Lucian Dan Teodorovici, premiul special al cititorilor, la ANGELUS
https://www.ziarulmetropolis.ro/lucian-dan-teodorovici-premiul-special-al-cititorilor-la-angelus/

Lucian Dan Teodorovici a obţinut Premiul special al cititorilor „Natalia Gorbaniewska”, în cadrul prestigiosului Premiul Literar al Europei Centrale ANGELUS, Polonia, ediţia 2015, pentru romanul Matei Brunul (Polirom, 2011, 2014, disponibil şi în ediţie digitală).

Un articol de Petre Ivan|14 octombrie 2015

Premiul „Natalia Gorbaniewska” a fost creat în 2013, anul morţii poetei şi disidentei ruse şi preşedintă a juriului Premiului ANGELUS. Premiul se acordă în urma voturilor online.

Gala de decernare a Premiului Literar ANGELUS – cea mai importantă distincţie în domeniul creaţiei de proză pentru un volum tradus în limba polonă – va avea loc sîmbătă, 17 octombrie 2015, la Wrocław. Mai multe detalii, aici.

Ediția polonă a romanului a apărut la Editurile Amaltea/ATUT, în traducerea Radosławei Janowska-Lascar, prilej cu care, în luna februarie a acestui an, autorul și-a întîlnit cititorii din Varşovia, Cracovia, Wrocław, Poznań și Gdańsk.

Ceilalți șase scriitori selectați în etapa finală: Jacek Dehnel (Polonia), Andrzej Stasiuk (Polonia), Drago Jančar (Slovenia), Olga Tokarczuk (Polonia), Ziemowit Szczerek (Polonia) și.Serhij Żadan (Ucraina).Lucian Dan Teodorovici

În competiție au fost înscrise 66 de romane, dintre care 14 au fost selectate, la începutul lunii august, în etapa semifinală.

De la prima ediţie a Premiului ANGELUS, în 2006, România a mai obţinut o singură nominalizare pe lista scurtă, în 2010: Norman Manea pentru romanul Întoarcerea huliganului (Polirom, 2003, 2006, 2008, 2011).

Una dintre cele mai apreciate și mai elogiate apariții ale anului editorial 2011, Matei Brunul a fost distins cu Premiul literar „Augustin Frăţilă”, Premiul revistei Observator cultural, Premiul Naţional de Proză al Ziarului de Iaşi, Premiul pentru Proză al revistei Ateneu, Premiul special al publicului la Gala Industriei de Carte din România şi a fost desemnat „Cartea anului” de către revista Contrafort.

Matei Brunul a mai apărut în Franţa (Gaïa Éditions/Actes Sud), Bulgaria (Paradox) şi Ungaria (Libri Kiadó) și va mai fi tradus și publicat în Turcia (Dedalus), Macedonia (Bata Press) și SUA (Dalkey Archive Press).

Lucian Dan Teodorovici

Lucian Dan Teodorovici (n. 17 iunie 1975, Radăuţi) este scriitor, regizor de teatru şi scenarist de film şi televiziune.

Este totodată coordonator al colecţiei „Ego. Proză” a Editurii Polirom şi senior editor al săptămânalului Suplimentul de cultură.

Între 2002 şi 2006, a fost redactor-şef al Editurii Polirom. A debutat ca regizor de teatru în 2013, cu spectacolul Prăpădul (după un text de Attila Bartiş), la Teatrul Naţional din Iaşi.

Tot în 2013, a pus în scenă la Ateneul Tătăraşi din Iaşi spectacolul Sînt o baba comunistă, o dramatizare după cartea semnată de Dan Lungu.

Ca dramaturg, a fost selectat în volumul Antologia DramatIS (Editura Cartea Românească, 2008).

Lucian Dan Teodorovici  Cărţi publicate:

Cu puţin timp înaintea coborîrii extratereştrilor printre noi (1999, 2005),

Lumea văzută printr-o gaură de mărimea unei ţigări marijuana (2000),

Circul nostru vă prezintă: (2002, 2007),

Atunci i-am ars două palme (2004),

Celelalte poveşti de dragoste (2009, 2013),

Matei Brunul (2011, 2014),

Unu + unu (+ unu…). Nişte comedii (Cartea Românească, 2014).

