Ludovic Bacs, la Sala Radio – Concert In memoriam
https://www.ziarulmetropolis.ro/ludovic-bacs-la-sala-radio-concert-in-memoriam/

Primul concert al anului 2016 la Sala Radio va avea loc miercuri, 13 ianuarie, ora 19.00 şi stă sub semnul recunoştinţei. Orchestra de Cameră Radio dedică acest eveniment memoriei dirijorului LUDOVIC BÁCS. Pentru mai bine de cinci decenii, cariera artistică a muzicianului a fost strâns legată de ansamblurile muzicale Radio România şi mai ales de Orchestra de Cameră Radio.

Un articol de Petre Ivan|6 ianuarie 2016

Dirijor, compozitor, fondator de ansambluri muzicale, instrumentist şi profesor de dirijat, din 1957 LUDOVIC BACS a avut o activitate neîntreruptă la Radio România, în calitate de dirijor şi director artistic al Orchestrei de Studio, devenită, în 1990, Orchestra de Cameră Radio.

A realizat nenumărate înregistrări pentru Fonoteca Radio sau diferite case de discuri. Repertoriul său extrem de bogat şi divers, cuprindea lucrări din întreaga literatură muzicală. Prin nenumăratele sale interpretări de prime audiţii absolute a devenit unul dintre cei mai buni “ambasadori” ai compozitorilor români.

De-a lungul întregii sale activităţi, maestrul LUDOVIC BÁCS a promovat un imens fond de lucrări vechi româneşti, pe care le-a transcris, armonizat sau orchestrat pentru a le aduce în faţa publicului.

Artistul a efectuat numeroase turnee în ţară şi în străinătate (Polonia, Spania, Germania, Olanda, Elveţia, Italia, Austria etc.).

Concertul din 13 ianuarie va fi unul deosebit fiindcă la pupitrul dirijoral se vor succeda … patru dirijori, toţi fiind foşti studenţi ai maestrului LUDOVIC BÁCS! Evenimentul se va derula sub bagheta lui MARIUS HRISTESCU, TIBERIU OPREA, RADU POPA şi BOGDAN VODĂ.

Repertoriul serii va include de altfel şi două compoziţii semnate de LUDOVIC BÁCS, alături de opusuri ce aparţin lui Bach, Mozart, Mascagni, Schubert ş.a.

La realizarea concertului vor colabora şi soliştii COSMIN BĂLEAN – duduk, IOANA IONESCU – pian, VERONA MAIER – pian, FILIP PAPA – violoncel şi soprana MEDIANA VLAD.

Biletele sunt disponibile pe eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Foto: Ludovic Bacs, Sala Radio – orchestreradio.com

01
/07
/15

Peste două zile începe cea de-a treia editie a festivalului JAZZ™ (3-5 iulie), care aduce in piata Victoriei din Timisoara nume importante din jazzul mondial si artisti romani de referinta. 

30
/06
/15

Nume sonore din 7 țãri: Bruno Canino și Luisa Sello (Italia), Vladimir Mendelssohn (Olanda), Takashi Shimizu și Tetsuro Miyoshi (Japonia), Dominique De Williencourt, Michel și Nicolas Bourdoncle (Franța), Mario Hossen (Bulgaria), Horia Văcărescu (Anglia), Anton Niculescu, Andrei Licareț, Ana-Maria Marian și Marian Movileanu (România) vor participa, în perioada 9-12 iulie 2015, la Teatrul Odeon, la prima ediție a Festivalului Internațional "Marile serate muzicale ale Bucureștiului".

29
/06
/15

În această seară, de la ora 18.00, la Sala Radio, sub bagheta tânărului dirijor GABRIEL BEBEŞELEA, va avea loc un concertul special. Repertoriul inedit va cuprinde ritmuri exotice şi „parfum” de vară, o „reţetă” perfectă pentru o plăcută seară muzicală estivală avându-l ca solist pe binecunoscutul violoncelist RĂZVAN SUMA. Accesul pentru elevi şi studenţi la acest eveniment este gratuit.

29
/06
/15

În vârstă de 74 de ani, tenorul spaniol Placido Domingo va oferi, în încheierea stagiunii de la Teatro Real din Madrid, un mic concert în locul reprezentației prevăzute cu opera Gianni Schicchi, de Giacomo Puccini. Domingo a mărturisit că este extrem de marcat de moartea surorii sale şi nu este în stare că joace în acest spectacol.

25
/06
/15

Angela Gheorghiu a deschis marţi seara seria spectacolelor cu “Adriana Lecouvreur” la Opera National de Paris cu un succes de public strălucit. Celebra soprană, în jurul căreia s-a construit, de altfel, întreaga producţie a regizorului David McVicar, a readus în Franţa partitura lui Francesco Cilea, prezentată mai rar pe scenele pariziene, cu toate că are la bază povestea pasionantă a unei eroine franceze.

25
/06
/15

În mai puțin de zece zile începe a treia ediție a festivalului Jazz TM, care aduce în piața Victoriei din Timișoara nume importante din jazzul mondial și artiști români de referință. Diversitatea, multiculturalitatea și jazzul se pregătesc să încânte mii de oameni în perioada 3-5 iulie.

25
/06
/15

"Nu sunt niciodată mulţumit de ceva. Sunt un perfecţionist; este o parte din mine." - Michael Jackson. În urmă cu 6 ani, pe 25 iunie 2009, cu mai puţin de o lună înaintea mult-aşteptatului turneu de revenire, se stingea din viaţă "Regele muzicii pop", considerat cel mai de succes artist din toate timpurile.

24
/06
/15

Filarmonica « George Enescu » anunţă un nou concert al trio-ului PRO ARTE alcătuit din Anda Petrovici – vioară, Marin Cazacu – violoncel şi Nicolae Licareţ- pian. Ca de fiecare dată, muzicienii alătură în programele lor lucrări de referinţă din istoria genului semnate Haydn, Beethoven şi Schubert la care adaugă acum şi o partitură enesciană mai puţin cunoscută.

22
/06
/15

Dansul dervișilor - meditația în mișcare prin care musulmanii Sufi cred că pot intra în comuniune cu Dumnezeu - a venit la București săptămâna trecută, în varianta laică și educativă a lui Ziya Azazi.

22
/06
/15

Acorduri fine, armonii eclectice, expresivitate și ritmuri ademenitoare și calde de jazz vă întâmpină sâmbătă, 27 iunie, la o nouă ediție Jazzaj la ARCUB. Începând cu ora 20:00, sala ARCUB din strada Batiște nr.14 vă va introduce într-o călătorie muzicală incitantă alături de Sorin Zlat Trio, printr-un concert de jazz autentic românesc - Endurance.

22
/06
/15

Sub bagheta tânărului dirijor GABRIEL BEBEŞELEA, concertul programat luni, 29 iunie (ora 18.00), la Sala Radio, vă propune un repertoriu inedit, ritmuri exotice şi „parfum” de vară, o „reţetă” perfectă pentru o plăcută seară muzicală estivală avându-l ca solist pe binecunoscutul violoncelist RĂZVAN SUMA.