“Magia Copilăriei”, premieră la Teatrul Excelsior
https://www.ziarulmetropolis.ro/magia-copilariei-premiera-la-teatrul-excelsior/

Ce se întâmplă când cartea vrăjilor este deschisă? Imposibilul devine posibil. Un dovleac galben se transformă cât ai clipi într-o trăsură de aur, scaunele încep să zboare, din eşarfele multicolore apar porumbei albi, animale fabuloase, iar minunile nu au sfârşit.

Un articol de Liliana Matei|18 mai 2014

Unde au loc toate aceste năzdrăvănii? Doar la Teatrul Excelsior, în premiera pe țară  a spectacolului Magia Copilăriei sau Bibbidi-bobbidi-boo, joi, 22 mai, la ora 19.00.

Fiți foarte atenți, pentru că veți intra împreună cu Marele Vrăjitor, cu Spiridușul său, cu cele trei Vrăjitoare de la Răsărit și cu Thomas, Ucenicul vrăjitor, în cea mai fantastică aventură.

Dar cine a pus la cale această fantezie muzicală, care o să vă antreneze în tot felul de escapade care mai de care mai neobișnuite? O echipă tânără și entuziastă de la Teatrul Excelsior, condusă de actorul, regizorul, scenograful și autorul acestei piese, Stelian Milu.

Ajutoarele lui sunt talentatele actrițe Ștefania Dumitru, în rolul Spiridușului, Mihaela Coveșeanu, în rolul Vrăjitoarei 1, Silvana Ionescu, în rolul Vrăjitoarei 2, Cosmina Dobrotă,în rolul Vrăjitoarei 3 și The Magic Cezar alias Cezar Mihai Bălășoiu, în rolul Ucenicului Vrăjitor. În spatele giumbușlucurilor, a cascadoriilor și a înaripatelor mișcări ale actorilor, se află coregraful Florin Mariș, iar machiajul spectaculos este creația Stelei Ciciu.

Stelian Milu

Stelian Milu îl interpretează pe Marele Vrăjitor

Gata! Faceți liniște! Se ridică încet,încet, cortina. Începe La Grande Magia. O singură dată în viață aveți prilejul să urcați în mașina timpului, în feericul ținut al lui „a fost odată ca niciodată”…. Șoptiți împreună cu personajele din Magia Copilăriei: bibbidi-bobbidi-boo, bobbidi-bibbidi-boo. Orice dorință vi se va îndeplini!

Foto: Florin Ghioca

09
/10
/17

Cea de-a V-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași - FILIT, desfășurată în perioada 4-8 octombrie 2017, s-a încheiat. Datele preliminare arată că la evenimentele din cadrul festivalului au fost peste 30.000 de participanți.

09
/10
/17

Doi muzicieni de excepție, Răzvan Suma și Daniel Goiți, și două instrumente magice, un violoncel și un pian, se aliniază la startul unei noi călătorii muzicale de neratat: turneul național Vă place Beethoven?, care se va desfășura între 11 și 30 octombrie 2017, în 8 orașe din România.

09
/10
/17

Joi, 19 octombrie, de la ora 19.00, la Radio România Cultural, Teatrul Naţional Radiofonic vă invită să ascultaţi în premieră Migraaaanţi sau Suntem prea mulţi pe nenorocita asta de barcă de Matei Vişniec, scenariul radiofonic şi regia artistică Mihai Lungeanu. Audiţia cu public în avanpremieră va avea loc luni, 16 octombrie, de la ora 11, la Teatrul Metropolis (str. Mihai Eminescu, nr.89). Intrarea e liberă.

09
/10
/17

Volumul O undiţă pentru bunicul meu, de Gao Xingjian – laureatul Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2000 –, a apărut în colecția „Biblioteca Polirom”, traducere din limba chineză de Irina Ivaşcu. Autorul s-a aflat săptămîna trecută la Iași, ca invitat special al Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași.

09
/10
/17

Expoziția "Picasso între Cubism și Neoclasicism: 1915-1925", care s-a deschis recent la Grajdurile Quirinale din Roma, este un omagiu adus pictorului de geniu spaniol la împlinirea a 100 de ani de la prima sa călătorie pe care a făcut-o Italia și care i-a influențat fundamental arta și viața.

08
/10
/17

Pe 6 octombrie, la Librăria Humanitas a avut loc o întâlnire deschisă cu actorul Victor Rebengiuc în cadrul Întâlnirilor Yorick. Într-o sală arhiplină, artistul a vorbit despre România de azi, despre motivele care l-au făcut să nu accepte să filmeze în „Moromeții 2” și despre „generația de aur”.

08
/10
/17

Adaptări după autori clasici ai literaturii fantastice, thrillere psihologice și filme cu demoni în selecția de scurtmetraje a Dracula Film Festival. Dracula Film Festival, eveniment dedicat filmelor horror, fantastice și SF, care va avea loc în perioada 18 – 22 octombrie la Brașov, reunește în competițiile de scurtemetraj 25 de producții care concurează pentru trofeele Little Dracula și Vladutz.

07
/10
/17

La mijloc de festival Teen-Fest, organizatorii continuă să își surprindă publicul adolescentin, dar nu numai, cu noi evenimente. Din 4 până pe 8 octombrie, între orele 18:00 – 19:00, Teen-Fest iese din nou din sala de teatru și ajunge în spațiul urban, în unele dintre cele mai circulate zone ale capitalei: Piața Universității, Parcul Herăstrău, Parcul IOR sau zona pietonală din fața Teatrului EXCELSOR, transformându-i pe trecători în spectatorii unor momente teatrale inedite create de adolescenți.

07
/10
/17

„Soldații. Poveste din Ferentari”, regizat de Ivana Mladenovic, a primit, vineri seară, Prix Découverte la cea de-a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Film Francofon de la Namur, unde a fost selectat în competiția lungmetrajelor de debut.

06
/10
/17

Începând de astăzi, Les Films de Cannes à Bucarest anunță programul complet și punerea în vânzare a biletelor pentru ediția a 8-a a celui mai așteptat festival al toamnei. Majoritatea filmelor prezentate anul acesta în selecția oficială a festivalului de la Cannes dar și titluri selectate în secțiunile paralele, vor fi proiectate în premieră în România, între 13 și 22 octombrie, în patru locații din București – Cinema PRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului Român și Cinemateca Eforie.

06
/10
/17

A scris lucrări comandate de London Symphony Orchestra, London Philharmonic Orchestra şi BBC Orchestra, şi a cântat în festivaluri mari, precum Verbier sau Aix-en-Provence. Compozitorul şi violonistul Vlad Maistorovici este primul invitat #creativ al realizatoarei Claudia Spătărescu, în noul sezon al emisiunii #creativ. Din 7 octombrie, #creativ este la TVR 1 şi TVR+, de la 23.00.

06
/10
/17

Ca în fiecare an, lansările de carte vor reprezenta şi în cea de-a 27-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru un important centru de greutate al întregului complex de manifestări culturale care se vor derula în Bucureşti între 20 şi 30 octombrie.

06
/10
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aceasta a fost eticheta scriitorului Petru Dumitriu, talent incontestabil dar de o moralitate mai mult decât discutabilă. A profitat din plin de statutul de scriitor la modă, redactor șef, director de editură și n-a ezitat să scrie o carte care avea să-l compromită pentru totdeauna: Drum fără pulbere – elogiu al construcției canalului Dunăre-Marea Neagră, unde și-au găsit moartea sute de condamnați ai regimului comunist.