Lucian Pintilie, 84!
https://www.ziarulmetropolis.ro/lucian-pintilie-84/

„Lucian Pintilie este unul dintre puţinii regizori români înaintaţi în vârstă şi activi în perioada comunistă care îi influenţează pe realiştii sceptici ai generaţiei tinere, dintre care cei mai mulţi dispreţuiesc perspectiva obtuză şi alegorică, precum şi politica de compromis a vechii generaţii (…)” scria cunoscutul critic de film american A.O. Scott, în urmă cu 5 ani, în New York Times.

Un articol de Petre Ivan|9 noiembrie 2017

Unul dintre cei mai importanţi regizori români de teatru și film – autorul unor filme precum: Reconstituirea, De ce trag clopotele, Mitică?, Balanța, O vară de neuitat sau Niki Ardelean, colonel în rezervă – împlinește astăzi 84 de ani.

S-a născut la 9 noiembrie 1933, în Tarutina, Basarabia de Sud, azi în Ucraina, și-a absolvit IATC-ul, punând în scenă, ca lucrare de diplomă, piesa „Amphitrion” de Plaut.

Din 1958, începe să monteze pe diferite scene bucureștene, în special la Teatrul Bulandara, o serie de spectacole de excepție: „Copiii soarelui”, „Cezar și Cleopatra”, „Livada cu vișini”, „D’ale carnavalului”, cu acesta din urmă făcându-se cunoscut în mediile teatrale internaționale.

În 1964, debutează în cinematografie ca asistent de regie al lui Victor Iliu la Comoara din vadul vechi, urmând ca, în 1965, să regizeze primul său film Duminică la oara 6, film care obține premii la Festivalul de la Mamaia, Mar del Plata și Acapulco. Urmează apoi, în primăvara lui 1969, capodopera sa și a cinematografiei românești: Reconstituirea, film retras de pe ecrane la câteva săptămâni de la premieră.

* * *

„Dragă Lucian, 

Am de ce să îţi mulţumesc. Prin exemplul tău, tu eşti primul care mi-ai dat curaj de la început. Curajul că în teatru poţi face orice.  Tu ai pus degetul pe rană şi, în plin comunism, ai îndrăznit să arăţi că orice formă de cenzură e dezgustătoare. Orice intervenţie împotriva artei, a artistului şi a libertăţii de expresie e odios de dezgustătoare.

De la tine am înţeles că, în teatru cel puţin, nu putem fi singuri, că avem într-adevăr nevoie unii de alţii. Ca să arătăm într-o oglindă o imagine vastă a lumii în care trăim şi să încercăm să spunem adevărul, trebuie să căutăm calitatea, să ne înconjurăm de talente, de actori mari, care să fie şi inteligenţi, şi sensibili, şi conştienţi de misiunea lor. 

Nu cunosc pe nimeni ca tine care să fi folosit satira şi râsul în numele unei nevoi adânci de a revoluţiona arta, de a-i da un sens, de a o scoate din letargie, din pasivitate, şi a o energiza.  Şi ai demonstrat că într-o societate viciată, prin teatru se pot sparge tabuurile, se pot expune public minciunile inventate de politicieni. 

Faţa satirei sale combină sarcasmul cu durerea adâncă, deriziunea cu grotescul, atacul violent contra artificialului şi pretenţiozităţii. Iată câteva din armele legitime în numele moralei, al decenţei şi al bunului-simţ.  Teatrul tău a provocat mereu multă pasiune. Ne-a deschis ochii ca să vedem situaţia reală, mai adânc decât credeam noi c-o ştim. 

Oglinda pe care ne-ai pus-o în faţă ne arată că trebuie să fim vigilenţi. Tot ce e în jur e doar manipulare.  Cu toţii dorim schimbarea. Dar să schimbi ceva e îngrozitor de greu. Tu ştii asta mai bine şi ne spui, aparent glumeţ şi zeflemitor, dar în esenţă grav, că o adevărată schimbare în om sau în societate e foarte grea, mai grea decât să găseşti un milion de dolari pe stradă, cum spune un înţelept. 

Absurdul situaţiei noastre e evident. Dar, dragă Pinţi, tu, la fel ca Eugène Ionesco, precursorul tău, pari să spui, fără să spui, că absurdul nu e un sfârşit în sine.  Poate vei nega, dar eu sunt convins că şi tu crezi că avem în noi şi soarele, şi luna, şi pe Dumnezeu. Dar pentru a-L descoperi, trebuie să trăim altfel. Dacă trăim fără ideal, viaţa chiar că nu are sens.  Dar ca să fii sută la sută uman, se cere să recunoşti şi acest aspect, că acel ideal poate fi atins, că deasupra norilor cerul e mereu albastru. 

