Lichtbende, în premieră în România: teatru, artă vizuală şi muzică live
https://www.ziarulmetropolis.ro/lichtbende-in-premiera-in-romania-teatru-arta-vizuala-si-muzica-live/

Programul evenimentelor ARCUB 18 ani include trei spectacole inedite, susţinute de trupa de teatru contemporan Lichtbende, din Olanda. Adresate în special copiilor, dar şi iubitorilor de show-uri multisenzoriale, reprezentaţiile artiştilor olandezi sunt o premieră pentru România, pe care scena ARCUB o oferă publicului bucureştean în serile de 18 – 21 mai, de la ora 20.00.

Un articol de Petre Ivan|17 mai 2014

Spectacolele companiei Lichtbende îmbină artele vizuale, teatrul şi muzica şi introduc publicul în secretele primei vârste a cinematografiei printr-o serie de dispozitive şi instrumente de epocă, precum lanterna magică, gramofonul sau flaşneta, care sunt reînviate pentru a crea o atmosferă aproape hipnotică.

Jocurile de lumini şi umbre sunt surprinzătoare pentru spectatorii din întreaga lume, care se lăsă rapid atraşi într-o lume de poveste.

Un tren ce se mişcă încet, pe fundalul sunetului unui ceainic pus pe foc, acompaniat de saxofon, tobe şi flaut, imagini dinamice create cu ajutorul lanternei magice şi câteva personaje animate de mecanisme moderne – toate acesta evidenţiază depăşirea convenţiilor artistice şi trecerea către nivelul improvizaţiei.

Grupul Lichtbende este format din artiştii Marie Raemakers, Rob Logister şi muzicianul Alex Simu. Cei trei au un vast palmares în domeniul jocului tradiţional de umbre, care permite publicului să exploreze, să experimenteze şi chiar să devină el însuşi producător de cultură.

Când?

Spectacolul este, totodată, şi o formă de educaţie pentru copii. Trupa Lichtbende şi-a câştigat notorietatea în şcolile olandeze prin workshop-urile interactive în cadrul cărora îşi evidenţiază vocaţia în transmiterea pasiunii pentru artă. Duminică, 18 mai, cei trei artişti vor organiza un astfel workshop şi la Sala ARCUB, unde îi vor învăţa pe cei prezenţi cum să creeze artă din materiale reciclabile.

În serile de 19, 20 și 21 mai, de la ora 20.00, grupul de artiști Lichtbende va susține trei spectacole diferite, programate astfel:

luni, 19 mai – POUFF
marți, 20 mai – KLIKKLAK
miercuri, 21 mai – TUTU

Producţiile trupei Lichtbende sunt privite de criticii de artă ca sursă a unui fenomen cultural: „Figurile se mişcă şi acţionează într-un spaţiu de câţiva milimetri. Acolo, înăuntrul acelui filigran delicat, lumina îl face să crească pe suprafaţa cortinei pe adevăratul protagonist al poveştii – pe copilul care trăieşte încă în fiecare dintre noi. Surprinzător, acesta descoperă o cutie de pantofi care, pe vremuri, era jucăria lui preferată.” – (Revista Malaga Hoy, 2013)

Premiera Lichtbende la Sala ARCUB succede trei evenimente muzicale desfăşurate în cadrul seriei aniversare ARCUB 18 ani, respectiv concertul Impressions from Pangaea, susţinut de Teodora Enache alături de artiştii de talie internaţională, Lars Danielsson şi Xavier Desandre Navarre, Bach în ShowBiz, recitalul lui Zoli Toth, şi PianO ConcertO, moment muzical susţinut de Cartsen Dahl. De asemenea, în perioada 13 -15 mai, iubitorii de artă fotografică au putut admira expoziţia Silent Places, semnată de Oleg Mutu.

Biletele pentru spectacolele din zilele de 19, 20 și 21 mai pot fi achiziţionate de la Casa de bilete ARCUB şi online pe bilete.arcub.ro.

Preţul unui bilet este de 35 de lei. Accesul la workshop-ul programat duminică, 18 mai, de la ora 20.00 este gratuit.

Foto cu Lichtbende – ARCUB

09
/02
/24

Pe 11 și 20 februarie, de la ora 19:00, la Sala Mare a Teatrului Național Iași, va avea loc premiera pe țară O tragedie veninoasă după Women beware women de Thomas Middleton, regia, traducerea și adaptarea scenică aparținându-i lui Silviu Purcărete. Scenografia spectacolului este creată de Dragoș Buhagiar, noul proiect marcând împlinirea a 14 ani de excepțională colaborare cu regizorul Silviu Purcărete, începută la Teatrul Național Iași, cu spectacolul Uriașii munților de Luigi Pirandello.

09
/02
/24

Studenții bucureșteni sunt invitați să participe la un program de mentorat și internship dedicat spațiilor culturale din București. Pe lângă experiența practică, participanții vor putea accesa sponsorizări în valoare de 27.000 lei și vor avea posibilitatea unor stagii de practică în cele mai active agenții de comunicare din România

09
/02
/24

mind-moving, programul de terapie prin artă inițiat și organizat de Indie Box, în parteneriat cu NOPA - Societatea Norvegiană a Compozitorilor și Textierilor, Asociația Entuziart și Profeti ART SRL, ajunge la finalul perioadei de implementare și își încheie călătoria cu un eveniment special, dedicat publicului larg, cu intrare liberă, pe 21 februarie, de la 18:30, la Arcub - Hanul Gabroveni (str. Lipscani, nr. 84 - 90).

08
/02
/24

Seria SWORDS - Spoken Word Sessions continuă cu un nou episod ce îi are ca invitați pe Cosmina Moroșan & Anticorp Solar, Cristina Bordeanu, Cătălina Matei și Lucian Brad, într-un eveniment moderat de Cosmin Perța – duminică, 11 februarie, de la ora 19:30, la Control Club. Performance-urile vor fi completate de un set audio-vizual de Iulian Morar.  

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.