Maria Dinulescu, în juriul unui cunoscut festival de film internaţional
https://www.ziarulmetropolis.ro/maria-dinulescu-in-juriul-unui-cunoscut-festival-de-film-international/

Actriţa Maria Dinulescu face parte din juriul Festivalului Outfest, dedicat comunităţii LGBT (Lesbian, Gay, Bisexual, Transgender), care se desfăşoară în perioada 10 – 20 iulie, la Los Angeles, şi este considerat a fi unul dintre cele mai importante evenimente de profil din lume.

Un articol de Liliana Matei|13 iulie 2014

,,Nu cred în niciun fel de descriminare, fie că este vorba de cea sexuală, religioasă, de culoare sau oricare ar fi aceasta. Îmi doresc să am capacitatea de a oferi exact ceea ce merită fiecare: egalitate. În plus, am prieteni, atât în România, cât şi în Statele Unite, care aparţin acestei comunităţi şi la care ţin foarte mult. Sunt nişte oameni cu totul deosebiţi, care nu trebuie să fie priviţi de către societate altfel. În acest an, să fiu invitată în calitate de jurat în cel mai important festival LGBT din lume nu este numai o provocare, o mândrie şi o onoare, ci şi o recunoaştere a capacităţii mele de a înţelege oamenii şi a fi consecventă. Abia aştept să văd, în aceste zile de festival, o parte dintre cele mai bune filme despre comunitatea LGBT”, a declarat Maria Dinulescu, conform Mediafax.

Maria Dinulescu a studiat actoria la Universitatea Naţională de Cinema şi Teatru din Bucureşti. Actriţa a intrat în atenţia internaţională în 2003, când unul dintre primele scurtmetraje în care a jucat, „Trafic”, a câştigat premiul Palme d’Or, la Festivalul de la Cannes. Maria Dinulescu a revenit la Cannes în 2007, cu rolul principal feminin din filmul „California Dreamin’ (nesfârşit)”, de Cristian Nemescu, câştigătorul secţiunii Un Certain Regard. Interpretarea ei din acest film i-a adus câteva premii, inclusiv cel pentru cea mai bună actriţă la BIAF Georgia şi Arte Mare din Franţa.

Maria Dinulescu a interpretat apoi rolul principal în „Pescuit sportiv”, un film care a avut premiera mondiala la cea de-a 65-a ediţie a Festivalului de la Veneţia. Datorită acestui rol, a fost recompensată cu premiul pentru cea mai bună actriţă la Festivalul de Film de la Salonic şi Buenos Aires Film Festival.

De asemenea, actrița a jucat în mai multe filme de televiziune, inclusiv în versiunea românească a serialului produs de HBO „In Treatment”, „În derivă”. Pe lângă scurtmetrajele şi lungmetrajele în care a jucat, Maria Dinulescu a apărut în reclame şi în videoclipul piesei „Peace” a formaţiei Depeche Mode. Maria Dinulescu este membru al Academiei de Film Europene.

Fondat în 1982, de studenţi de la University of California, Los Angeles (UCLA), Festivalul Outfest promovează drepturile comunităţii LGBT, prin intermediul filmelor cu această tematică. De-a lungul timpului, la Outfest Los Angeles LGBT Festival au fost proiectate mii de filme şi videoclipuri LGBT din întreaga lume.

Foto: Facebook Maria Dinulescu

03
/10
/16

Maren Ade, regizoarea germană care a făcut senzație la Cannes cu o comedie filmată la București, Toni Erdmann, se va întâlni cu publicul, pentru prima dată, la Les Films de Cannes à Bucarest (14 – 23 octombrie). Filmul va fi proiectat în premieră în România pe 14 octombrie, în deschiderea festivalului

03
/10
/16

Între 17 și 23 octombrie 2016, Astra Film Festival propune o incursiune itinerantă de excepție de la cinemaul documentar clasic până la cele mai noi tehnologii pe care le experimentează filmul, de la vizionări colective în sala de cinema, la experiențe inedite de proiecții crossmedia 360 de grade în dom sau vizionări de filme cu ochelari de realitate virtuală.

