Marga: ICR va înfiinţa o fundaţie pentru atragerea de resurse financiare pentru autorii români
https://www.ziarulmetropolis.ro/marga-icr-va-infiinta-o-fundatie-pentru-atragerea-de-resurse-financiare-pentru-autorii-romani/

Preşedintele Institutului Cultural Român (ICR), Andrei Marga, a declarat joi, la inaugurarea sediului filialei Banat-Crişana de la Arad, că va fi înfiinţată o fundaţie pentru cultura română, care va avea ca obiectiv atragerea de resurse fiananciare „în favoarea creatorilor, autorilor români”. Andrei Marga a declarat că, odată cu deschiderea filialei Banat-Crişana, se lansează pregătirile pentru […]

Un articol de Andrada Văsii|25 ianuarie 2013

Preşedintele Institutului Cultural Român (ICR), Andrei Marga, a declarat joi, la inaugurarea sediului filialei Banat-Crişana de la Arad, că va fi înfiinţată o fundaţie pentru cultura română, care va avea ca obiectiv atragerea de resurse fiananciare „în favoarea creatorilor, autorilor români”.

Andrei Marga a declarat că, odată cu deschiderea filialei Banat-Crişana, se lansează pregătirile pentru înfiinţarea Fundaţiei pentru Cultura Română.

„Se ştie prea bine din istorie că momentul de mare succes al susţinerii oficiale a culturii române a fost în timpul existenţei fundaţiilor regale. Sfârşitul anilor ’30 a fost, sub aspect economic, o epocă foarte productivă, dar a fost şi epoca afirmării fundaţiilor regale, care au însemnat o susţinere financiară a culturii”, a spus Marga.

Preşedintele ICR a declarat că prin intermediul fundaţiei „se vor colecta resurse, contribuţii, donaţii în favoarea creatorilor, autorilor români”.

Fundaţia va miza atât pe contribuţii de la stat, cât şi de la agenţii economici sau populaţie.

Referitor la filialele regionale, Marga a spus că şi acestea vor trebui să atragă fonduri prin care să-şi susţină programele, ele urmând să contribuie la descentralizarea activităţilor culturale, care „din 2004 au rămas fatalmente centralizate”.

Preşedintele ICR Banat-Crişana, scriitorul arădean Gheorghe Schwartz, a declarat că „primul mare proiect” pe care îl are este organizarea unui colocviu al traducătorilor de limbă română din ţările în care există comunităţi de români, pentru ca aceştia să fie implicaţi în traducerea unor lucrări ale autorilor români, care ar fi astfel promovate în plan internaţional.

Sediul filialei Banat-Crişana a ICR se află în clădirea Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad.

Potrivit lui Schwartz, primele angajări se vor face după aprobarea unui buget, iar fiecare judeţ din regiune va avea un referent.

Angajările se vor face în baza unor concursuri. Pentru definitivarea pe posturi, directorul, Gheorghe Schwartz, şi directorul adjunct, Lucian Alexiu, vor participa, de asemenea, la concursuri.

 

Sursa: Mediafax

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

29
/02
/24

Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, spectacolul de teatru-dans „Despre noi-About us”, scenariul și regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul „Despre noi- About us” se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie 2024, ora 19:00, și îi are ca invitați speciali pe actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

28
/02
/24

Romanian Design Week, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor creative, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, lansează apelul de înscrieri în circuitul RDW Design GO!.