Liminal, succesul unui festival de idei și experiențe
https://www.ziarulmetropolis.ro/liminal-succesul-unui-festival-de-idei-si-experiente/

Liminal, festivalul pionier de artă, ştiinţă şi tehnologie care a avut loc în Bucureşti între 31 octombrie şi 12 noiembrie, s-a încheiat duminică după-amiază. Instalaţii precum Mindcraft Battle, adică piramida care levitează cu puterea minţii, sau Automated Poetry Machine, generatorul de poezii la intersecţia dintre un telefon public şi un bancomat, din cadrul festivalului au fost câteva din felurile în care Liminal a evidenţiat nevoia de apropiere a publicului de intersecţia dintre artă, ştiinţă şi tehnologie.

Un articol de Petre Ivan|13 noiembrie 2017

Cele trei mari evenimente ale festivalului – expoziția The Good Life, seria de discuții teoretice Liminal Talks și Hackatonul de teraformare – au fost vizitate de aproximativ o mie de oameni.

Experiențele propuse de Liminal au reiterat ideea că există nevoia unei conversații despre implicațiile tehnologiei în viețile noastre.

“Expoziția The Good Life, cât și sesiunea de discuții Liminal Talks au adus laolaltă un public divers format din oameni de toate vârstele, din tot felul de industrii creative și culturale, interesați de intersecția dintre tehnologie și viață, societate și artă. Numărul mare de oameni care au venit ne-a confirmat faptul că technologia este o preocupare curentă, iar efectele ei asupra vieții și asupra viitorului nostru sunt motiv perpetuu de curiozitate”, spune Cătălina Bolozan, curatoarea festivalului Liminal.

Mindcradt Battle

Albina robotică și Mars rover, invenții de hackaton

Cel de-al doilea eveniment al festivalului, hackatonul de teraformare, a avut loc în weekendul 3-5 noiembrie, la Modulab, laborator de artă și tehnologie. Pentru că soluțiile propuse au vizat mai mult colonizarea unei planete decât teraformarea acesteia, premiul I în valoare de 1.000 de euro a fost împărțit între trei proiecte ingenioase.

Bee++ este albina robotică făcută dintr-un RaspberryPi care recunoaște printr-o rețea neurală florile de cartofi, adică printre primele plante ce s-ar putea adapta la cultivarea în medii extraterestre, și ajută la polenizarea lor, folosind vibrații de 270 Hz specifice transferului de granule de polen. Smartscope este o rețea neurală antrenată să clasifice imagini preluate printr-un microscop sau telescop de la nivelul unei planete aflate în etapa de explorare.

Al treilea proiect câștigător este un Mars rover dezvoltatat pentru a se orienta în spațiu pe baza unor semnale IR și a manifesta un comportament specific față de sursa semnalului, care pe măsură ce se apropie de ținta sa adună date din mediu (temperatură, umiditate, intensitatea luminii la sol etc).

Magie și ecologie, tema Liminal din 2018

“Liminal ne-a confirmat ceea ce am observat la Modulab în ultimii șapte ani: există entuziasm și curiozitate pentru o cultură a transdisciplinarității în România. Experiențele propuse de festivalul de idei merg într-o direcție care va fi dezvoltată, așa cum ni s-a cerut chiar de către vizitatori. Motiv pentru care pregătim deja a doua ediție, care va avea tema «Magie și ecologie», pentru toamna anului viitor”, a spus Ioana Calen, fondatoare Liminal și co-fondatoare Modulab.

În cadrul Liminal Talks a fost lansată publicația “Mindcraft Stories – The Good Life Issue” powered by BRD, un preambul tipărit al unei platforme de artă și tehnologie ce urmează să se lanseze mai târziu în acest an.

„Evenimente precum festivalul Liminal sunt extrem de necesare, pentru că ne ajută să ne împrietenim cu tehnologia și să înțelegem magia care o înconjoară. Am avut aici ocazia să mișc pentru prima dată un cub fără să-l ating, doar cu puterea minții mele, în instalația MINDCRAFT Battle de la festival. Putem încerca lucruri pe care nici nu ni le imaginam în urmă cu niște ani. Relația noastră cu tehnologia se schimbă, iar ceea ce ieri părea vis sau magie, astăzi este transformat într-un instrument care să ne facă viața mai bună”, spune Horia Velicu, Head of Innovation Lab, BRD – Groupe Société Générale.

Foto: Liminal – www.modulab.ro.

05
/03
/20

La Teatrul Bulandra, ziua de 8 martie va fi cu totul specială și pentru că Gina Patrichi, actrița a cărei amintire se păstrează încă în mintea și sufletul celor care au avut șansa de a o vedea jucând, ar fi împlinit 84 de ani. În semn de respect și pentru aducere aminte, Teatrul Bulandra organizează luni, 9 martie, ora 19.00, la Sala Liviu Ciulei, expoziția Gina Patrichi – o stea în galeria Teatrului Bulandra.

14
/02
/20

Ediția cu numărul opt a Romanian Design Week va avea loc în perioada 15-24 mai, la București. Având ca temă SCHIMBAREA*CHANGE, RDW 2020 propune un exercițiu de regândire și redesenare a rolului designului într-o lume în schimbare.

05
/02
/20

MNAC repune vitrinele Sălii Dalles în folosul artei și al comunității și marchează evenimentul cu un tur ghidat de structuristul Dragoș Marcu despre starea structurii Sălii Dalles și despre riscul la seism pe întreg Bulevardul Magheru-Bălcescu.

31
/01
/20

CORESPONDENȚĂ DIN BRUXELLES. La BOZAR, în Bruxelles, până acum în februarie 2020, puteți vizita (contra unei sume modice) o excepțională Expoziție Brâncuși. Este perla coroanei în prezența României la festivalul EUROPALIA, care în 2019 a fost dedicat țării noastre.

24
/01
/20

Accademia di Romania in Roma, cu sprijinul Institutului Cultural Român, va inaugura luni 27 ianuarie, la ora 19:00, expoziția de fotografie „Ultima Lună” constând într-un portofoliu de lucrări fotografice aparținând artiștilor Nicola Bertasi și Marzio Villa, proiect curatoriat de Valentina Ribaldi.

20
/01
/20

Recent întors la Sibiu din Statele Unite ale Americii, unde a participat la ediția 2020 a celui mai important congres de artele spectacolului din lume, organizat de International Society for the Performing Arts (ISPA), Constantin Chiriac îl are invitat la Sibiu, în cadrul primei conferințe speciale FITS și TNRS din acest an, vineri, 24 ianuarie, pe arhitectul Ștefan Dorin Adam.