Lia Bugnar, cel mai în vogă dramaturg român, lovitură neașteptată
https://www.ziarulmetropolis.ro/lia-bugnar-cel-mai-in-voga-dramaturg-roman-lovitura-neasteptata/

„Peretele este un musical destul de mare, mai important şi greu decât tot ce am făcut eu până acum, în care o să fie mulţi actori noi pentru mine, dar foarte cunoscuţi publicului”, anunţa Lia Bugnar în urmă cu un an.

Un articol de Val Vâlcu|7 octombrie 2014

Piesa e gata, deja, la Metropolis, de câteva zile. De fapt, vorbim de avanpremieră, se fac ultimele reglaje fine, în ceea ce privește jocul actorilor, muzica, luminile. Cât privește scriitura, nimic nu se mai poate schimba.

Lia Bugnar nu mai poate da înapoi. A ajuns un autor clasic postmodern, în viață și extrem de prolific. Peretele reușește paradoxul de a fi mai profund decât tot ce a scris Bugnar până acum, deși pare construit din frânturi de clișee. Show-ul media, Caragiale, Shakespeare, tragedii eterne și comedii la zi sunt forfecate mărunt, iar din fragmentele rezultate este croită o piesă puternică, originală, care cuprinde, așa cum spune chiar autoarea, ”iubire, trădare, tristeţe de la lacrimă în colţul ochiului până la hohotul dezlănţuit de plâns, bucurie de la zâmbet timid, până la fericirea rotundă ca o lună plină, cuprinde viaţă şi moarte”.

Piesa nu pare scrisă „la noi“

Dacă piesele Liei Bugnar au avut succes, până acum, la festivaluri sau la public, după Peretele putem spune că începe să însemne ceva în dramaturgia românească. În primul rând fiindcă piesa nu pare scrisă la noi. Excesul de literatură, vărsată de autorii contemporani în gura actorilor, sună nefiresc și plictisitor, pe scenă. Sunt, de fapt, recitări ale unor romane scrise pentru bibliotecă.

O mare parte a succesului de care se bucură Lia Bugnar este dat de firescul dialogurilor. În piesele ei vorbesc oameni, nu scriitori. Piesele ei sună natural, cred că plac și actorilor, la fel ca publicului.

Acțiune, suspans, o bombă în final

Poate și mai importantă este povestea. Cu acțiune și suspans. Evident, cu supriza din final – rețeta clasică a succesului. De ce nu pot fi transmise lucruri grave, în această formulă care prinde la public? Peretele arată că se poate! Nu are o singură poveste, ci două, despărțite de un… perete. Cupluri și prostituate, dragoste, acțiune, alibiuri, moarte.

Se leagă de apariția unui popă, dezbrăcat de prostituate la pielea goală, ca un candidat la prezidențiale. Pe scenă îl ”urcă” Istvan Teglaș. „Peretele e o poveste mare cu două buzunare, în care încap două poveşti mai mici care se influențează una pe alta, se completează una pe alta, ba chiar aş îndrăzni să spun că râd una de cealaltă”, spune autoarea despre piesă, cu trimite la Čapek.

Teatru, ca un film cu inserturi de musical

Decorul reușește, cu un mic truc, să creeze veridicitatea care lipsea din multe spectacole de teatru. Tavanul taie la jumătate scena, oferind spectatorului imaginea ”cinematografică” a unui apartament oarecare. Se anulează astfel senzația nefirească pe care o are publicul când vede că apartamentul de bloc ”urcă” din podea la lojă, pe toată înălțimea cortinei. Ritmul este, de asemenea, cinematografic. Două ore, fără pauză, așa cum au fost antrenat spectatorii, de către dresorii de la Hollywood.

Muzica, semnată de Vlaicu Golcea, este discretă, menită să pună în valoare textul și actorii, nu să impresioneze prin ea însăși. „Peretele nu e ceea ce se cheamă un „musical”, ci o piesă de teatru cu părţi cântate”, spune Lia Bugnar. În acele părți cântate, actorii au, fiecare, un monolog.

În care spun publicului ceea ce nu pot mărturisi, în realitatea din piesă, partenerilor de viață sau de întâmplări. O formă modernă a aparte-urilor care se joacă de pe vremea lui Molière.

Regia, semnată de autoare, respectă convenția cinematografică de care aminteam, până la autoparodierea mișcărilor ”cu încetinitorul/în reluare”.

Marius Manole cântă și dansează

Ce-ar mai fi de spus? Că o să fie un succes de public, e de la sine înțeles. Doar că acum nu vorbim despre piesele cu buget redus, din teatrul independent, ci de o piesă mare, care ar putea rezista și în străinătate. Referințele culturale locale nu lipsesc, dar nici nu sunt indispensabile.

