Luminita Gheorghiu: „Dacă deschizi televizorul, te îngrozeşti de câtă ură colcăie“
https://www.ziarulmetropolis.ro/luminita-gheorghiu-daca-deschizi-televizorul-te-ingrozesti-de-cata-ura-colcaie/

INTERVIU Luminiţa Gheorghiu, care deţine rolul principal în filmul „Sunt o babă comunistă“, vorbeşte despre colaborarea cu Stere Gulea, regizorul care a distribuit-o în „Moromeţii“ şi explică de ce românii spun că pe vremea comunismului era mai bine.

Un articol de Corina Vladov|16 august 2013

Luminita Gheorghiu, Marian Râlea şi Ana Ularu joacă din 23 august în filmul „Sunt o babă comunistă“, al reputatului regizor Stere Gulea.

Luminita Gheorghiu, care deţine rolul principal în această producţie, vorbeşte despre colaborarea cu Stere Gulea, regizorul care a distribuit-o în „Moromeţii“ şi explică de ce românii spun că pe vremea comunismului era mai bine.

Povestea este o adaptare după bestseller-ul omonim scris de Dan Lungu, carte tradusă în 10 limbi de circulație internațională. Scenariul este semnat de Lucian Dan Teodorovici şi de Stere Gulea.

INTERVIU Corina Vladov: În ce fel v-a ajutat cartea lui Dan Lungu în pregătirea filmului şi în construirea rolului? Ce impresie v-a făcut când aţi citit-o?

Luminita Gheorghiu: Pe plan personal, nu m-a ajutat foarte mult. Citind-o, mi-a creat o bună dispoziţie şi am râs cu lacrimi. Mi-am adus aminte de anii aceia în care stăteam la cozi interminabile la benzină şi aveam alimentele de bază pe cartelă.

„Sînt o babă comunistă“ este o carte pe care ar trebui s-o citească toţi, de la mic la mare. Dan Lungu are mult haz. Stere Gulea pleacă de la ideea cărţii şi duce personajul meu puţin în altă parte. Orice lectură pe lângă scenariu e binevenită. În carte nu am regăsit esenţa personajului din film. Poate eram geloasă pe hazul celorlalte.

Filmul abordează, printre altele, şi tema memoriei. Ce amintiri din perioada comunistă au fost trezite de noul lungmetraj al lui Stere Gulea?

Luminita Gheorghiu: Mi-am adus aminte de anii ’80, când jucam în spectacolele lui Tocilescu şi lumea venea la premieră cu rochii lungi. Sala de la Grădina Icoanei era atât de plină încât nu mai erau locuri nici pe scări. Atunci nu se mai găseau bilete, pentru că erau vândute toate cu mult timp înainte. Teatrele aveau mari succese şi publicul alerga cu mare poftă să vadă un spectacol.

Citiţi şi: VIDEO Stere Gulea: „Sunt o babă comunistă“ este un film despre normalitate şi haz

De ce credeţi că mulţi români afirmă, aşa cum arată sondajele de opinie, că pe timpul comunismului era mai bine?

Luminita Gheorghiu: Pentru că, dacă deschizi televizorul, te îngrozeşti de câtă ură colcăie şi cum se umplu puşcăriile. Fiecare ar trebui să fie corect, dar parcă ar fi vânătoare de vrăjitoare ce trăim.

Cum aţi ajuns la acest rol? Aţi avut ezitări în a-l accepta?

Luminita Gheorghiu: Nu am ezitat dintr-o mie de motive. Mi-a plăcut foarte mult scenariul. M-am bucurat de reîntâlnirea cu ei. Eram foarte curioasă să joc alături de Marian Râlea şi de ceilalţi. Am fost bucuroasă să primesc propunerea.

Sunt o baba comunista

Luminita Gheorghiu (stânga), alături de Stere Gulea, Ana Ularu şi Valeria Seciu, la filmări

Cum a fost reîntâlnirea, pentru acest nou proiect, cu regizorul Stere Gulea şi cu directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile, cu care aţi lucrat la „Moromeţii“? Care a fost atmosfera de la filmări?

