Love Building, premiat la Festivalul de Film de la Tirana
https://www.ziarulmetropolis.ro/love-building-premiat-la-festivalul-de-film-de-la-tirana/

Lungmetrajul „Love Building”, regizat de Iulia Rugină, a câştigat premiul pentru cea mai bună imagine la Festivalul Internaţional de Film de la Tirana, Albania, care s-a desfăşurat în perioada 23 – 31 octombrie.

Un articol de Corina Vladov|1 noiembrie 2013

Lungmetrajul „Love Building“, regizat de Iulia Rugină, a câştigat premiul pentru cea mai bună imagine la Festivalul Internaţional de Film de la Tirana, Albania, care s-a desfăşurat în perioada 23 – 31 octombrie.

Imaginea filmului poartă semnătura lui Marius Iacob. Love Building este o comedie dramatică, a cărei acţiune are loc într-o tabără menită să „repare” relaţii de cuplu ajunse într-un moment critic.

14 cupluri ajunse în impas, ajutate de cei trei pshihoterapeuţi şi traineri ai taberei, interpretaţi de Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol şi Dorian Boguţă, încearcă să-şi reconstruiască poveştile de dragoste, participând la o serie de teme şi exerciţii.

„Filmările la «Love Building» au fost ca un shot de energie pentru mine! Ştii cum e să lucrezi într-o echipă în care toată lumea vrea? Nu auzi «nu am chef», nu vezi feţe plictisite, nu se întreabă nimeni de ce nu e plătit mai mult, toată lumea trage în aceeaşi direcţie: să fie bine! Şi atmosfera asta nu prea o mai întâlneşti nici la muncă, nici pe stradă“, declara Dragoş Bucur.

„Şi eu, ca orice om, am momente de depresie. Şi atunci am încercat să-i împrumut lui Vali stările mele. Câteodată simţeam că atunci când ne împrumutăm unul altuia stările noastre, îmi făcea mie bine. Era ca o şedinţă la psihoterapeut”, spunea şi Dorian Boguţă.

Love Building

Dragoş Bucur şi Alexandru Papadopol, în Love Building

Filmul produs de ActorieDeFilm.ro a avut prima întâlnire cu publicul din România în luna aprilie, la cea de-a noua ediţie a Festivalului Internaţional Bucureşti (B-EST).

Prezentat în competiţia B-EST 2013, Love Building a obţinut premiul publicului şi menţiunea specială a juriului. În luna iunie, filmul s-a întâlnit cu publicul clujean la Festivalului Internaţional de Film Transilvania, unde a fost prezentat în cadrul Zilelor Filmului Românesc, relatează Mediafax.

Foto: captură Love Building

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.

18
/10
/22

49 de proiecții de film, 3 piese de teatru, 3 dezbateri și un total de peste 2.600 de spectatori, dintre care 18% copii. Acesta este bilanțul primei luni de funcționare constantă la Cinema Victoria Timișoara, primul dintre cinematografele tradiționale ale orașului care s-a redeschis după o renovare completă.

10
/10
/22

CRONICĂ DE FILM Cum poate un film ca „Athena” (de Romain Gavras), îndoielnic atât din punct de vedere etic, cât şi estetic, să fie inclus în competiţia unui festival precum cel de la Veneţia?

09
/10
/22

La ediția a X-a a festivalului internațional de film fantastic Dracula vor avea loc o serie de evenimente speciale, menite să celebreze ediția aniversară a festivalului de la Brașov. Oaspeți de seamă din Spania, Italia, Finlanda și România vor întâlni publicul iubitor de fantasy & horror, într-o serie de evenimente speciale care se vor desfășura pe parcursul celor 5 zile de festival.

04
/10
/22

Clasicul film "Manasse" (1925), de Jean Mihail, poate fi redescoperit acum în versiune restaurată 4k, ceea ce înseamnă că imaginea are un aspect cât mai apropiat de cel al peliculei originale. Filmul poate fi văzut la Cinemateca Eforie.