Maraton de spectacole, în luna aprilie, la Opera Comică pentru Copii
https://www.ziarulmetropolis.ro/maraton-de-spectacole-in-luna-aprilie-la-opera-comica-pentru-copii/

Pentru a veni în întâmpinarea instituţiilor de învăţământ care derulează, în săptămâna 7-11 aprilie, programul numit „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!” (dedicat activităţilor extracurriculare şi extraşcolare), Opera Comică pentru Copii a programat baletul „Mirandolina” în fiecare zi între 7 şi 11 aprilie.

Un articol de Ziarul Metropolis|28 martie 2014

Calendarul lunii aprilie este unul atipic pentru Opera Comică pentru Copii. Pentru a veni în întâmpinarea instituţiilor de învăţământ care derulează, în săptămâna 7-11 aprilie, programul numit „Şcoala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!” (dedicat activităților extracurriculare și extrașcolare), Opera Comică pentru Copii a programat baletul „Mirandolina” în fiecare zi între 7 şi 11 aprilie (de la orele 11.00 şi 13.00). În plus, „Mirandolina” e programată și marţi, 1 aprilie (de la orele 11.00 şi 13.00).

Copiii vor călători aşadar pe tărâm italian, cu baletul „Mirandolina”, inspirat de celebra piesă de teatru „Hangița”, creaţie a dramaturgului Carlo Goldoni.

„Mirandolina” înseamnă o poveste veselă şi plină de farmec a tinerei carismatice care moşteneşte de la tatăl său un han la Florenţa. Numeroşii călători ce trec pragul hanului îi fac curte frumoasei Mirandolina, care trebuie să facă faţă cu isteţime avansurilor celor din jurul ei, pretext pentru crearea multor situaţii comice.

Coregrafia spectacolului este semnată de Mihai Babuşka, scenografia este realizată de Viorica Petrovici, asistent de coregrafie este Cătălin Caracaş; din distribuţie fac parte artiştii Operei Comice pentru Copii: Theodora Munteanu, Alis Gheorghe, Andreea Soare, Alexandra Corneanu, Claudia Iagăr, Sabina Chirilă, Andy Ardeleanu, Mihai Pricope, Daniel Manea, Ionuţ Birjovanu, Octavian Iuga, Andrei Dogaru şi Roberta Enişor.

După-amiaza zilelor de vineri (4 şi 11 aprilie), de la 17.00, este dedicată spectacolului „Don Pasquale” (foto jos), versiune adaptată pentru micii spectatori a operei semnate de unul dintre marii compozitori italieni – Gaetano Donizetti.

Don Pasquale OCC_foto Oana Georgescu_M

Despre acest spectacol – a cărui premieră, în 10 martie, a avut un mare succes de public – Cristian Mihăilescu, regizorul producţiei, a declarat: “Don Pasquale reprezintă una dintre cele mai frumoase opere din toate timpurile. Nu există teatru liric important din lume să nu fi montat acest titlu. Este cea mai melodioasă operă a lui Donizetti. Montarea mea poate fi plasată în orice epocă, tocmai pentru a sublinia faptul că subiectul poate fi valabil oricând. Îmi doresc ca după ce văd acestă premieră, toţii copiii să plece de la Opera Comică Pentru Copii îndrăgostiţi de spectacolul de operă.”

Scenografia îi aparţine Vioricăi Petrovici, conducerea muzicală îi revine dirijorului Ciprian Teodoraşcu, iar, in distribuție, fac parte Ştefan Schuller, Feng Shuang, Andrei Lazăr, Raluca Oprea, Oana Şerban, Roberta Enişor, Lucia Racoveanu, Jennifer Dumitraşcu, Bogdan Şerban. Îşi va da concursul Ansamblul „Serioso”.

 INFO

Mai multe detalii găsiți aici: operacomica.ro.  Sediul istituției este situat în Calea Giuleşti, nr. 16, sector 6, Bucureşti.

Pentru rezervarea biletelor, puteți suna la 021/319.28.19, de luni până vineri între orele 9.00 – 16.00. Biletele pot fi cumpărate de la casa de bilete, pe baza rezervării anterioare sau în limita locurilor disponibile, cu o oră înainte de începerea spectacolului.

Foto Don Pasquale (interior articol): Oana Georgescu

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.