03
/10
/16

Compozitorul și dirijorul român Vladimir Cosma și Orchestra Română de Tineret vor susține un concert extraordinar la Palais des Congrès de Paris, duminică, 9 octombrie 2016, de la ora 17.00. Evenimentul din capitala franceză este debutul turneului desfășurat până la 17 februarie 2017 în Franța și Elveția, marcând 50 de ani de succes artistic al marelui muzician.

03
/10
/16

Unul dintre cele mai aşteptate seriale ale anului, "Westworld", cu Anthony Hopkins şi Ed Harris în distribuţie, are premiera, în această seară, la HBO. Noul serial HBO este o odisee întunecată despre începutul conştiinţei artificiale şi evoluţia păcatului care explorează o lume în care fiecare poftă umană, fie ea nobilă sau depravată, poate fi satisfăcută. Într-un parc de fantezie futurist, cunoscut ca "Westworld", mai mulţi androizi "gazdă" deviază de la scenariile programatorilor şi au un comportament haotic.

02
/10
/16

CRONICĂ DE FILM Inclus în Competiţia Festivalului de la Cannes, „Julieta”, noul film al spaniolului Pedro Almodóvar, bazat pe povestiri ale scriitoarei canadiene Alice Munro, laureată cu Nobel, este o melodramă plină de culoare în care sentimentele sunt aproape abstractizate, însă fără a exclude emoţia.

02
/10
/16

„Câini”, primul lungmetraj al lui Bogdan Mirică, film care rulează acum și în cinematografele din România, a ajuns pe 28 septembrie pe marile ecrane din Franța, unde este elogiat în presă.

30
/09
/16

În cadrul campaniei de promovare a filmului „Două lozuri”, susținută de AFI Palace Cotroceni și Cinema City, autoturismul Dacia 1300 care „a jucat alături de Bucur, Papadopol și Boguță” va fi expus la intrarea FAR din AFI Palace Cotroceni.

30
/09
/16

Lansat în cinematografele din Franța pe 28 septembrie, la o săptămână după premiera din România, filmul Câini, debutul regizorului Bogdan Mirică, este elogiat în marile publicații din Franța. Cotidienele franceze Le Figaro, Libération sau Nouvel Observateur, reviste precum Paris Match și Time Out și publicații online de cultură recomandă filmul ca una dintre cele mai importante lansări ale săptămânii. Câini poate fi văzut zilele acestea și în cinematografele din România.

30
/09
/16

Un horror psihologic care a polarizat presa internațională la Cannes și propunerile Franței, Spaniei și ale Filipine la Oscar se numără printre cele circa 30 de premiere din programul Les Films de Cannes à Bucarest (14 – 23 octombrie). Festivalul va avea loc la Cinema PRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului și Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă. Biletele sunt puse în vânzare pe Eventbook.ro.

29
/09
/16

FEST-FDR2016 oferă artelor spectacolelor sensuri noi. Anul acesta, festivalul organizat de Teatrul Național din Timișoara și-a îmbogățit oferta cu o nouă artă. Pentru prima dată în lunga sa istorie, festivalul timișorean a avut șansa de a oferi publicului său un film de artă, unul dintre cele mai tulburătoare filme ale ultimilor ani: Inimi cicatrizate, o adaptare după scrierile lui M. Blecher, în regia lui Radu Jude.

28
/09
/16

Julieta, lungmetrajul lui Pedro Almodóvar, este propunerea Spaniei pentru Oscar la categoria "cel mai bun film într-o limbă străină". Distribuit de Independenţa Film, "Julieta" va fi lansat în cinematografele românești vineri, 30 septembrie, .Julieta a fost inspirat de trilogia Runaway, scrisă în 2004 de câștigătoarea Premiului Nobel Alice Munro.

27
/09
/16

“Mi-am iubit profesia, am stimat-o. În fiecare film şi spectacol laşi câte ceva din tine. Cred că fiecare om se termina aşa, dându-şi sufletul pentru fiecare lucru pe care l-a făcut.” – Sebastian Papaiani. Îndrăgitul actor s-a stins din viaţă la vârsta de 80 de ani.