Maestrul face încă un miracol: cum se joacă Bulgakov la Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/maestrul-face-inca-un-miracol-cum-se-joaca-bulgakov-la-bucuresti/

„Ţarul Ivan îşi schimbă meseria“, de Mihail Bulgakov, la Teatrul Metropolis. Aceasta este, tot mai sigur, cea mai bună comedie din oraşul acesta.

Un articol de Andrei Crăciun|14 februarie 2014

„Ţarul Ivan îşi schimbă meseria“, de Mihail Bulgakov, la Teatrul Metropolis. Aceasta este, tot mai sigur, cea mai bună comedie din orașul acesta.

Mihail Bulgakov a scris bine, a scris curajos, folosindu-se, fără rezerve, de ironii demolatoare. Firește, epoca fiind greșită, încă din 1929 i s-a luat dreptul la semnătură, a fost dat afară din teatru, nu i s-a mai jucat nicio piesă. Da, a făcut petiție la însuși Stalin, a vorbit despre dezechilbrul psihic la care este obligat un creator interzis, și nu e nimic greșit aici, un creator interzis, atunci ca și acum, este umilit și condamnat la moarte. Iar moartea, rareori, înseamnă eternitate.

Da,a fost reprimit în „câmpul artei” din ordinul direct al lui Stalin, dar Bulgakov, cel care ne-a dat o operă de forța „Diavoliadei”, și-a traversat scurta viață într-o disidență asumată, fără să pactizeze, și n-a sfârșit-o înainte de o capodoperă.

“Maestrul și Margareta” e în biblioteci și poate să depună mărturie pentru el. Bulgakov a murit orb, dar, cât a trăit, a văzut, a înțeles și a scris. A scris bine, a scris curajos, a pătruns în lumi, până la el, sigilate, a deschis uși interzise. Bineînțeles că, neîndurîndu-și paradoxurile și rănile, sufletești desigur, din război, a ajuns, de timpuriu, dependent de morfină, bineînțeles că s-a înfrânt.

Piesele sale, puse de specialiști, de marii cronicari de teatru, sub cupola comediilor de moravuri, căci au puterea de a reinventa tipologii și de a crea o școală, se joacă încă, iar oamenii, alți oameni, de fiecare dată alții, chiar dacă nu toți noi, râd, râd în hohote, ca și cum râsul ne-ar putea, dacă nu vindeca, măcar susține supraviețuirea.

„Țarul Ivan își schimbă meseria” este, să întărim părerea specialiștilor, o comedie de moravuri. Se joacă la Metropolis, în regia lui Gelu Colceag, iar la sfârșitul fiecărei reprezentații se aplaudă atât de tare încât un trecător oarecare de pe Strada Mihai Eminescu din București ar putea crede că în clădirea cu lumini roșii are loc un mare congres. N-are.

Piesa aceasta este, în fond, o critică, deși foarte subtilă, la adresa stalinismului. La sfârșit se aplaudă, deci, deloc ironic, dar paradoxal. E o unanimitate bună, poate singura – iată: peisaj cu grup de oameni, în picioare, cu palmele împreunate, recunoscând frumusețea.

“Țarul Ivan își schimbă meseria” este o comedie, nu neagră, ci comedie-comedie, cum tot mai puține se scriu, căci umorul a decăzut, în ultimele decenii, în forma sa facilă și, îndeobște, vulgară.

O oarecare abundență

Un tovarăș inginer-cercetător construiește o mașină a timpului, care îi poartă pe administratorul unui bloc și pe un hoț venit la furat în casa unui alt tovarăș care posedă tablouri și aparat de radio (nemțesc!) înapoi în vremea lui Ivan cel Groaznic, când la curtea țarului se mânca îndelung. În epoca aceea exista, așadar, o oarecare abundență de rinichi și ficăței de iepuri de care cetățenii sovietici, administratori sau hoți, rămân străini.

Textul lui Bulgakov face tot ce poate face un text, ne arată zăpezile de ignoranță sub care suntem noi înșine, cu maniile, cu obsesiile, cu frivolitatea, cu servilismul, cu rigiditatea, cu îngustimea noastră, care nu cresc doar în vremuri totalitare, nu doar sub Stalin și sub Ivan. Nu. De aceea se râde atât de tare în sala aceasta.

