Like Father, Like Son. Ce faci când afli că băiatul tău nu este, de fapt, fiul tău?
https://www.ziarulmetropolis.ro/like-father-like-son-ce-faci-cand-afli-ca-baiatul-tau-nu-este-de-fapt-fiul-tau/

Like Father, Like Son / Aşa tată, aşa fiu, în regia şi după un scenariu de Hirokazu Kore-eda, intră în cinematografe vinerea aceasta. Filmul reprezintă drama unei familii care află, după şase ani, că maternitatea le-a pus în braţe un alt copil.

Un articol de Petre Ivan|20 februarie 2014

Like Father, Like Son / Aşa tată, aşa fiu, în regia şi după un scenariu de Hirokazu Kore-eda, intră în cinematografe vinerea aceasta. Filmul reprezintă drama unei familii care află, după şase ani, că maternitatea le-a pus în braţe un alt copil.

Anul trecut, lungmetrajul a primit Premiul Juriului pentru regie la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes şi a fost nominalizat pentru trofeul Palme d’Or.

De această dată, regizorul japonez Hirokazu Kore-eda, consacrat cu filme precum Nobody Knows (nominalizare Palme d’Or 2004 şi “Cel mai bun actor” – Yuya Yagira), Still Walking, After Life sau I Wish, se întoarce pe ecrane cu povestea a încă două familii împinse în pragul crizei.

Povestea inversării copiilor în maternitate este adevărată

Regizorul şi scenaristul Hirokazu Kore-eda povesteşte că, deşi filmul a pornit de la dubiile sale reale în legătură cu “a fi cu adevărat tată”, în încercarea de a-l face mai interesant a adăugat şi planul celălalt, al regăsirii celuilalt copil, fiul natural crescut de o altă familie.

“Chiar am cercetat câteva incidente care au apărut în Japonia în era exploziei natalităţii, anii 1960. Povestea din film e adevărată”, spune Koreeda.

“Făcând acest film, eu însumi am retrăit stările prin care trece protagonistul: grijile, regretele şi luarea unor decizii extrem de grele.

Consider filmul o ocazie bună pentru ca atât eu, cât şi publicul meu să se gândească bine la ce soluţii au, în realitate, aceste familii cărora li se întâmplă aşa ceva, inversarea copiilor în maternitate.

Vor alege să-şi schimbe între ei copiii, după ce i-au crescut atâţia ani, pentru a păstra linia de sânge? Vor rămâne aşa, ştiind că adevăratul lor copil trăieşte departe de părinţii naturali?”

Like Father

În rolurile principale (cei patru părinţi) joacă actorii japonezi Masaharu Fukuyama, Machiko Ono, Yôko Maki, Rirî Furankî (Lily Franky).

Masaharu Fukuyama este o celebritate în Japonia: cântăreţ, compozitor, actor, fotograf şi om de radio.  Din 2011 deţine recordul de “cel mai bine vândut interpret solo din Japonia”.

Like Father

Concertele lui Fukuyama, actorul din Like Father, Like Son, sunt de fiecare dată sold-out

Regizorul şi scenaristul Hirokazu Kore-eda spune că iniţial a dorit neapărat să facă un film cu Masaharu Fukuyama.

“Am încercat să mi-l imaginez în multe roluri din mai multe scenarii, însă dorinţa sinceră a fost să-l văd jucând rolul unui tată”.

Like Father, Like Son / Aşa tată, aşa fiu (Soshite chichi ni naru, în original) este distribuit în România de Independenţa Film.

Foto cu Like Father, Like Son şi Masaharu Fukuyama – Independenţa Film şi Cinemagia

16
/09
/17

Unul dintre cele mai aşteptate filme de acţiune, ,,Asasin American” marchează revenirea lui Michael Keaton pe marile ecrane şi dezvăluie, din 15 septembrie, originile unui luptător cu abilităţi unice şi motivat de răzbunare.

15
/09
/17

Docuart Fest anunță 6 zile de festival pline de proiecții, discuții și activități în cadrul celei de-a 6-a ediții a festivalului documentarului românesc, în perioada 26 septembrie - 1 octombrie, la Cinema Muzeul Țăranului, Știrbei Center, Arcub Lipscani și Teatrul Macaz.

