Libretto Solitudine: elegie pentru singurătate
https://www.ziarulmetropolis.ro/libretto-solitudine-elegie-pentru-singuratate/

Se joacă la Teatrul Luni de la Green Hours spectacolul Libretto Solitudine, realizat de trupa Jamais Vu, coordonată de regizorul Matei Lucaci-Grunberg. Autorul textului: colectiv. Distribuţia: Réka Szász, Ana Șuşca, Mădălina Craiu, Andrei Cătălin, Ştefan Huluba, Kostas Mincu, Sever Andrei. Scenografia: Alexandra Putineanu. Coregrafia: Cristina Danu. Regia: bineînţeles, Matei Lucaci-Grunberg.

Un articol de Andrei Crăciun|17 decembrie 2019

Spectacolul Libretto Solitudine este compus dintr-o serie de 21 de tablouri. Toate sunt despre boala cea mai cumplită a mileniului curent: singurătatea. Acesta este firul roșu care le leagă.

Este un spectacol care se îndreaptă spre cabaret, doar pentru a se întoarce și mai încărcat de umor și de tristețe.

„Libretto Solitudine” provoacă la om râsul, dar nu e râsul acela gol care nu e însoțit de o minimă reflecție. Uneori, râsul acesta este doar o uvertură la lacrimă.

Actorii sunt deja cunoscuți pe scenele teatrului independent din România, iar unii dintre ei sunt și mai bine cunoscuți de publicul Teatrului „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, ba chiar unii sunt deja vedete și în lumea filului.

Jamais Vu e o trupă curajoasă, care nu se ferește de căutări artistice autentice, un fapt atât de rar încât se cuvine a fi, din când în când, consemnat.

„Libretto Solitudine” e îmbibat de ironie (se râde, pe bună dreptate, de presă, de popime, de cetățenii care sună la linia erotică) și autoironie (se râde și de viața actorilor, din care ridicolul nu lipsește decât în mod excepțional).

„Libretto Solitudine” e o oglindă care ni se așază înaintea și îndărătul ochilor, cu o tanderețe nu lipsită de cruzime, cum se mai întâmplă uneori în viață. Așa cum spun tinerii, acesta este un spectacol adevărat. A se merge să se vadă.



21
/03
/17

INIȚIATIVĂ Teatrul Metropolis, condus de George Ivaşcu, propune, la zece ani de la înfiinţare, un spectacol aniversar, în care vor juca zece actori de până în 30 de ani, selectaţi de maeştri ai scenei româneşti de astăzi în cadrul Galei Metropolis 10 ani, eveniment care a avut loc pe 14 decembrie 2016.

09
/03
/17

O expoziție inedită a avut vernisajul pe 8 martie, la Centrul Cultural Casa Artelor, o expoziție intitulată „Mama. Eseu despre iubire”, în cadrul căreia 21 de artiști s-au lăsat fotografiați de Cătălina Flămînzeanu, alături de mamele lor.

27
/01
/17

Vreți să știți cum iubeau Mozart, George Bush, Frida Kahlo sau Napoleon Bonaparte? Poveștile de dragoste au aprins dintotdeauna inimi și condeie în aceeași măsură și multe pagini din literatura lumii s-au născut din iubiri fericite sau triste, din inimi frânte, din îndepărtări sau trădări.

09
/01
/17

După un an cu o mulțime de cărți interesante apărute în România, din care însă puține sunt reale evenimente editoriale, Ziarul Metropolis vă propune un top 10 al celor mai semnificative apariții din anul care tocmai s-a încheiat.

22
/12
/16

Scenograful Ștefan Caragiu, decan al Facultății de Teatru al UNATC București, crede că talentul se împarte în mod egal pe generații. Consideră că studenții au dreptul și chiar obligația de a se revolta atunci când lucrurile nu se întâmplă așa cum trebuie.

18
/12
/16

Topul celor mai bune filme care au putut fi văzute în premieră în România în 2016 este împărţit în trei. Un clasament de 10 poziţii include cele mai îndrăzneţe filme distribuite în cinematografe. Apoi, un top cu câteva filme exclusiv din festivaluri şi trei recomandări de documentare.

27
/11
/16

Ziarul Metropolis continuă rubrica „În biblioteca mea”, care vă invită acasă la cei mai importanţi oameni de cultură ai momentului. În intimitatea bibliotecii personale din strada Rivoli 18, de la Paris, aflaţi care e locul preferat de citit al unuia dintre cei mai cunoscuți eseiști și critici de teatru ai lumii, scriitorul George Banu.