Bulgakov

Mihail Bulgakov (1891-1940)

Îi recunoaștem pe cei din oglinda pe care ne-o pune la dispoziție autorul. O, cum îi știm! Administratorul de bloc în maiou (familiarul articol de lenjerie care de mult nu mai e intimă) cu imprimeu (de la partid), soția administratorului, pretinzându-și dreptul de a fi cucoană, jefuitul încercând, la rându-i, să jefuiască, fel de fel de cetățeni care ne stârnesc, iată, foarte omenește, râsul până la lacrimă.

Decorurile sunt, ca de obicei în piesele lui Colceag, spectaculoase, într-o manieră mai degrabă germană, e un spectaculos sănătos, fără să fie, deci, excesiv. Ele nu par concepute într-un delir al generozității administrației, spațiul s-a folosit cu înțelepciune, mecanismele complicate puse în scenă n-au fost abuzate, costumele nu sunt doar o grămadă de haine prost croite, există o oarecare fantezie în mișcarea scenică, se deschid niște arabescuri ale exprimării care nu vin de la Bulgakov, dar sunt binevenite și bine primite de public. Teatrul rămâne o muncă de echipă.

Sincronizarea

Chiar și spunând acestea, e prea puțin. Piesa este întotdeauna făcută de actori. Iar actorii din „Țarul Ivan își schimbă meseria” prind în volutele gesturilor și cuvintelor lor esența. Prima parte a spectacolului îți îngăduie iluzia că participi totuși la o piesă accesibilă, dar explozia din secundă, când textul permite jocului să crească, întocmai ca o viață, te repoziționează.

Asiști la ceva rar – la o bucurie a actorilor că sunt în acest teatru, în această piesă, în aceste roluri, în această seară, în fața acestui public. Asiști la acel ceva pe care doar spectatorul de teatru poate să îl înțeleagă și chiar și el are doar rareori prilejul să îl întâlnească – asiști la spectacolul unei sincronizări perfecte.

Doru Ana e gigantesc în rolul Țarului, dar și al administratorului de bloc, Radu Gabriel își joacă hoțul până ridică sala în picioare, Diana Cavallioti în rolul Zinaidei Mihailovna este – să nu ocolim adjectivul – încântătoare, iar Mariana Dănescu pare că s-a născut anume ca s-o întrupeze pe Uliana Andreevna.

Gabriel Costin dă totul în rolul tovarășului Spak, iar Vlad Logigan, în rolul diacului, își arată adevăratul chip. Auzisem de ceva ani că este cel mai talentat tânăr actor de teatru din România. Apoi, s-a întâmplat să-l văd prima dată într-un film, „Nuntă în Basarabia”. Logigan mi s-a părut, atunci, din altă poveste, ba chiar din alt film. Nu m-a încântat, dimpotrivă. L-am remarcat, apoi, în Tarelkin, însă ce face în „Țarul Ivan își schimbă meseria” depășește cu mult toate așteptările.

Nu mai e tânăr. Are, la fel ca mine, treizeci de ani. E limpede că s-a maturizat. Logigan nu te dizolvă în emoție, nu te sfâșie, nu te lasă într-o stare de contemplație buimacă. Nu. Face ceea ce trebuie făcut într-o comedie: îți smulge, cu un firesc revoltător, râsul. Poate că nu e elegant, poate că e greșit să o menționez, dar am fost acolo, am văzut și, ca atare, o consemnez: cele mai multe aplauze au mers către el. Le-a meritat.

Stalin reușise o înmărmuritoare reducere a existenței contemporanilor săi la absurd. Ivan cel Groaznic, de asemenea. Istoria lucrează ciclic, cu o lentoare atroce. Suntem figuranți în timp. E nevoie ca, din când în când, să se nască acel Bulgakov care să dea secolele înapoi, cum și înainte, pentru a ajunge la noi înșine.

