Majordomul. Reţetă de Oscar
https://www.ziarulmetropolis.ro/majordomul-hollywood-is-coming-to-town/

CRONICĂ DE FILM „Majordomul”, în regia lui Lee Daniels, este un film croit pe placul Academiei Americane, dar şi al unui public dornic de poveşti motivaţionale. Transpunerea vizuală a scenariului este, însă, cât se poate de convenţională.

Un articol de Ionuţ Mareş|5 decembrie 2013

CRONICA DE FILM. „Majordomul“, în regia lui Lee Daniels, poate fi considerat filmul ce deschide, neoficial, seria producţiilor de Oscar care se vor succeda în perioada următoare pe marile ecrane din România. Un film croit pe placul Academiei Americane, dar şi al unui public dornic de poveşti motivaţionale.

Dacă vreţi să vedeţi una din cele mai recente mostre de dedublare a regizorilor de peste Ocean, atunci merită comparate ultimele două filme ale lui Lee Daniels: „The Paperboy“, din 2012, şi „Majordomul“ („The Butler“), recent lansat şi pe marile ecrane de la noi.

Selecţionat anul trecut în competiţia pentru Palme d’Or de la Cannes, primul este o producţie independentă – povestea atipică a unor personaje stranii, fără atribute care să le facă simpatice, în Sudul american.

A beneficiat de un buget mic (12,5 milioane de euro), dar nu a reuşit să încaseze nici măcar un milion de dolari, în pofida distribuţiei: Nicole Kidman, Matthew McConaughey, Zac Efron sau John Cusack.

Noul film, Majordomul, este o producţie cu un buget ceva mai generos, dar deloc spectaculos pentru Hollywood (30 de milioane de dolari), însă cu încasări de patru ori mai mari – 115 milioane de dolari în trei luni de la lansarea în SUA.

Diferenţa esenţială este că „Majordomul“ are toate datele genetice ale unui un film croit special pentru Oscar şi menit a prinde la un public cât mai larg şi cât mai dornic de a i se livra o poveste grandioasă despre succes personal, emancipare colectivă şi o Americă ce-şi transformă greşelile istorice în atuuri.

Majordomul

Oprah Winfrey şi Forest Whitaker, într-o scenă din filmul „Majordomul“

Nimic surprinzător sau blamabil a priori într-o astfel de intenţie, care îşi exhibă diversele forme de expresie odată cu apropierea Globurilor de Aur şi a Oscarurilor.

Cu o distribuţie plină de nume celebre, care îi are în centru pe Forest Whitaker (în pole position cel puţin pentru o nominalizare la Oscar) şi Oprah Winfrey, „Majordomul“ este filmul pe care pare că l-ai mai văzut de nenumărate ori, deşi se străduieşte să fie altfel.

Va ocupa probabil locul rezervat în fiecare an de Academia Americană producţiilor biografic-istorice, în acest caz chiar cu un aspect mai pronunţat de corectitudine politică.

Scenariu convenţional şi istorie pentru începători

Plotul este inedit – un copil de culoare ajunge, la maturitate, majordom la Casa Albă, unde, după cel de-al Doilea Răboi Mondial, serveşte mai mulţi preşedinţi – de la Eisenhower până la Reagan. Este povestea de succes a unui personaj (real) care traversează un secol de istorie a SUA – de la sclavia părinţilor culegători de bumbac de la începutul secolului al XX-lea, la momentul când Barack Obama ajunge preşedintele SUA (de unde şi disconfortul dat de accentul uşor propagandistic).

Modul în care acest scenariu motivaţional este transpus vizual este însă unul cât se poate de convenţional. Şi se înscrie în buna tradiţie a unui stil hollywoodian care caută să se ţină la egală distanţă de filmele junk ce umplu într-un an multiplexurile şi de operele de autor (indie), ignorate sau, câteodată, tolerate la Oscar.

Un stil care îşi asumă – uneori discret, dar alteori cu bravadă – simplificările şi tuşele melodramatice.

Lee Daniels apelează la extrem de uzatul procedeu al vocii din off pentru a-şi introduce spectatorii în momentele esenţiale ale vieţii protagonistului, Cecil Gaines, ale familiei acestuia şi ale emancipării persoanelor de culoare în SUA.

Şi urmează un fir narativ cronologic, uşor de reţinut, ale cărui desfăşurare şi încheiere par a susţine cauza determinismului istoric – a unui Mesia care întruchipează succesul luptei de decenii a minorităţii de culoare.

„Majordomul“ poate fi privit şi ca un curs de istorie pentru începători, o istorie redată însă emoţional şi edulcorat. Există câteva intenţii de a trata critic personalităţi, evenimente sau comportamente: caricaturizarea unor preşedinţi (Johnson, Nixon); propunerea mai multor căi de „luptă” – strategia pas cu pas a tatălui, activismul violent al fiului cel mare sau patriotismul fiului cel mic, care se înrolează în Războiul din Vietnam; machismul bărbaţilor de culoare faţă de soţiile lor.

Numai că aceste irizări critice nu sunt asumate sincer şi până la capăt, fiind deturnate de aspectul general al unui film care scrie o nouă-veche pagină din imaginarul şi mitologia SUA.

