Leo
https://www.ziarulmetropolis.ro/leo-1/

Astăzi, Leonard Cohen împlineşte optzeci şi unu de ani, şi asta ar trebui să fie de-ajuns pentru a ne tulbura, dar bineînţeles că nu se va întâmpla întocmai aşa, ba chiar dimpotrivă, fiindcă nu e tocmai secolul poeziei, fie ea şi cântată lin, cu o voce gravă, cumplită, lin, pe înţelesul tuturor celor care pot, totuşi, să înţeleagă ceva din iubire, deci din viaţă.

Un articol de Andrei Crăciun|21 septembrie 2015

Domnului Leonard Cohen, eu îi spun Leo, și de ce nu i-aș spune așa, ce m-ar putea opri, mai ales că domnul Cohen nu va afla niciodată. Ce? Cei patruzeci și nouă de ani care ne separă? Milioanele de dolari? Faima? Tot ceea ce Leo are, tot ceea ce eu nu am și nici nu voi avea vreodată? Există și o Internațională a Oamenilor Singuri. Îi aparținem deopotrivă.

Eu îi spun Leo pentru că îl simt aproape, pentru că toți poeții, chiar și cei minori, chiar și cei mai neînsemnați, sunt frați, și între poeziile lor nu există și nici nu ar trebui să existe frontiere. Poeții ar trebui să fie acei oameni care pot călători unii în visele altora, și chiar așa și sunt.

Eu călătoresc adeseori în visele domnului Leo, și e încântător ce găsesc acolo: un bărbat și o deznădejde într-o cameră de hotel, un mic evreu care rescrie Biblia, un cuplu care dansează până la sfârșitul iubirii, și, desigur, dincolo de ea, și mai ales viitorul acelor oameni care vor cere înapoi Hiroshima, bogații îmbogățindu-se, săracii sărăcind, naivi cu inimile zdrobite căutând medici pe care nu îi vor găsi niciodată, căci pentru inimi zdrobite nu există medici.

Pe muzica lui Leo, mi-a spus cândva o femeie că mă iubește, și bineînțeles că nu era chiar adevărat pentru totdeauna, ce femeie spune adevărul acesta pentru totdeauna? Pe muzica lui Leo m-am despărțit cândva de o femeie, în timp ce tranzitam Mizilul, chiar dacă iluziile au mai durat o sută de zile, ultimele.

Port pălării și fulgarine albastre, întocmai ca Leo, e mai ușor să umbli așa prin lume, în zorii zilelor, când e groaznic și Apocalipsa încă n-a trecut, e bine să porți pălării pe care să le scoți în fața doamnelor.

Leo nu știe, dar în visele mele traversează adeseori pisici negre îndreptându-se spre nicăieri, urmând un solo de vioară sau poate că de saxofon, el nu știe, dar aș fi foarte fericit să primesc, într-o zi, exact acel vals care ar putea face zilele și nopțile și amintirile noastre pe pământ îndurabile.

Leo nu știe, dar și femeile cu care am dansat eu erau pe jumătate nebune, și noi călătoream împreună în porturi de unde vedeam vapoarele îndepărtându-se, iar mai târziu timpul trecea.

Leo nu știe, dar acum, când împlinește optzeci și unu de ani, mă simt străbătut, fără niciun motiv, de o speranță, ca acel Iisus, fiul tâmplarului, care firește că a fost marinar pășind pe ape. Și mai târziu se va face noapte, iar apoi se va face dimineață, și ziua aceasta va fi trecut, fără să treacă.

E trei dimineața, se sfârșește decembrie, la New York este frig. Îmi scot pălăria, îmi dezbrac faimosul fulgarin albastru, și încep să visez visele domnului Leo, până în adâncul deșertului.

06
/06
/22

În 2001, cunoscutul violonist român REMUS AZOIȚEI a fost numit profesor de vioară al Academiei Regale de Muzică din Londra, la acel moment fiind cel mai tânăr profesor de vioară din întreaga istorie de 200 ani a instituției. În 2019, a susținut concerte la Carnegie Hall - New York și la Kennedy Center - Washington DC, pe lângă multe alte apariții europene, și în 2021 a fost solistul Orchestrei de Cameră din Viena în cadrul Festivalului Enescu.

06
/06
/22

Joi, 9 și vineri, 10 iunie 2022, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”  va fi condusă de Radu Popa, în două concerte cu public, desfășurate de la ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român. În prima parte, vor fi interprate Concertul în fa major pentru două piane şi orchestră, KV242 de Wolfgang Amadeus Mozart și Concertul în re minor pentru două piane şi orchestră, FP61 de Francis Poulenc, cu soliștii Alon Goldstein și Andrei Licareț. Vor urma, în program, Passacaglia, BWV582 de Johann Sebastian Bach/ Ottorino Respighi și Pinii din Roma de Ottorino Respighi. 

03
/06
/22

Peștera Ialomiței din Bucegi găzduiește cea de-a doua ediție „The Jazz Cave Festival”, un eveniment care și-a propus să contribuie la restaurarea legăturii organice dintre om și natură, promovând principiile internaționale ale muzicii de jazz. Ediția 2022 va avea loc în mijlocul verii, în perioada 1 - 3 iulie 2022, un bun prilej pentru iubitorii de jazz și drumeții montane de a revizita patrimoniul natural din Bucegi.

02
/06
/22

Savurăm weekendurile în oaza de cultură din inima naturii urbane cu sesiuni acustice de jazz, muzică clasică și pop-indie de la artiști independenți, cu picnic și degustări gourmet de la artizani locali, proiecții de film, ateliere de yoga, dans contemporan, ateliere educative pentru copii și momente de poezie pe pajiștea Grădinii Botanice a Universității din București.

02
/06
/22

Dacă în lumea artistică deseori relațiile sunt dominate de un orgoliu exacerbat, există și excepții și una dintre cele mai frumoase dintre ele este reprezentată de prietenia și admirația reciprocă dintre Mozart și Haydn, cei doi mari reprezentanți ai clasicismului muzical vienez. Miercuri, 8 iunie 2022, de la 19.00, veți avea ocazia de a asculta la Sala Radio un concert MOZART/HAYDN prezentat de ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO, sub bagheta dirijorului GHEORGHE COSTIN.

31
/05
/22

Leo Hussain, dirijor-principal invitat al Filarmonicii „George Enescu”, rămâne la pupitrul Orchestrei simfonice a Filarmonicii „George Enescu” , în zilele de  joi  și vineri, 2 și 3 iunie 2022, pentru alte  două concerte cu public, desfășurate de la ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român.

30
/05
/22

Câștigătorul uneia dintre cele mai prestigioase competiții muzicale din Europa - Concursul Malko pentru tineri dirijori (organizat la Copenhaga de Orchestra Simfonică Radio Daneză) este invitat special pe scena Sălii Radio! DMITRI MATVIENKO (născut în Belarus) a fost distins în 2021 cu premiul I și premiul publicului și se va afla vineri, 3 iunie 2022 (de la 19.00) la pupitrul ORCHESTREI NAŢIONALE RADIO.

25
/05
/22

Leo Hussain, dirijor-principal invitat al Filarmonicii „George Enescu”, rămâne la pupitrul Orchestrei simfonice a Filarmonicii „George Enescu” , în zilele de joi și vineri, 2 și 3 iunie 2022.