Lupu. Un debut ambiţios, dar fără orientare şi ritm
https://www.ziarulmetropolis.ro/lupu-un-debut-ambitios-dar-fara-orientare-si-ritm/

CRONICĂ DE FILM Produs şi distribuit de Strada Film, lungmetrajul „Lupu”, debutul tânărului regizor şi scenarist Bogdan Mustaţă (n. 1975), reprezintă o tentativă, din păcate ratată, de desprindere de realismul predominant în cinematografia română a momentului.

Un articol de Ionuţ Mareş|1 octombrie 2013

CRONICĂ DE FILM Produs şi distribuit de Strada Film, lungmetrajul „Lupu”, debutul tânărului regizor şi scenarist Bogdan Mustaţă (n. 1975), reprezintă o tentativă, din păcate ratată, de desprindere de realismul predominant în cinematografia română a momentului.

Filmul propune o incursiune în lumea interioară a unui adolescent, Lupu, interpretat neconvingător de debutantul Mihai Vasilescu. Un univers în care realitatea este concurată, până la indistincţie, de oniric, amintiri şi proiecţii fictive, rezultate ale sensibilităţii adolescentine exacerbate şi ale unor momente de criză, cum ar fi pierderea tatălui şi întâlnirea cu o fată senzuală şi cu un bătrân singur.

Premise provocatoare şi ofertante, a căror punere în practică eşuează însă într-un film lipsit de orientare, impact şi, mai ales, ritm.

Lupu – treceri dintr-o lume în alta

Camera de filmat îl urmăreşte pe protagonist în peregrinările sale reale sau imaginare între mai multe apartamente: cel în care trăieşte cu mama (Carmen Ungureanu), cel în care o întâlneşte pe fata de care se îndrăgosteşte, Clara (Ada Condeescu), cel în care locuieşte un bătrân (Sergiu Nicolaescu, la ultimul rol) rămas singur după moartea soţiei (Camelia Zorlescu), dar şi cel în care comunică, în amintire, cu tatăl aflat pe patul de moarte (Costel Caşcaval).

Lupu

Costel Caşcaval, într-o scenă din filmul Lupu

Trecerile dintr-o lume în alta nu sunt semnalizate în vreun fel, iar între aceste universuri paralele nu există diferenţieri la nivelul imaginii sau al încadraturii. În general, încercarea de fluidizare a spaţiului şi a timpului este lăudabilă şi nu ar trebui să ridice probleme de înţelegere în rândul publicului, numai că executarea ei în „Lupu” ratează ţinta.

Lupu“ are germenii unul lungmetraj „altfel“

Bogdan Mustaţă nu face decât să-şi plimbe protagonistul, care este tot timpul impasibil şi tăcut, dintr-un loc în altul, fără ca deplasarea să aducă realmente plusvaloare dramaturgiei: Lupu o surprinde pe Clara asistând la masturbarea unui bărbat (chiar în secvenţa de început, deloc inspirată), o vede dezbrăcată alături de iubitul ei (Alexandru Potocean), pentru ca apoi să se mute împreună cu ea; are grijă de tatăl său; îl ajută pe bătrân cu mutatul televizorului; asistă la scene de tandreţe între mama sa şi noul ei partener.

La toate acestea, Lupu rămâne însă inert, de unde şi impresia că sugestia de schimbare din final survine forţat.

Lipsa psihologizării sau a elementelor capabile să producă empatizarea cu protagonistul sau, dimpotrivă, să determine respingerea sa nu reprezintă, în sine, o problemă. Semne serioase de întrebare apar însă atunci când Bogdan Mustaţă preia ideea scenelor „în care nu se întâmplă nimic” fără a-i da valoare cinematografică.

La tânărul cineast, în scenele în care nu se întâmplă nimic chiar nu se întâmplă nimic: camera întârzie nejustificat de mult asupra protagonistului – de aici şi lipsa sesizabilă a ritmului.

Citiţi şi: Filme de Corneliu Porumboiu, Bogdan Mustaţă şi Radu Jude, în competiţie la Festivalul de la Sarajevo

Deşi minimale, dialogurile sunt în mare parte artificiale, vehicule doar ale unor idei stereotipe, nu indicatoare ale unui limbaj veridic şi credibil, chiar şi în convenţia non-realistă propusă de regizorul-scenarist.

De asemenea, Bogdan Mustaţă cade, pe alocuri, în capcana senzaţionalismului ieftin: în afara scenei de început cu masturbarea (care nu este arătată explicit, dar care este reluată înspre final), tânăra jucată de Ada Condeescu apare, absolut gratuit, semi-dezbrăcată sau goală în mai multe secvenţe.

Lupu nu este un film catastrofal, aşa cum a fost, în prima parte a anului, „Puzzle” (r. Andrei Zincă). Debutul lui Bogdan Mustaţă are germenii unui lungmetraj „altfel”, care nu sunt însă fructificaţi la adevăratul potenţial.

Filmul Lupu intră în cinematografe din 4 octombrie. 

INFO

Lupu (România, 2013)

Regia: Bogdan Mustață

Cu: Mihai Vasilescu, Ada Condeescu

Rating: ●●○○○

Ionuţ Mareş, autorul cronicii,
este şi colaborator al blogului
de film şi cultură cinematografică

Marele Ecran

 

18
/04
/22

Selecția de filme OWR#15 surprinde la scară mică complexitatea mediului natural și este gândită ca un ecosistem în sine, secțiunile dezvoltându-se ca niște ramuri care cresc din același trunchi și care doar împreună formează un întreg.

07
/04
/22

Regizorul american Steven Speilberg a acceptat invitatia American Independent Film Festival de a intra într-un dialog cu publicul cinefil din România. Vineri, 15 aprilie, la Cinema Elvire Popesco, după proiecția filmului West Side Story va avea loc o conversație care va fi moderată de criticul de film Andrei Gorzo.

06
/04
/22

Questo, platforma de divertisment urban care oferă jocuri tematice de explorare a lumii reale, și HBO Max provoacă bucureștenii să descopere universul serialului românesc „RUXX” într-un mod inedit, din 9 aprilie!

05
/04
/22

Luna aprilie marchează lansarea unui nou proiect educațional organizat de Asociația One World Romania. Pornind de la principiul că citirea unui film se poate asemăna cu cititul unei cărți, proiectul „Educație media prin film documentar la bibliotecă” face un pas asumat pentru a crește competențele de analiză critică a imaginii ale publicului larg, cu filmul documentar despre drepturile omului ca material didactic.

31
/03
/22

CRONICĂ DE FILM Câte ceva despre noul film al lui Pedro Almodóvar, “Madres paralelas” (2021), ajuns acum şi în cinematografele din România, distribuit de Independenţa Film.