“Țarul Ivan își schimbă meseria” este, așadar, o comedie la care, la urmă, câștigi cu mult mai mult decât două ore și cincisprezece minute de râs și de lacrimi.

Foto cu Mihail Bulgakov – wikipedia

27
/07
/23

A 80-a ediţie a prestigiosului Festival de Film de la Veneţia se anunţă una promiţătoare, cel puţin pe hârtie: nume mari al cinematografiei mondiale concurează pentru Leul de Aur, iar secţiunile necompetiţionale includ la rândul lor cineaşti celebri.

27
/07
/23

În perioada 11 – 16 august 2023, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, Programul Național Cantus Mundi și Primăria Municipiului Constanța invită publicul la seria de evenimente desfășurate sub egida „Ave Maria”, pe Faleza Cazinoului din Constanța.

27
/07
/23

The Strizzers anunță lansarea single-ului cu numărul 4, în data de 28 iulie 2023. În prima parte a zilei, piesa va fi publicată pe platformele de streaming, urmând ca seara, începând cu ora 19:30, să aibă loc concertul de lansare în The Pub Universității.

27
/07
/23

August Film este o companie nouă de distribuție a cărei misiune este să aducă publicului din România filme care spun povești personale, filme care au curajul să vorbească despre subiecte incomode, păstrându-și în același timp abordarea umană, plină de emoții autentice, cu care te poți identifica ușor, filme care inspiră - pe scurt, filme pe care cineva le-ar recomanda oamenilor pe care-i iubește.

27
/07
/23

Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL va fi deschis anul acesta de cel mai nou film al câștigătorului primului trofeu al său. În 2004, la prima ediție, filmul câștigător al competiției de lungmetraj era „Buongiorno, note” în regia lui Marco Bellocchio care revine pe marele ecran de la Sfântu Gheorghe, după douăzeci de ani, cu „Kidnapped” – povestea unui tânăr evreu răpit și convertit la catolicism în 1858.

27
/07
/23

Corina Chiriac, una dintre legendele muzicii românești, va urca în septembrie pe scena celui mai important eveniment din industria muzicală - Mastering The Music Business. Aceasta va sta de vorbă cu Dan Fințescu, unul dintre organizatorii MMB și moderatorul principal al evenimentului, cu care va povesti despre cei 50 de ani de carieră, despre momentele definitorii, despre decizii, inspirație și dificultăți, despre succes și lumea artistică a anilor trecuți.

26
/07
/23

Toamna se numără... serialele audio, bineînțeles. În perioada 15.09.2023 – 30.10.2023, Asociația Șangri-La Artistic Ground în co-producție cu Societatea Română de Radiodifuziune - Teatrul Național Radiofonic lansează Orbis, serial audio care spune povestea unui grup de jurnaliști ce luptă împotriva unui sistem corupt, înțesat de mistere și întorsături neașteptate de situație.

26
/07
/23

O actriță care vorbește despre frică și despre lupta cu ea, despre șoapte timbrate și despre organul ei preferat de gândire: inima, într-un interviu sub formă de alfabet care o deslușește delicat și în profunzime: Antoaneta Cojocaru.

25
/07
/23

Pregătirile pentru Analogue Festival 2023 sunt în toi. Peste exact o lună, pe 25 august, pe platoul Făget de lângă Mioveni, vom da startul celei de-a doua ediții a festivalului, care propune publicului evadarea în natură și muzică. Anul acesta, pe lângă deja mult-așteptatele ridicări cu balonul cu aer cald sau activările-surpriză ale sponsorilor și partenerilor, organizatorii și-au propus să transforme locul într-un uriaș board game.

25
/07
/23

Această ediție a revistei Teatrul azi și-a dedicat accentele unui univers special al scenei: teatrul de animație, privit ca un act artistic mereu în transformare, în expansiune, nuanțat cultural, ideatic și estetic. Fiind o primă abordare amplă a acestei zone artistice în paginile revistei, coordonatorii acestui dosar, criticii de teatru Irina Zlotea și Octavian Szalad au ales să păstreze un profil general, dedicat actualității teatrului de păpuși și marionete din România și din lume.