Să amintim că trebuie văzut Marius Manole, cântând și dansând? Normal. Nici Florin Piersic nu avea voce de canto, dar rupea sala când fredona ceva. Adriana Trandafir și Maria Buză sunt perfecte în rol, Gabriela Popescu dă culoare unui personaj comic irezistibil, iar Letiția Vlădescu are voce pentru un musical-musical.

marius manole

Marius Manole, alături de Gabriela Popescu, într-o scenă din „Peretele“. Fotografii: Maria Ștefănescu

Fiindcă nu a mințit când a promis o piesă mare, grea și importantă, las concluzia Liei Bugnar: „Peretele e o comedie. Şi cum râsul se poate defini numai pentru că există şi plânsul pe lumea asta, e în aceeaşi măsură şi o dramă. Gata, mă opresc aici, nu mai dezvălui nimic, că îmi vine să povestesc despre ce e, lucru pe care refuz să-­l fac”.

Articol publicat și pe site-ul www.dcnews.ro

05
/10
/12

1713 – S-a născut Denis Diderot, filosof francez, unul din autorii proiectului „L’Encyclopédie”, care i-a inclus aproape toţi scriitorii francezi iluminişti importanţi ( d. 31 iulie1784) 1830 – A încetat din viaţă cărturarul şi memorialistul Dinicu (Constantin) Golescu (n. 7 feb. 1777). A fost membru fondator al Societăţii literare (1827); de asemenea, a contribuit la […]

05
/10
/12

Centrul pentru Artele Spectacolului Sala Palatului a devenit marcã înregistratã la OSIM. Marcã înregistratã de cultura, Sala Palatului devine din ce în ce mai mult o expresie echivalentã pentru programul promovat de cãtre Ministerul Culturii. Practic, analizând  proiectele promovate în incinta Sãlii Palatului putem afirma cã aceasta s-a transformat intr-un veritabil centru de cultura. Manageriatã […]

04
/10
/12

 Premiile Nobel s-au născut din voinţa savantului şi industriaşului suedez Alfred Nobel (1833 – 1896) de a dona în fiecare an veniturile generate de imensa lui avere unor personalităţi care au adus mari servicii omenirii.   Alfred Nobel, inventatorul dinamitei, a trecut această dorinţă a sa în testamentul redactat la Paris, în 1895, cu un […]

04
/10
/12

Violoncelistul român Ştefan Cazacu se numără printre semifinaliştii concursului „New Talent” de la Bratislava (Slovacia), una dintre cele mai prestigioase competiţii europene destinate tinerilor interpreţi, potrivit unui comunicat. Radio România Muzical va transmite în direct, vineri, de la ora 21.00, de la Bratislava, semifinala concursului „New Talent”, în care va concura şi violoncelistul Ştefan Cazacu. […]

04
/10
/12

Începutul lunii octombrie marchează, ca în fiecare an, debutul sezonului premiilor Nobel, dar şi apariţia multor pronosticuri şi speculaţii despre identitatea viitorilor câştigători. În acest an, juriile şi-au luat şi mai multe măsuri de precauţie pentru a păstra secretul asupra numelor laureaţilor premiilor Nobel, ce vor fi făcute publice începând din 8 octombrie, odată cu […]

04
/10
/12

A şaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est îşi aşteaptă spectatorii, în perioada 5-14 octombrie, cu zece zile intense în care vor putea urmări 312 scurtmetraje şi 23 lungmetraje. Organizatorii festivalului au pregătit o ediţie specială, din care nu vor lipsi premierele, expoziţiile, prezentările şi concertele până în zori de zi de […]

04
/10
/12

Inaugurarea noii Săli Mici a Teatrului Naţional Bucureşti (TNB) va avea loc pe data de 9 octombrie. Cu această ocazie va fi pus în scenă un spectacol montat de Alexandru Dabija. Spectacolul „Două loturi”, montat de Alexandru Dabija după textul omonim al lui I. L. Caragiale, va avea premiera oficială pe 9 octombrie, marcând astfel […]

04
/10
/12

Spectacolul „D’ale noastre” Caragiale via Căciuleanu, va fi prezentat la Sala Mare a Teatrului Naţional „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti pe 26 octombrie în deschiderea celei de-a 22-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru. Potrivit unui comunicat, spectacolul „D’ale noastre” este unul ieşit din tipare, care i-a surprins – cu ocazia recentei sale premiere – […]

