele din țară, la: Iași, Ploiești, Brașov, Constanța, Călărași, Galați, Craiova, Timișoara. De asemenea, actorul a reprezentat cultura românească și în afara granițelor țăii, spectacolele „Marea iubire a lui Sebastian“ și „Însemnările unui nebun“ jucându-se la Berlin, respectiv la Florența.

Ilinca Manolache, angajată a Teatrului Mic și colaboratoare la TNB, Metropolis şi Bulandra, a jucat de 180 de ori în aceeași perioadă la TNB, Bulandra, Teatrul Mic, Teatrul Metropolis, Godot Cafe, Green Hours și Teatrul Elisabeta.

Activ deopotrivă în teatru cât și în domeniul performance-ului, actorul Istvan Teglas a avut 100 de reprezentaţii în teatre precum Mignon, Elisabeta, Godot Cafe, TNB, Odeon, Centrul Dansului, în orașe din țară Alba-Iulia, Costinești, dar și în străinătate: la Sofia și Lisabona cu spectacolul de teatru-dans D’ale noastre, în regia lui Gigi Căciuleanu.

Totodată, cel mai jucat spectacol al stagiunii 2013-2014 este „Lecția de violoncel“, cu Radu Beligan în cel mai nou rol al său, cu peste 50 de reprezentații la Teatrul Metropolis, Palatul Copiilor și în orașe din țară. Spectacolul în regia lui Felix Alexa, după un text scris de Mona Radu, a avut premiera oficială la Teatrul Metropolis pe 14 decembrie 2013, de ziua lui Radu Beligan şi îi are în distribuţie pe Marius Manole, Lamia Beligan, Tania Popa/Rodica Ionescu.

Foto cu Marius Manole în „Lecţia de violoncel“ – Petrică Tănase

18
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie.

15
/03
/24

Cea de-a cincea ediție a Festivalului Filmului Palestinian, organizată de Centrul Cultural Mahmoud Darwish, sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, se va desfășura între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie la Cluj-Napoca, cu o nouă direcție artistică și o prezentare a cinematografiei palestiniene ca un Cinema of Existence.

14
/03
/24

Unul dintre cei mai importanți regizori europeni, cunoscut pentru abordarea sa contemporană a pieselor clasice și montările provocatoare din punct de vedere politic și social, Thomas Ostermeier montează pentru prima dată un spectacol în România.

14
/03
/24

Astăzi, pe 14 martie, se împlinesc trei ani de la moartea ei, la Paris, în 2021, atunci când Covidul făcea ravagii și oprise lumea în loc. Avea aproape 90 de ani.

13
/03
/24

În perioada 12-15 martie 2024, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București organizează cea de-a XXV-a ediție a Ușilor Deschise, în cele două sedii ale sale, din Str. Matei Voievod nr. 75-77 și Str. Tudor Arghezi nr. 3b.

13
/03
/24

Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai bine cotați dirijori români peste hotare, aplaudat în prestigioase săli de concerte ale lumii, ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski – Moscova, apreciatul violonist Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu pe care are privilegiul de a interpreta, și un program dedicat integral lui Mozart definesc un eveniment de neratat la Sala Radio.

12
/03
/24

O nouă traducere din opera Elenei Ferrante a fost publicată de curând în colecția „Anansi. World Fiction” de la Editura Trei. Elena Ferrante e o scriitoare îndrăgită de cititorii din lumea întreagă începând de la publicarea bestsellerurilor internaționale ce alcătuiesc Tetralogia Napolitană.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

11
/03
/24

Grupul de Facebook „Mergem la teatru” numără 35.4K de membri la început de martie 2024 și adună, într-o comunitate surprinzător de activă și de entuziastă, paragrafe de opinii pe spectrul larg dintre gust conservator și deschidere față de experiment, underground și fețe noi.

11
/03
/24

Artiștii selectați vor lucra timp de două luni la proiectelor lor, fiind găzduiți în Casa Albastră din satul Șona (jud. Brașov), casă restaurată în 2011 de către Fundația Ștefan Câlția. Proiect co-finanțat de AFCN, Șona AIR abordează modelul rezidențelor individuale, se adresează artiștilor din domenii culturale diverse, atât din România cât și internaționali, și susține […]