INFO

Majordomul (The Butler, SUA, 2013)

Regia: Lee Daniels
Cu: Forest Whitaker, Oprah Winfrey, John Cusack

Rating: ●●○○○

Ionuţ Mareş, autorul cronicii,

este şi colaborator al blogului
de film şi cultură cinematografică

Marele Ecran

Foto din Majordomul – capturi film



21
/04
/17

Povestea iubirii/ The History of Love, primul lungmetraj în limba engleză al lui Radu Mihăileanu, va avea premiera oficială în România la cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (2-11 iunie). Filmul se va bucura de o serie de proiecții speciale în Cluj, în prezența regizorului și a renumitului actor britanic Derek Jacobi.

21
/04
/17

Începe ediția a 2-a a Audience Award Film Festival: filmele premiate de public la marile festivaluri ale lumii, „Café Society” de Woody Allen, „Insyriated” și „Complet străini” în premieră în România, trei proiecții inedite sing-along și concerte de neratat, la Cinema Muzeul Țăranului și la Clubul Țăranului.

21
/04
/17

Momentul de grație / Their Finest (r. Lone Scherfig), un film de epocă plin de detalii sublim recreate, încărcat de emoție, dramatism dar și de umor britanic autentic, va fi proiectat în închiderea celei de-a șasea ediții a Festivalului Internațional de Film Cinepolitica, duminică, 23 aprilie, la Cinema Elvire Popesco. Cinepolitica are loc în perioada 20 – 23 aprilie la Cinema Elvire Popescu și Institutul Balassi din București.

20
/04
/17

„4 Blocks”, cea mai titrată miniserie europeană a momentului, va fi lansată în România, luna viitoare, de canalul de televiziune TNT. Producția a avut premiera mondială în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin 2017, primele două episoade fiind proiectate în cadrul secțiunii „Berlinale Special Series”.

20
/04
/17

Ultima zi, cel mai recent lungmetraj al regizorului Gabriel Achim, va fi lansat în cinematografele românești în 12 mai, distribuit de Independența Film. După ce a fost prezentat în avanpremieră internațională la TIFF 2016, unde a primit Premiul pentru Cel mai bun lungmetraj românesc, Ultima zi va închide anul acesta Festivalul Filmului European, în 11 mai.

18
/04
/17

INTERVIU Am stat de vorbă cu cineastul și profesorul universitar Copel Moscu, inițiatorul și directorul Cinepolitica, despre ce înseamnă un film politic, despre rolul unui astfel de festival și despre atracțiile noii ediții, care începe joi, la București, cu ultimul film al lui Andrzej Wajda, „Imaginea de apoi”.

18
/04
/17

Filmele premiate de public la Berlin, Sundance, Toronto, Vilnius sau Veneția vin la Audience Award Film Festival, unde „Insyriated” și „Perfetti Sconosciuti” vor avea proiecții în premieră.

17
/04
/17

Un interviu cu tânărul regizor Tudor Cristian Jurgiu despre debutul său, „Câinele japonez” (2013), disponibil acum pe platforma gratuită Cinepub. Povestea unui bătrân singur, Costache (Victor Rebengiuc), şi a reîntâlnirii cu fiul său, Ticu (Şerban Pavlu).

14
/04
/17

Optsprezece filme au fost selectate în această etapă în competiția Festivalului de la Cannes (17 - 28 mai), între care ''Happy End'', al austriacului Michael Haneke, "The Beguiled", al regizoarei americane Sofia Coppola, ''Rodin'', al francezului Jacques Doillon și "L'Amant double'' de asemenea al francezului François Ozon.

14
/04
/17

Cea de-a 70-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes va onora serialele de televiziune, odată cu prezentarea integrală a celui de-al doilea sezon al show-ului TV ”Top Of The Lake”, regizat de Jane Campion, şi a primelor două episoade din cel de-al treilea sezon din ”Twin Peaks”, de David Lynch

13
/04
/17

Britanicii de la Public Service Broadcasting și show-ul lor spectaculos cu imagini de arhivă, cine-concerte pe filme de Buster Keaton și animații din anii 30-50, concerte în spații inedite – Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) vine, între 2 și 11 iunie 2017, cu o selecție puternică de muzică, pe lângă cea de filme.

13
/04
/17

„Café Society”, cel mai recent film al lui Woody Allen care a inaugurat Festivalul de la Cannes din 2016, va fi proiectat în premieră absolută în România în deschiderea celei de-a doua ediții a festivalului Audience Award Film Festival, vineri, 21 aprilie, de la ora 18.00, la Cinema Muzeul Țăranului.

13
/04
/17

Ultimul trailer pentru "Thor: Ragnarok" are cele mai multe vizualizări în 24 de ore din istoria Disney - 136 de milioane de vizualizări în doar 24 de ore. Acesta a devenit, astfel, nu numai cel mai urmărit "teaser" difuzat vreodată de Marvel, ci și cel mai vizionat trailer lansat vreodată de Disney prin intermediul tuturor diviziilor sale, din care mai fac parte Pixar și Star Wars.

10
/04
/17

Sputnik și Compania de Stat de Radio și Televiziune din Rusia (VGTRK) aduc la București Fotocronici din Siria. „Siria. Cronica în fotografii a unui război” este alcătuită din patruzeci și nouă de lucrări ale fotografilor corespondenți la fața locului ai Agenției Internaționale de Presă și Radio Sputnik și ale operatorilor Companiei de Stat de Radio și Televiziune din Rusia (VGTRK).