LIM – Less is More continuă cu o nouă etapă – în România
https://www.ziarulmetropolis.ro/lim-less-is-more-continua-cu-o-noua-etapa-in-romania/

Prima ediţie a LIM – Less is More, platforma europeană de dezvoltare a filmelor cu buget limitat continuă să se desfăşoare prin două evenimente importante, ambele organizate în România: cel de-al doilea Workshop din seria LIM şi prezentarea celor 16 proiecte selecţionate, în faţa unui public specializat, în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF).

Un articol de Petre Ivan|26 mai 2017

LIM – Less is More este structurat în 3 etape de rezidență, în cadrul a 3 workshop-uri de câte o săptămână, organizate în trei țări europene: Workshop 1 în Regiunea Flamandă, Belgia (5-11 martie), Workshop 2 în Transilvania, România (6 – 14 iunie) și Workshop 3 în Bretania, Franța (1 – 8 octombrie).LIM

Lucrul dedicat dezvoltării de scenariu din prima ediție LIM este coordonat de 4 consultanți de scenariu cu experiență în domeniu (cu toții scenariști la rândul lor): Leonardo Stagliano (Italia), Pierre Hogdson (Marea Britanie, Franța), Marcel Beaulieu (Canada) și Antoine Le Bos (Franța). Grupul de tutori va fi completat, de asemenea, cu specialiști în cinematografia low budget și micro-budget.

LIM Workshop 2 le dă întâlnire celor 21 de participanți în Stațiunea Turistică Muntele Băișorii, într-o locație cu un aer aparte, ruptă de lume și de tumultul orașelor sau satelor României – Hotelul Alpin Băișoara.

LIM Astfel, echipa și participanții LIM se vor adânci în lucrul teoretic și practic al celui de-al doilea atelier al training-ului de scenaristică oferit de experții LIM și vor continua să foreze în structurile narative ale proiectelor de film cu buget limitat. Participanții vor putea să aprofundeze feedback-ul oferit de tutorii LIM atât în cadrul primul Workshop, cât și în cadrul sesiunilor de rescriere derulate din luna martie până în prezent. Scopul celui de-al doilea atelier LIM este de a găsi structura de bază a scenariilor aflate în lucru și de a folosi în scopuri creative limitările financiare ale filmului.

Cel de-al doilea Workshop LIM include și un eveniment special organizat la Cluj-Napoca, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF). În data de 10 iunie, participanții vor avea ocazia să își prezinte proiectele în fața producătorilor și profesioniștilor din cinema prezenți la Cluj, în cadrul programului dedicat industriei de film la TIFF. Unul dintre scopurile LIM este acela de a genera crearea unei rețele europene formată din profesioniști ce lucrează în limitările unor filme cu bugete mici și, prin urmare, acela de a genera co-producții, noi modalități de finanțare și distribuție.

Foto: LIM  – lim-lessismore.eu

29
/04
/15

Independenţa Film va distribui în România încă trei filme selectate anul acesta la Cannes - mult așteptatul Love, al lui Gaspar Noé, programat în afara competiţiei, în secţiunea Midnight Screening, Trois souvenirs de ma jeunesse (r. Arnaud Desplechin) şi Le tout nouveau testament (r. Jaco Van Dormael), în cadrul Quinzaine des réalisateurs .

28
/04
/15

În Cinematograful anilor '30 s-au impus - în acelaşi timp - o actriţă germană devenită americană prin adopţie, Marlene Dietrich, şi un actor francez, Jean Gabin. S-au iubit cu pasiune, dar Al Doilea Război Mondial le-a provocat ruptura fatală.

28
/04
/15

Prima sa experienţă cinematografică a venit după vârsta de 40 de ani. De atunci a fost distribuit de majoritatea regizorilor importanţi de film din România, interpretările sale impresionante aducându-i notorietate şi aprecierea publicului.

27
/04
/15

Cea de-a patra ediție a Festivalului Internaţional de Film Cinepolitica s-a deschis oficial duminică, 26 aprilie, la Cinema Studio din București, în prezența a sute de invitați și spectatori. Gala a fost urmată de proiecția peliculei 13 Minutes/ Elser, un thriller despre una dintre tentativele eșuate de asasinare ale lui Adolf Hitler, fim care a avut premiera mondială la Festivalul de la Berlin.

27
/04
/15

Regizorul Mircea Daneliuc va fi celebrat anul acesta la Festivalul Internațional de Film Transilvania (29 mai – 7 iunie), la 40 de ani de la debutul său cu lungmetrajul Cursa. O amplă retrospectivă îi va fi dedicată cineastului român, cuprinzând 12 filme, o expoziție cu afișele peliculelor sale, fotografii de la filmare și alte documente inedite aduse pentru prima dată în fața publicului.

25
/04
/15

CRONICĂ DE FILM Aflat sub interdicția de a realiza filme, de a vorbi cu media străine și de a părăsi Iranul, Jafar Panahi sfidează de câțiva ani prima măsură împotriva sa și continuă să regizeze - clandestin și independent. Cu cel mai recent film, „Taxi”, a câștigat Ursul de Aur.

23
/04
/15

CRONICĂ DE FILM Bazat pe o piesă de August Strindberg și scris și realizat de cunoscuta actriță (și, ocazional, regizoare) norvegiană Liv Ullmann, „Miss Julie” („Domnișoara Julie”) funcționează cel mai bine în momentele de (aparentă) farsă.

23
/04
/15

Recent selecționat la Festivalul de Film de la Cannes 2015 în secțiunea oficială Un Certain Regard, filmul COMOARA/THE TREASURE va avea premiera în cinematografele din România în data de 29 mai. Regia și scenariul îi aparțin lui Corneliu Porumboiu.

22
/04
/15

Un proiect unic, Words with Gods/ Vorbind cu zeii, un film-antologie care pune în discuție relația directă a individului cu divinitatea - sau absența acesteia - în diferitele religii, va închide Festivalul Internațional de Film Cinepolitica, pe 30 aprilie, la ora 20.00, la Cinema Studio din București.

22
/04
/15

Miss Julie (2014), cu Colin Farrell, Jessica Chastain şi Samantha Morton, în regia norvegiencei Liv Ullmann, va avea premiera în România vineri, 24 aprilie, distribuit de Independenţa Film.