Love Building, premiat la Festivalul de Film de la Tirana
https://www.ziarulmetropolis.ro/love-building-premiat-la-festivalul-de-film-de-la-tirana/

Lungmetrajul „Love Building”, regizat de Iulia Rugină, a câştigat premiul pentru cea mai bună imagine la Festivalul Internaţional de Film de la Tirana, Albania, care s-a desfăşurat în perioada 23 – 31 octombrie.

Un articol de Corina Vladov|1 noiembrie 2013

Lungmetrajul „Love Building“, regizat de Iulia Rugină, a câştigat premiul pentru cea mai bună imagine la Festivalul Internaţional de Film de la Tirana, Albania, care s-a desfăşurat în perioada 23 – 31 octombrie.

Imaginea filmului poartă semnătura lui Marius Iacob. Love Building este o comedie dramatică, a cărei acţiune are loc într-o tabără menită să „repare” relaţii de cuplu ajunse într-un moment critic.

14 cupluri ajunse în impas, ajutate de cei trei pshihoterapeuţi şi traineri ai taberei, interpretaţi de Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol şi Dorian Boguţă, încearcă să-şi reconstruiască poveştile de dragoste, participând la o serie de teme şi exerciţii.

„Filmările la «Love Building» au fost ca un shot de energie pentru mine! Ştii cum e să lucrezi într-o echipă în care toată lumea vrea? Nu auzi «nu am chef», nu vezi feţe plictisite, nu se întreabă nimeni de ce nu e plătit mai mult, toată lumea trage în aceeaşi direcţie: să fie bine! Şi atmosfera asta nu prea o mai întâlneşti nici la muncă, nici pe stradă“, declara Dragoş Bucur.

„Şi eu, ca orice om, am momente de depresie. Şi atunci am încercat să-i împrumut lui Vali stările mele. Câteodată simţeam că atunci când ne împrumutăm unul altuia stările noastre, îmi făcea mie bine. Era ca o şedinţă la psihoterapeut”, spunea şi Dorian Boguţă.

Love Building

Dragoş Bucur şi Alexandru Papadopol, în Love Building

Filmul produs de ActorieDeFilm.ro a avut prima întâlnire cu publicul din România în luna aprilie, la cea de-a noua ediţie a Festivalului Internaţional Bucureşti (B-EST).

Prezentat în competiţia B-EST 2013, Love Building a obţinut premiul publicului şi menţiunea specială a juriului. În luna iunie, filmul s-a întâlnit cu publicul clujean la Festivalului Internaţional de Film Transilvania, unde a fost prezentat în cadrul Zilelor Filmului Românesc, relatează Mediafax.

Foto: captură Love Building

15
/03
/17

Judith State este Sandra din filmul „Sieranevada”, în regia lui Cristi Puiu, fapt care îi aduce o nominalizare la Premiile Gopo pentru „Cea mai bună actriță într-un rol secundar”. Însă Judith State nu este actriță, ea vine din zona dansului. Cum se împacă, așadar, filmul și dansul contemporan?

15
/03
/17

Cea de-a XI-a ediție a Premiilor Gopo, eveniment care răsplătește anual performanța în cinematografia românească, va avea loc marți, 21 martie 2017, în Sala Mare a Teatrului Național „Ion Luca Caragiale” din București.

15
/03
/17

În colaborare cu partenerul său pe termen lung, celebra secțiune a Festivalului de Film de la Cannes, Quinzaine des Réalisateurs, BIEFF 2017 aduce în România cel mai recent lungmetraj al legendarului Alejandro Jodorowsky, una din figurile emblematice ale cinema-ului de avangardă, renumit pentru provocatoarele sale capodopere suprarealiste din anii ‘70 („Santa Sangre”, „El Topo”, „The Holy Mountain”).

14
/03
/17

O știm și o îndrăgim din “Saltimbancii (1981) – adaptarea nuvelei lui Cezar Petrescu "Fram, ursul polar" -, din „Iarna Bobocilor” (1977), din „Pruncul, Petrolul şi Ardelenii” (1981), din „Faleze de nisip” (1983) și din multe alte filme. Anul trecut, la două decenii de la retragerea din viața publică, actrița a primit premiul de excelenţă la cea de-a 15-a ediţie a TIFF. Carmen Galin împlinește, astăzi, 71 de ani!

