„mai drăguţ decât dostoievski”, de Nora Iuga şi Angela Baciu – lansare şi lectură
https://www.ziarulmetropolis.ro/mai-dragut-decat-dostoievski-de-nora-iuga-si-angela-baciu-lansare-si-lectura/

Astăzi (7 iulie), de la ora 18.30, Editura Polirom şi Cărtureşti Verona (str. Arthur Verona, nr. 13-15) vă invită în Grădina secretă la o întâlnire specială cu Nora Iuga şi Angela Baciu, cu prilejul apariţiei recente a volumului mai drăguţ decât dostoievski, cu ilustraţii de Ion Barbu, publicat la Polirom, disponibil şi în ediţie digitală. Actorul George Mihăiţă va citi un fragment din volum.

Un articol de Petre Ivan|7 iulie 2017

Invitaţi, alături de autoare: Simona Popescu, Florin Iaru, in timp ce moderatoare va fi Andreea Chebac

În mai drăguţ decât dostoievski, Nora Iuga şi Angela Baciu poartă un dialog într-un ritm alert, colocvial, abundând în calambururi, satiră politică, observaţii cotidiene, referiri la lecturi, la lumea artistică, la evenimente de senzaţie cu coloratură locală.

Cartea este împărţit în 25 de tablouri scurte, în care se urmăreşte foarte subtil firul unei poveşti sentimentale: două femei aşteaptă sosirea unui bărbat iubit, mister T., care trebuie să se întoarcă la ele încununat de glorie de la vânătoarea de lei.

Fiecare tablou se încheie cu intervenţia Corului Antic. Limbajul – un exerciţiu de virtuozitate combinatorie – face multiple referiri la expresiile şi ticurile verbale folosite azi în exces. Volumul are o accentuată tentă dadaistă, putând fi considerat un demers îndrăzneţ de reînviere a avangardei.

mai drăguţ decît dostoievski

Nu e poezie, nu e proză, nu e jurnal, nu e eseu, nu e decât o conversaţie între două prietene la o cafea… De ce mai drăguţ decât dostoievski? Totul e un plagiat, că tot se poartă.

Pe peronul metroului o fată îi spune altei fete: «Ştii că am citit Idiotul de Dostoievski?». «Şi cum, e chiar idiot?» «Nu, e drăguţ.» Nici protagonistele-autoare, Nora şi Angela, nu sunt mai prejos, altfel Ion Barbu, nu cel de la Râpa Uvedenrode, ci Ion Barbu de la Petrila, nu s-ar fi lăsat ademenit.

Cartea e un spectacol la care se face haz de necaz, se râde mult, se plânge din amor, se-nvaţă expresii şi nume de bucate, de găteli şi snoave balcanice, venind dinspre porturile şi bazarurile dunărene. Se cugetă adânc, se iubeşte platonic, teuton-medieval, cu halebarde, bastioane şi turnuri cu ceas ca la Curtea Regelui Arthur.

În amestecul ăsta apar brusc elefanţi şi figuri politice de ultimă oră. Din când în când, se povestesc vise uneori fantasmagorice, alteori politically correct, iar toate ordonanţele ori sentinţele le rosteşte CORUL ANTIC, în limba latină, fireşte. Apoteoza e atinsă odată cu sosirea mult aşteptatului Mister T, alias Ducipal, întors victorios de la vânătoarea de lei.

Foto: mai drăguţ decât dostoievski – polirom

22
/12
/19

Dragostea este în fel și chip. Sentimentul suprem, care se colorează în infinite nuanțe, care înflăcărează imaginația creatorilor dintotdeauna, a dat naștere unora dintre cele mai reușite romane, care își păstrează peste ani puterea de seducție asupra cititorilor.

16
/12
/19

Miercuri, 18 decembrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, va avea loc lansarea romanului „Doamna Pylinska și secretul lui Chopin” de Eric-Emmanuel Schmitt, bestseller Gaudeamus 2019, recent apărut în seria de autor dedicată scriitorului francez, la Humanitas Fiction, în traducerea lui Doru Mareș.

15
/12
/19

Cartea „Milioanele arlechinului”, traducere din limba cehă și note de Sorin Paliga, a fost publicată la Editura Art în anul 2019.

14
/12
/19

Editura Humanitas vă învită luni, 16 decembrie, la ora 19.00, în librăria Humanitas de la Cișmigiu, la lansarea romanul „Deborah” de Cătălin Mihuleac, volum publicat în colecția „821.135.1 – Scriitori români contemporani”, coordonată de Andreea Răsuceanu.

05
/12
/19

Editura Corint vă invită la un eveniment cu totul special, dedicat pasionaților de istorie, dar și celor pentru care Regele Mihai I ocupă un loc aparte în inimă și bibliotecă. Joi, 5 decembrie, ora 18:00, la Exotique (Splaiul Unirii, nr. 96, București), are loc relansarea volumului „Ultimele convorbiri cu Regele Mihai I“ de Bogdan Șerban-Iancu.

04
/12
/19

Editura Humanitas Fiction vă invită joi, 5 decembrie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) la o întâlnire cu Eshkol Nevo, liderul noii generații de scriitori israelieni, prilejuită de lansarea romanului „Simetria dorințelor“, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea excelentă a Ioanei Petridean. Vor participa, alături de autor, jurnaliștii Cătălin Striblea și Marius Constantinescu. Întâlnirea va fi moderată de Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction. Seara se va încheia cu o sesiune de autografe.