“Maria, Regina României”. Feminism dulceag
https://www.ziarulmetropolis.ro/maria-regina-rom%c3%a2niei-feminism-siropos/

CRONICĂ DE FILM Pentru spectatorul român, filmul “Maria, Regina României” (2019), de Alexis Sweet Cahill, vine ca o ciudăţenie. E egal diferit de Noul Val şi de fostele filme pretins istorice de tip Sergiu Nicolaescu şi arată mai degrabă ca o producţie britanică de televiziune, doar că se vorbeşte şi româneşte.

Un articol de Ionuţ Mareş|7 Noiembrie 2019

Filmele româneşti pretins istorice sau cu figuri istorice realizate înainte de 1989, şi mai ales cele legate în vreun fel de regalitate, de vechiul regim, erau infestate de propaganda comunistă a epocii, chiar dacă în grade diferite şi chiar dacă în unele puteai găsi şi calităţi.

După 1989, cele doar câteva filme (fondurile generoase de până atunci au dispărut!) care au tratat momente din perioada de mai multe decenii de modernitate de dinaintea comunismului, ce inevitabil atingeau şi subiectul figurilor istorice – regale sau politice -, au întărit paseismul dominant în tranziţie.

În 2009, însuşi Sergiu Nicolaescu, unul dintre pilonii epopeii naţionale din timpul comunismului, s-a distribuit în rolul primului rege, în “Carol I – Un destin pentru România”.

Sergiu Nicolaescu şi alţii din generaţia lui nu mai sunt de ceva timp, realismul Noului Val dă tonul de peste 15 ani, iar finanţările puţine alocate cinematografiei române fac aproape imposibile filmele istorice cu mari desfăşurări de forţe.

În acest context, apariţia unui lungmetraj ca “Maria, Regina României” (2019), produs de Abis Studio şi regizat de un britanic necunoscut stabilit în Italia, Alexis Sweet Cahill, descris în materialele de promovare ca regizor de reclame, documentare şi seriale de televiziune, dar şi ca fost asistent de regie al unor cineaşti ca Steven Spielberg, John Boorman, Ridley Scott, Spike Lee sau Mike Figgis, este una neobişnuită.

Scris de scenarista Brigitte Drodtloff (stabilită în Germania, dar născută în România), de jurnalista Maria-Denise Theodoru şi de Ioana Manea, prezentată ca “trainer şi life coach specializat în creativitate, cu peste 20 de ani ca director de creaţie şi strategie  în publicitate şi branding”, filmul arată mai mult ca o producţie curată (şi profesionistă) de televiziune, cu o imagine frumoasă, decât ca una de cinema. Şi în niciun caz ca una festivalieră.

După cum o sugerează chiar titlul, filmul o are în prim-plan pe celebra Regină Maria, surprinsă în timpul eforturilor sale din 1919 de a-i convinge pe liderii marilor puteri de a recunoaşte România unită la Conferinţa de Pace de la Paris, în contextul în care diplomaţia premierului Ion I.C. Brătianu părea să nu aibă succesul aşteptat.

Este o poveste asumată de empowerment feminin, cu o structură limpede, în stilul biopticurilor mainstream de care e plină cinematografia internaţională şi care privesc trecutul prin grila ideilor progresiste ale prezentului, justificat însă în bună măsură de personalitatea puternică, recunoscută ca atare de istorici, a Reginei Maria, nepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii.

Singura calitate reală a filmului, care altfel este realizat într-o stilistică impersonală, ultra-convenţională (de la mişcările de cameră şi până la muzica acaparatoare), este patosul în a face un portret cât mai puternic, chiar dacă aproape exclusiv luminos, al Reginei.

O figură istorică descrisă ca având o influenţă asupra tuturor celorlalte personaje: de la Regele Ferdinand (Daniel Plier), sfidătorul Prinţ Carol al II-lea (Anghel Damian), fiul ei, portretizat cel mai caricatural, sau Prinţul Ştirbei (Emil Măndănac) şi până la Brătianu (Adrian Titieni), premierul francez Georges Clemenceau (Ronald Chenery), premierul britanic Lloyd George (Richard Elfyn), Regele George al V-lea (Nicholas Boulton) şi chiar preşedintele american Woodrow Wilson (Patrick Drury).

