CRONICĂ DE FILM. „Maidan”, cel mai nou film de non-ficţiune al regizorului ucrainean Serghei Lozniţa, despre recentele revolte istorice de la Kiev, este o operă puternică, solicitantă, extrem de fin lucrată la nivelul imaginii şi, mai ales, al sunetului.
Un articol de Ionuţ Mareş|29 octombrie 2014
Înainte de a realiza cele două lungmetraje de ficțiune ale sale, „My Joy” (2010) și „In the Fog” (2012), care au fost prezentate cu succes la Cannes și care l-au făcut mai cunoscut în circuitul festivalier, Serghei Loznița avea în spate peste zece ani de regie de documentare de autor.
Era, prin urmare, firesc ca revolta de la sfârșitul lui 2013 și începutul lui 2014 de la Kiev împotriva regimului condus de pro-rusul Viktor Ianukovici și în favoarea apropierii de Uniunea Europeană, un eveniment cu consecințe regionale încă în desfășurare, să intereseze un cineast preocupat de istoria acestei părți a Europei (Loznița este un regizor ucrainean născut pe timpul fostei URSS în actualul Belarus).
Mulțimea (revoluționară), surprinsă într-un moment istoric, este personajul central al noului său film de non-ficțiune (de puțin peste două ore), „Maidan” (2014), prezentat în mai pe Croazetă, într-o proiecție specială, și adus la „Les Films de Cannes a Bucarest” (după ce a luat recent Marele Premiu la Festivalul Astra de la Sibiu).
Loznița elimină orice comentariu din off și oferă doar, la intrarea în câte o nouă etapă a evoluției protestelor, unele informații scrise, repere necesare unei minime contextualizări. În rest, spectatorul este lăsat să urmărească liber dinamica mulțimii, surprinsă prin cadre largi și fixe, unele care durează minute în șir, fără a li se aplica vreo tăietură de montaj, vreo intervenție auctorială majoră la nivelul imaginii.
Camera se erijează astfel într-un spectator cât mai obiectiv și distanțat, la propriu și la figurat, dornic să admire, din cât mai multe unghiuri, forța „maselor”, eroismul în fața nedreptăților, solidaritatea și demnitatea unui popor care încearcă să-și atragă istoria de partea sa.
De aceea, Loznița nu decupează din grup chipul niciunui protagonist, nu stă de vorbă cu oamenii și nici nu îi urmărește discutând. Interesul său sunt strict mulțimea și coregrafia ei involuntară dar extrem de puternică vizual.
Dacă, în ceea ce privește imaginea, prezența autorului este mai reținută, la nivelul sunetului, Loznița intervine semnificativ. În unele scene sunetul este cel real, legat direct de momentele filmate, deși de cele mai multe ore sursa sa principală este în afara cadrului. În alte scene însă sunt adăugate straturi suplimentare de sunet, ceea ce conferă o forță suplimentară mulțimii.
Rezultă imagini capabile să transmită, în final, emoție fără manipulare sau exploatarea gratuită a laturii senzaționale a evenimentelor.
Construit, prin montaj, pe o structură dramaturgică clasică, de tragedie, cu patetismul, violența și eroismul pe care le implică aceasta, „Maidan” este, indiscutabil, unul din filmele de neocolit ale anului.
Maidan (documentar, Ucraina, 2014)
Regia: Serghei Loznița
Rating: ●●●●●
Foto din „Maidan“ – capturi film