04
/10
/12

Pianista română Alexandra Dăriescu va deschide, joi, de la ora locală 19.00, stagiunea 2012 – 2013 a Seriei Concertelor Enescu, organizate la Londra, de Institutul Cultural Român.   După un ultim sezon spectaculos, încheiat cu apariţia marelui cvartet britanic Chilingirian, pianista Alexandra Dăriescu deschide stagiunea 2012-2013 a Seriei Concertelor Enescu, la numai câteva săptămâni după […]

04
/10
/12

1873 – S-a născut matematicianul Gheorghe Ţiţeica, considerat pe plan mondial unul dintre fondatorii geometriei diferenţiale centro-afine; este unul dintre creatorii şcolii matematice româneşti; a fost membru al Academiei Române şi vicepreşedinte al acestui for (iunie 1924 – iunie 1925) (m. 5 februarie 1939)   1923 – S-a născut actorul american de film Charlton Heston. […]

03
/10
/12

Competiţia de aplicaţii şi platforme ReStart România îşi strânge rândurile la sfârşitul săptămânii, înscrierea de proiecte online care pot schimba România mai putând fi făcută pe www.restartromania.ro până pe 7 octombrie, potrivit unui comunicat.   Până pe 7 octombrie, cei interesaţi mai pot propune pe www.restartromania.ro platforme sau aplicaţii online care pot face mai bună […]

03
/10
/12

Cea de-a XIII-a ediţie a Concursului Naţional de Interpretare a Muzicii Folk ”Festivalul Castanilor – In memoriam Gabi Dobre” va avea loc vineri şi sâmbătă, în municipiul Ploieşti, în finala festivalului urmând să participe 18 concurenţi (12 grupuri şi şase solişti) din 15 oraşe ale ţării. Potrivit unui comunicat al Primăriei Ploieşti remis, miercuri, presei, […]

03
/10
/12

SPRE DAMASC de August Strindberg Workshop condus de Cătălina Buzoianu şi susţinut împreună cu Mircea Florian (muzica) şi Darie Alexandru (video).   UNITER – Uniunea Teatrală din România invită studenţi, actori, masteranzi să participe la workshop-ul susţinut de Cătălina Buzoianu pe textul piesei „Spre Damasc” de August Strindberg. Înscrierea la workshop se face la adresa […]

03
/10
/12

              Marti 2 octombrie, orele 19.00 TREI FEMEI INALTE după Edward Albee (Producție ArCuB și UnTeatru) cu: Cristina Casian, Florina Gleznea și Nicoleta Lefter Muzica: Nicu Alifantis și Sofia Vicoveanca scenografia: Vladimir Turturica regia: Andrei și Andreea Grosu Duminica 7 octombrie, orele 19.00 ZORBA dupa N.Kazantzakis cu: Silvian Valcu, […]

03
/10
/12

TARA UNDE INGERII VIN DEGEABA Vineri, 5 octombrie, ora 19.00 – PREMIERA Sambata, 6 octombrie, ora 19.00 Povestea plaseaza actiunea in America Latina, intr-un satuc populat de personaje care amintesc de nuvelele lui Gabriel Garcia Marquez si de picturile Friedei Kahlo. Un Inger poposeste in acest spatiu guvernat de decretele Dictatorului, figura ignoranta si autoritara […]

03
/10
/12

Opera Naţionala Bucureşti (ONB) va găzdui, între 12 şi 14 octombrie, o serie de evenimente, organizate cu prilejul închiderii proiectului european studiOpera, informează Biroul de presă al ONB, într-un comunicat transmis, miercuri. Astfel, în datele de 12 şi 13 octombrie angajaţi din instituţii de spectacol din ţară şi străinătate au fost invitaţi să ia parte […]

03
/10
/12

Cotidianul de limbă engleză International Herald Tribune (IHT), livrat cu şareta la începuturile sale chioşcurilor de ziare şi hotelurilor din Paris, celebrează, joi, 125 de ani de la înfiinţare, rămânând încrezător în viitorul său, în pofida revoluţiei digitale care a bulversat industria presei.   „Ca toată lumea, şi noi căutăm soluţia magică”, afirmă Alison Smale, […]

03
/10
/12

Carmina Burana – una dintre cele mai cunoscute partituri din toate timpurile – revine, vineri seară, pe scena Sălii Radio în concertul extraordinar de deschidere a stagiunii Orchestrei Naţionale Radio, sub bagheta noului dirijor principal al orchestrei, Tiberiu Soare.   Din distribuţia celebrei cantate scenice Carmina Burana de Carl Orff fac parte soprana Irina Iordăchescu, […]

Page 851 of 859« First...102030...849850851852853...Last »