Cărţile sale au fost traduse şi publicate în SUA, Franţa, Germania, Spania, Italia, Ungaria, Polonia, Bulgaria, Macedonia şi Turcia.

Foto: Lucian Dan Teodorovici  – teodorovici.ro

10
/06
/16

„Evul Mediu a rămas, dacă nu meseria mea, hobby-ul meu – şi tentaţia constantă –, şi îl văd în toate, transpărând în lucrurile de care mă ocup, care nu par medievale şi totuşi sunt.” (Umberto Eco)

06
/06
/16

Cea de a XI-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, desfășurată în perioada 1 - 5 iunie la Romexpo, și-a închis porțile, organizatorii și reprezentanții editurilor raportând vânzări mai mari decât la ediția din 2015 a târgului.

03
/06
/16

Cartea „Naufragii”,  de Akira Yoshimura (Humanitas Fiction, 2016) este dintre acele întâmplări rare cu forţa de a deveni o bornă. Viaţa cititorului se împarte firesc: înainte şi după „Naufragii”.

03
/06
/16

Unul dintre cele mai așteptate momente ale ediţiei din acest an a Bookfest îl constituie masa rotundă dedicată lui Amos Oz, cel mai important prozator și eseist contemporan israelian, ale cărui cărți au fost traduse cu succes în seria de autor de la Editura Humanitas Fiction. Evenimentul va avea loc astăzi, de la ora 18.00, la Scena AGORA.

01
/06
/16

La cele peste 30 de evenimente Humanitas din cadrul Bookfest (1-5 iunie), desfăşurate la standul editurii, la standul Israelului - ţara invitată de onoare, şi la Scena Agora, vor vorbi Ana Blandiana, Fania Oz- Salzberger, Lucian Boia, Andrei Pleşu, Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu, Teodor Baconschi, Ioana Pârvulescu, Horia-Roman Patapievici, Vladimir Tismăneanu, Radu Paraschivescu, Tania Radu, Dan C. Mihăilescu, Andrei Cornea, Tatiana Niculescu Bran, Radu Vancu, Ciprian Măceşaru, Cosmin Ciotloş, Dan-Liviu Boeriu, Ioan Stanomir.

01
/06
/16

Astăzi, în ziua în care se deschide târgul de carte Bookfest, unde îşi va relansa ultimul roman, Solenoid, scriitorul Mircea Cărtărescu împlineşte 60 de ani. Tot astăzi îşi serbează ziua de naştere şi soţia sa, poeta Ioana Nicolaie.

31
/05
/16

Fotografii, scrisori de la prieteni și iubiți, unele manuscrise inedite, în total 120 de documente, martore ale iubirilor și ale activității scriitorului francez Marcel Proust, au fost scoase la licitație de casa Sotheby's la Paris.

30
/05
/16

Israel, țara invitată de onoare la ediția din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest (1-5 iunie), le propune iubitorilor de carte să își inventarieze, iar apoi să își lanseze visele. Pornind de la motto-ul ales pentru a promova prezența Israelului la Bookfest – „Never Stop Dreaming” –, organizatorii au ales să construiască standul sub forma unei fabrici de vise: vizitatorii sunt invitați să își aștearnă gândurile pe hârtie, pentru ca apoi, printr-un mecanism secret, acestea să fie lansate în aer.

29
/05
/16

Ziarul Metropolis continuă rubrica „În biblioteca mea”, care vă invită acasă la cei mai importanţi oameni de cultură ai momentului. În intimitatea bibliotecii personale, Iulian Tănase povestește despre textele revelatorii, despre poeziile (proaste) din tinerețe  și despre o buclă a sincronicității cu un anume domn Gwyn. 

28
/05
/16

„Ea şi El. Biografia unei relaţii”, cea mai noua apariție din Seria de autor Aurora Liiceanu de la Edituira Polirom, va fi lansată la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2016, sîmbătă, 4 iunie, ora 16.00, la standul Editurii Polirom, pavilionul C2, Romexpo.