Iar în rolul Reginei Maria, revelaţia şi marea descoperire a filmului, Roxana Lupu, actriţă română stabilită în Marea Britanie, reuşeşte să facă o protagonistă credibilă, pe alocuri chiar emoţionantă în energia sa, ajutată şi de o privire pătrunzătoare, în contrast cu schematismul şi unidimensionalitatea celorlalte personaje şi cu teatralitatea spre care îi împinge regia pe actori.

“Maria, Regina României” propune o perspectivă dulceagă, romanţată, necritică, în imagini calofile, asupra unui moment important şi a unei personalităţi din istoria României. Lipsit de ambiţii de originalitate, filmul are totuşi ca merit dezinvoltura cu care abordează un astfel de subiect. O nonşalanţă care va da satisfacţie acelei părţi a publicului larg dornică să vadă o Românie “frumoasă”, de carte poştală veche.

“Maria, Regina României” poate fi văzut în cinematografe din 8 noiembrie, fiind distribuit de Abis Studio.

 

 

30
/10
/19

Un film din Coreea de Sud premiat la Cannes, dar și filme experimentale de top, noi expoziții de artă contemporană, rafinamentul muzicii clasice și un roman din literatura scandinavă a momentului – vă prezentăm cinci dintre atracțiile culturale ale lunii noiembrie.

28
/10
/19

Timp de 10 zile, Les Films de Cannes à Bucarest a adus pe marile ecrane, la Cinema PRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, Cinemateca Union, Instituto Cervantes și Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României, filme premiate la Cannes, avanpremiere românești, retrospective de autor, Focus Spania și proiecții speciale.

27
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră în România la Les Films de Cannes à Bucarest, după ce a fost la festivalurile de la Busan şi Varşovia, „Cărturan” (2019) este primul film al regizorului Liviu Săndulescu. Un debut care prelungeşte cuminte, fără imaginaţie, estetica realistă a planului-secvenţă şi a cadrului fix.

23
/10
/19

Ce e de făcut în fiecare seară de luni și marți, de la ora 20:00? Se merge la film la Centrul Ceh, desigur. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep în ultima săptămână din octombrie, așa că serile mohorâte de toamnă pot fi petrecute la un film, alături de o bere cehă.

22
/10
/19

Anul acesta, în iulie, s-au împlinit 100 de ani de la nașterea lui Lino Ventura, unul dintre cei mai iubiti actori din ultimele decenii. Angiolino Joseph Pascal Ventura, pe numele său real, a venit pe lume la 14 iulie 1919, la Parma, în Italia și s-a stins din viață într-o zi de 22 octombrie (1987), la Saint-Cloud, în Franța.

22
/10
/19

Am văzut în cadrul festivalului peliculelor de la Cannes la București filmul artistic de cinema „It Must Be Heaven” (câștigător al premiului special al juriului la Cannes în acest an), regizat de palestinianul Elia Suleiman. Cu Elia Suleiman în rolul principal. O scurtă, definitivă recenzie: e superb.

21
/10
/19

Seria invitaţilor de marcă la ediţie a X-a a Les Films de Cannes à Bucarest continuă cu unul dintre cele mai promiţătoare talente ale cinematografiei braziliene: Juliano Dornelles, regizorul filmului „Bacurau”, pe care îl semnează împreună cu Kleber Mendonça Filho, peliculă câștigătoare a Premiului Juriului la Cannes 2019.

18
/10
/19

CRONICĂ DE FILM În documentarul „Jurnalul familiei -escu” (2018), regizorul Șerban Georgescu discută pe un ton jucăuș, ironic, ce (mai) înseamnă a fi român, la 100 de ani de la apariția României moderne, perioadă în care țara a trecut prin multe șocuri și transformări.

18
/10
/19

În Bucureşti, gala de deschidere a Les Films de Cannes à Bucarest este programată vineri, de la ora 19:00 la Cinema PRO, în prezența sărbătoritului ediţiei, Vlad Ivanov şi a cineastului Claude Lelouch.

Page 3 of 25312345...102030...Last »