13
/03
/17

Nominalizat la Premiile Gopo din acest an, la categoria „Cel mai bun actor într-un rol principal”, pentru rolul Hogaș din „Câini”, actorul Gheorghe Visu spune că cel mai mult în filmul lui Bogdan Mirică i-a plăcut să tragă cu pistolul, la final.

13
/03
/17

Unul dintre cele mai emoționante filme ale anului, I, Daniel Blake (2016), cel mai recent film al regizorului Ken Loach și câștigătorul Palme d’Or, Cannes 2016, a intrat weekend-ul acesta pe ecranele din România, distribuit de Independența Film. Asociația ActiveWatch a susținut campania de promovare a filmului în România, moderând o dezbatere pe tema birocrației din serviciile de asistență socială din România și barierelor în calea accesului la aceste servicii pentru unele grupuri dezavantajate.

12
/03
/17

Scris înainte de 1989, filmat în 1990 şi apărut în 1991, "A unsprezecea poruncă", doar inspirat din cartea "Patimile după Piteşti" a lui Paul Goma, este o prezenţă bizară în filmografia lui Mircea Daneliuc. Filmul este disponibil gratuit pe platforma Cinepub.

10
/03
/17

CRONICĂ DE FILM O binevenită gură de aer proaspăt în cinematografia de limbă română aduce tânăra regizoare Alexandra Balteanu, născută în România, dar stabilită în Germania. Prezentat la San Sebastian, promiţătorul său debut, „Vânătoare”, le are în distribuţie pe Corina Moise, Iulia Lumânare şi Iulia Ciochină, în roluri de prostituate.

10
/03
/17

Competiția Internațională BIEFF 2017 invită publicul la introspecție și dezbatere asupra unor dimensiuni profunde ale naturii umane, în cele două programe tematice Searching for Transcendence: Spirituality in the Digital Age și Cutting the Cord: Family Love and Its Discontents.

10
/03
/17

Timp de aproape o jumătate de secol, Jean-Marie Straub şi Danièle Huillet au realizat câteva zeci de filme, cu o cadență de un film pe an, o mare parte adaptări inspirate de arta europeană, abordând teme din literatură, muzică, pictură.

09
/03
/17

Cum ar trebui să li se predea religia copiilor și adolescenților? Cât de necesară este educația sexuală în școli? Și ce efecte poate avea implicarea Bisericii în cele mai adânci straturi ale societății? Sunt câteva dintre temele – extrem de actuale și în România - puse în discuție de filmul „(M)ucenicul”/ „The Student”, în regia lui Kirill Serebrennikov, care ajunge pe marile ecrane din România din 31 martie, distribuit de Transilvania Film.

08
/03
/17

CRONICĂ DE FILM Câştigător al Premiului Oscar pentru cel mai bun film, „Moonlight”/„În lumina lunii”, regizat de americanul Barry Jenkins, este o dramă impresionistă care încearcă să mizeze pe un anume intimism, în detrimentul unei eventuale cronici sociale. Însă nu se eliberează de unele şabloane.

08
/03
/17

Ana a teminat recent filmările la primul ei lungmetraj american, „Induced Effect”, în care l-a avut ca partener pe Eric Roberts și a început repetițiile la „Upstart”, un show TV despre realizarea unui Start-Up YouTube Channel. Între filmări, a finalizat un pictorial care celebrează actrițe îndrăgite de publicul român.

06
/03
/17

Ion Dichiseanu, unul dintre cei mai iubiți actori români, va primi „Premiul pentru Întreaga Carieră” în cadrul celei de-a XI-a ediții a Galei Premiilor Gopo. Evenimentul va avea loc luna aceasta, pe 21 martie 2017, la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” din București.

05
/03
/17

Disponibil pe platforma gratuită Cinepub, „Australia” (2009), în regia lui Claudiu Mitcu, este un documentar de o oră despre participarea echipei românești a oamenilor străzii la Campionatul Mondial de fotbal pentru persoanele fără adăpost, la Melbourne.