Luminiţa Gheorghiu: N-am simţit că a trecut atât de mult timp. Am fost fericită să-i revăd şi parcă timpul nu trecuse peste noi. Cu toate acestea, am resimţit presiunea pe care cei din jur o puneau asupra noastră. Probabil se aşteaptă ca noi să facem un film la fel de bun ca „Moromeţii“.

Cum aţi prezenta-o pe Emilia, personajul pe care îl interpretaţi în „Sunt o babă comunistă“? Ce fel de femeie este?

Luminita Gheorghiu: Femeia ştie ce vrea de la viaţă. Îşi ia viaţa în propriile mâini, ceea ce e o dovadă de mare forţă. Conduce şi îşi iubeşte familia foarte tare. În plus, are o relaţie excepţională cu Ţucu al ei. Răspunde cu „supărare“ glumelor lui şi ia hotărâri grele, dar pline de importanţă pentru rezolvarea unor situaţii grave, cum e cea din film.

Ce aşteptări aveţi de la film în ceea ce priveşte publicul român, mai ales că nu are premii internaţionale în spate? De ce ar trebui ca oamenii să vină să vadă „Sunt o babă comunistă“?

Luminita Gheorghiu: Din curiozitate pentru regizorul care a făcut „Moromeţii“, pentru romanul de la care se pleacă şi pentru vremurile de atunci. Cei care nu le-au trăit vor avea ocazia să le cunoască, iar cei care le-au prins vor putea să verifice dacă atmosfera este redată corect şi dacă se regăsesc în ea.

Aţi avut o contribuţie decisivă la succesul filmului „Poziţia copilului“, atât la Berlin (unde presa a lăudat interpretarea dvs. şi unde filmul a primit Ursul de Aur), cât şi la publicul din ţară (peste 100.000 de spectatori). Aţi fost imaginea Festivalului de Film Transilvania şi protagonista spoturilor realizate de Cristi Puiu pentru festivalul de la Cluj-Napoca. În „Sunt o babă comunistă“ aveţi deja al doilea rol principal într-un singur an. În ce măsură se poate afirma că vă aflaţi în cel mai de succes moment al carierei dvs. cinematografice?

Luminita Gheorghiu: Nu pot să afirm asta. Important e să fiu sănătoasă şi în continuare. Totdeauna e loc de mai bine. Dacă colegul lui Stere Gulea, Clint Eastwood, îmi propune să joc rolul unei capitaliste tinere la Hollywood? Câţi ani are Judi Dench?

Foto: MediaPro Distribution

INFO: Luminita Gheorghiu poate fi văzută şi la Teatrul Metropolis, în spectacolul „Baba care ascultă Abba“

18
/01
/24

CRONICĂ DE FILM Bizară, dar şi simptomatică decizia realizatorilor filmului "Klaus & Barroso" de a semna cu "regie colectivă", nenumită. Asta ar putea sugera că toţi cei trei scenarişti - Adrian Nicolae, Cosmin "Micutzu" Nedelcu şi Bogdan Theodor Olteanu -, dintre care primii doi sunt şi actori în roluri centrale, s-au ocupat de regie.

17
/01
/24

Din 16 ianuarie, filmul Klaus & Barroso, cu Cosmin „Micutzu” Nedelcu și Adrian Nicolae rulează în cinematografele din toată țara, distribuită de Forum Film. În Republica Moldova filmul va rula din 18 ianuarie, pe ecranele Cineplex.

16
/01
/24

16 ianuarie, 2024 - Cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, evenimentul anual care sărbătorește și recompensează realizările cinematografiei românești, va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

16
/01
/24

Asteroid City, cel mai recent film al lui Wes Anderson, în care joacă Jason Schwartzman (The French Dispatch, The Grand Budapest Hotel), Scarlett Johansson (Black Widow, Jojo Rabbit) și Tom Hanks (Elvis, News of the World), va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime începând din 20 ianuarie.

16
/01
/24

Seria ISTORII se va desfășura în perioada 15 - 30 ianuarie la Cinema ARTA, pe strada Universității nr. 3. Publicul are șansa să descopere în această perioadă, în fiecare zi de marți, o selecție de filme (scurtmetraje sau lungmetraje) curatoriate pentru a deschide conversații despre modul în care istoria este construită și transmisă cu ajutorul limbajului, imaginilor, semnelor și conceptelor.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.