Nu ştiu care-i soluţia ta, dar a mea e că trebuie să merg spre interior, să încerc să mă cunosc pe mine însumi întâi de toate.  Tu spui în „Bricabrac”: „Am sentimentul că mă mut într-un alt spaţiu. O nouă locuinţă”. Eu vreau să cred că această locuinţă este în tine, în liniştea unei tăceri ce reverberează.  Te sărut.”

Andrei Şerban, scrisoare către Lucian Pintilie

* * *

În 1972, montează pe scena Teatrului Bulandra „Revizorul” de Gogol, piesă care, iarăși, este interzisă după numai trei spectacole. Atunci i se face propunerea de a lucra în străinătate. Astfel, în 1973, realizează pentru Televiziunea Iugoslavă Salonul nr. 6, film distins la Cannes, în 1978, cu Premiul Oficiului Catolic Internațional.

Stabilit la Paris, între 1974 și 1990, Pintilie montează pe marile scene ale lumii o serie de spectacole excepționale de teatru și operă, care-i aduc o incredibilă faimă internațională.

Revine în țară la începutul anului 1980 pentru D’ale carnavalului, devenit mai apoi De ce trag clopotele, Mitică?, numai că filmul este sabotat și oprit încă înainte de a apărea pe marile ecrane.

Terapia carnavalului este enormă, aşa a fost inventat Cimitirul Vesel de la Săpânţa – un decor nebun pentru carnavalul morţilor. – Lucian Pintitlie

Este scos din Arhiva Națională de Filme, la sfârșitul anului 1990, și are un succes fulminant. Regizorul însuși revine în țară, după 1990, și devine directorul Studioului de Creație Cinematografică al Ministerului Culturii.

Odată cu vârsta, menit să tempereze spaima lipsei de sens, apare un fel de complex reparator, constructiv, complexul pietrei de temelie. – Lucian Pintitlie

Regizează apoi filmele Balanța (1992), O vară de neuitat (1994), Prea târziu (1995), Terminus paradis (1998), bine primite de critică și public la festivalurile de la Cannes și Veneția. Urmează peliculele După-amiaza unui torționar (2001), Niki Ardelean, colonel în rezervă (2003) și Tertium non datur (2006).

Astăzi, Lucian Pintilie împlinește 84 de ani!

Foto:  Lucian Pintitlie – facebook

03
/12
/15

Festivalul anual "Making Waves: New Romanian Cinema" de la New York, ajuns la cea de-a zecea ediție, este considerat de New York Times drept una dintre "comorile anuale" ale circuitului cinematografic newyorkez și se desfășoară pentru al treilea an consecutiv în două centre culturale importante: Film Society of Lincoln Center (2-7 decembrie) și respectiv Jacob Burns Film Center (3-8 decembrie).

02
/12
/15

Pe 27 noiembrie, de la ora 19.00, la Teatrul ACT, pe Calea Victoriei, am văzut cea de-a doua reprezentație oficială la București a spectacolului „Apă de mină” de Székely Csaba. Montarea acestui spectacol este parte dintr-un proiect coordonat de criticul de teatru Oana Stoica. Din echipa spectacolului fac parte actorii Ioan Coman, Alexandru Potocean, Virginia Mirea, Alin Florea și Irina Antonie.

02
/12
/15

Cea de a VIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti începe azi, 2 decembrie, la ora 19.00, la Clubul Ţăranului.

30
/11
/15

Actorul care l-a interpretat pe Cetăţeanu’ turmentat în „Scrisoarea pierdută”, distribut de însuşi I.L.Caragiale, s-a născut pe 1 decembrie 1869 şi a decedat pe 17 martie 1940. A fost un artist talentat, dar și un chefliu de pomină.

30
/11
/15

Declarat în scurt timp de la apariţie bestseller al New York Times, volumul „Fără tine, noi nu existăm. Viaţa mea secretă ca profesoară a copiilor elitei nord-coreene” de Suki Kim a apărut în limba română la Editura Polirom, în traducerea lui Ciprian Şiulea şi cu o prefaţă de Adelin Petrişor.

30
/11
/15

Casa de producţie a TVR preia spectacolul „Tartuffe sau Impostorul” de Moliere, în varianta originală, necenzurată pusă în scenă de Victor Ioan Frunză. Din distribuţie fac parte George Costin, Adrian Nicolae, Nicoleta Hâncu, Adela Mărculescu. Spectacolul va fi difuzat luni, 30 noiembrie, la ora 20:10, la TVR2 şi TVR HD.

29
/11
/15

„Alături de filme de festival, MUBI înseamnă și filme cult și clasice, așa că o bună parte din catalog conține nume sonore din istoria cinematografiei”, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, Ioana Diaconu, reprezentanta pentru România a MUBI, platformă internaţională de filme.