13
/09
/17

CRONICĂ DE FILM „Perfect sănătos”, noul film de ficţiune regizat de Anca Damian, scris împreună cu Lia Bugnar şi avându-l în rolul principal pe Anghel Damian, este un fals thriller care începe convingător, dar care îşi pierde din credibilitate pe parcurs, fără a fi lipsit de calităţi (printre care imaginea desaturată a lui Oleg Mutu).

12
/09
/17

După ce a cucerit box office-ul american şi a devenit horror-ul cu cele mai bune încasări din istorie, ,,IT” domină şi clasamentul veniturilor realizate la nivel local şi generează 628.166 lei în weekend-ul lansarii pe marile ecrane din România, fiind vizionat de 32.214 spectatori.

12
/09
/17

Editura Nemira continuă Serile Nautilus – evenimente lunare dedicate iubitorilor de science fiction & fantasy – cu scriitorul Ted Chiang, invitat prin skype la o discuţie cu Ana Nicolau, luni, 18 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas din Cişmigiu. Publicată în colecția Nautilus, Povestea vieții tale a fost cea mai bine vândută carte la Bookfest 2017.

11
/09
/17

Bucharest International Dance Film Festival 2017 și-a desemnat, duminică seară, câștigătorii, la finalul a patru zile de proiecții, performance-uri și întâlniri. În competiția internațională, cel mai bun film a fost desemnat ”The Line” - regia Adrien Ouaki și Nathan Cahen, coregrafia Adrien Ouaki. Scurtmetrajul a fost premiat ”pentru complexitatea expunerii cinematografice, dublată de un limbaj de mișcare puternic care susține ideea filmului”.

09
/09
/17

Din 13 septembrie, festivalul Pelicula va umple din nou orașul de culoare și de filme pline de emoție. Unele în avanpremieră extraordinară, altele cu un traseu mult prea scurt în sălile noastre de cinematograf, cele mai multe probabil singura dată pe ecranele unui cinematograf din România.

08
/09
/17

CRONICĂ DE FILM Câştigător la începutul anului la Festivalul de la Rotterdam şi inclus în competiţia Festivalului Anonimul de la Sfântu Gheorghe, "Sexy Durga", al treilea lungmetraj al regizorului indian Sanal Kumar Sasidharan, este unul din cele mai destabilizatoare filme din 2017. Ambiţios, fascinant, perturbator.

06
/09
/17

Între 7 și 10 septembrie, trăim într-un oraș al dansului, datorită Bucharest International Dance Film Festival, care ne propune cele mai atrăgătoare filme de dans ale momentului. Despre provocările unui astfel de eveniment, am stat de vorbă cu coregrafa și regizoarea Simona Deaconescu, cofondatoare a festivalului ajuns la a treia ediție.

06
/09
/17

Bucharest International Dance Film Festival începe joi, 7 septembrie, cu proiecția lungmetrajului ”La Danseuse/ Dansatoarea”, în regia lui Stéphanie di Giusto, și se va încheia pe 10 septembrie, cu prezentarea documentarului ”WIM”, de Lut Vandekeybus.

05
/09
/17

Cel mai bun film, Cel mai bun scenariu adaptat și Cel mai bun actor în rol secundar sunt cele trei Premii Oscar din opt nominalizări, din palmaresul filmului „Moonlight” („În lumina lunii”) în regia lui Barry Jenkins. Vineri, 15 septembrie, regizorul va deschide prima ediție a American Independent Film Festival la București, printr-o discuție cu publicul în direct prin Skype, la finalul proiecției celui de-al doilea lungmetraj al său.

01
/09
/17

Festivalul documentarului românesc anunță selecția competițională oficială și pregătește 6 zile de proiecții, întâlniri cu regizori, dezbateri și sesiuni de master class, în perioada 26 septembrie – 1 octombrie la Cinema Muzeul Țăranului (str. Monetăriei nr. 3), Sala ARCUB Lipscani și Știrbei Center (str. Știrbei Vodă nr. 104 - 106).